acumulează în piept. Aceeaşi greutate covârşitoare pe care am simţit-o înainte să moară Mâzeli.
Nu ştiu cât timp pot să menţin legătura dintre noi înainte ca trupul lui muribund să ne ucidă pe amândoi.
— Zélie, te rog!
Femeia mă sileşte să mă întind la loc şi îmi întinde o cană cu apă
proaspătă. Plescăie dezaprobator din buze.
— Eşti la fel de încăpăţânată ca mama ta.
— Ai cunoscut-o pe Jumoke?
— N-am mai văzut un alt Secerător care să se mişte ca ea, răspunde femeia. La început, am crezut că mama ta s-a întors din morţi.
Se lasă pe spate şi se uită la carnagiul care ne înconjoară.
— Tocmai când credeam că am scăpat de război…
În spatele ei văd un cadavru întins pe stradă. Pălăria roşie a bărbatului zace în praf. Pete de sânge îi spuzesc buzele şi nasul.
Acum, albul ochilor săi e galben. Pielea lui întunecată s-a înnegrit şi s-a scofâlcit din cauza gazului creat de Cancer.
O tânără iese din fântână. Cade la pământ în momentul în care oamenii îi scot hamul improvizat. Se ridică iute. Ochii ei se umplu de lacrimi.
— Baba!
Ţipătul ei îmi străpunge auzul. Se prăbuşeşte peste cadavrul bărbatului, se agaţă de hainele lui pătate. Sunt nevoită să-mi întorc privirea în clipa când un sătean o apucă de mână şi o trage după el.
Ţipetele ei îmi sună mult prea cunoscut.
Aşa am urlat şi eu după Raid.
De ce? Îmi cuprind capul în palme. Încerc să înţeleg. Ce s-a întâmplat cu planul nostru? De ce a lansat Amari atacul?
Deşi mulţi oameni sunt scoşi din fântână, unul câte unul, mi se pare că sunt înconjurată de cei pe care nu i-am putut salva. Tânăra mamă care şi-a salvat pruncul. Divinerul care nu a reuşit să fugă
destul de repede.
— Nu…
Mă răsucesc şi o văd pe Amari intrând în centrul satului. Duce imediat o mână la piept. Se prăbuşeşte în genunchi. La început, cred
că reacţionează aşa din cauza cadavrelor de pe stradă, dar apoi mă uit în direcţia în care priveşte. Văd mesajul zugrăvit pe muntele de lângă
lacul din sat.
Vopseaua roşie, picurând precum sângele, contrastează puternic cu piatra muntelui. Alţi Mai-mari se apropie dinspre nord. Când citesc cuvintele, groaza li se citeşte în privire.
AM PUS MÂNA PE ARMATA VOASTRĂ.
DACĂ NU VĂ PREDAŢI, VEŢI ASISTA LA EXECUŢIA EI!
Îmi stă inima-n loc. Înţeleg dintr-odată care-i adevărata ţintă a monarhiei. Oamenii aceştia au fost sacrificaţi în zadar. Nu ne-am Înfrânt inamicul.
Uneltirile monarhiei le-au întrecut pe ale noastre.
Am pierdut războiul.
CAPITOLUL ŞAPTEZECI ŞI OPT
INAN
Mai întâi simt legănarea. Deschid ochii şi văd un perete de lemn.
Un scârţâit continuu îmi răsună în urechi, la unison cu tropăitul rapid al animalelor. Când îmi amintesc, corpul meu parcă ia foc.
— Ojore…
Ura lui mă arde. Totul s-a întâmplat atât de repede, de parcă nici n-a fost aievea.
Într-o clipă era acolo, cu tăişul la gâtul meu. Apoi…
Nu ştiam că Mama poate lovi aşa.
— Vai, mulţumesc Cerului!
Mama se ridică. Lasă deoparte pergamentele şi vine la căpătâiul meu. Arată ciudat aşa, cu faţa stropită de sânge.
