- Insuficient, pentru ca m-am încurcat la urma. Minciuna i se parea foarte fireasca. Glasul nu-i tremura câtusi de putin. Priveste linistit în ochii mamei si se mira cum poate fi atât de linistit. Doar stie câte observatii îl
asteapta si câta suparare va încerca mama. Se admira, cu toate acestea, constient de seninatatea fetei. Si o pofta ciudata de râs îl cuprinde când se gândeste la calmul muschilor faciali.
- ...Asa te încurci tu întotdeauna. Zi mai bine ca nu stii nimic la germana.
Pâna sa raspunda, pâna sa caute un raspuns care sa para o marturisire a greselii, intervine tatal, pedant:
- De ce nu cauti sa dai mai multa atentie limbilor? Toti au spus ca tara germana nu faci nimic la chimie...
Mama:
- îti pierzi vremea cu fleacuri si la scoala îti iau înainte toti nataraii. As vrea sa vad daca si Barbulescu, si Florin au "insuficient" la germana...
- Nu ma comparati, va rog, cu toate mediocritatile. (Spune formula plictisit si în acelasi timp vesel ca scapa atât de usor.)
- Si tu esti mai pricopsit... Ia sa-ti mai vezi de treaba si sa mai lasi laboratorul.
Mi-ai prapadit o multime de lucruri, ai ars lumânarile si ai ajuns de râsul liceului.
- (suparat) Las-sa râda.
- Si d-aia dau eu, vasazica, bani sa te tin la scoala, ca sa râda toti de tine?!
- Dar nu râde nimeni...
- ...ca sa ramâi iar corigent.
- Asta ma priveste pe mine.
- Dar banii mei cine mi-i da? Ca tat-tu n-a adus un gologan de pâine...
Tatal se arata nervos:
- Iar te legi de mine?
- ...O sa ramâneti pe drurmiri, de pacatosi ce sunteti.
Tatal pleca din odaita cu o sticla de otet. Marin profita ca trecerea pe lânga perete e libera, îsi strânge servetul, sopteste un "merci pentru masa" si scapa.
Grabeste pasii pe coridor, pe scara si se repede în mansarda din fund, unde e stapânul netulburat. Rasufla greu, deschide toate ferestruicile ca sa se faca curent, leapada tunica si, cu camasa descheiata de-a lungul pieptului, se întinde pe pat. O multumire, de multe ori încercata, îl cuprinde. A scapat de o greutate care l-ar fi apasat ziua întreaga; acum îi e libera mintea.
Marin se gândeste câteva clipe la parinti si se sileste sa-i fie mila. Ar vrea sa le ierte totul, dar se înciudeaza când nu gaseste în sine nimic de iertat. Monologul interior se desfasura abundent, si Marin închide ochii de placere... Ce pacat ca nici tatal nici mama nu erau niste intelectuali distinsi! Cum l-ar fi înteles atunci pe el. Ce? Parca el nu stie ca îi supara
296
297
mereu cu scoala, cu laboratorul, cu cartile, pe care le citeste noaptea la lampa?
Dar cum sa nu stie... Cu toate acestea, vezi, el nu-si poate pagubi gloria, viitorul sau de savant chimist, pentru dragul unor parinti ignoranti... El trebuie sa-si urmeze*calea, laboratorul si cartile care îi plac, nu sa-si umple capul cu toate stupiditatile (cuvântul îl alina) care i se predau la scoala. El e chimist, sa se stie odata ca e chimist... Dar mai târziu, cu renumele pe care si-l va câstiga prin descoperirile lui - ooh! descoperirile!... are sa vada imbecilii de la liceu cine e el - câte mângâieri nu va aduce parintilor! Ii vedea sezând la masa într-o odaita, cu aceleasi fete ca acum, si pe el, Marin, intrând pe usa, cu o coala pe care scria: "Diploma Magna cum laudae"... Tatal, fara îndoiala, îsi ca pune ochelarii de prezbit si va citi cu glas tare diploma, bucuros ca nu va mai fi cicalit în acea zi mareata. Mama îl va saruta si va râde... Baiatul se înduioseaza; apoi, deodata, fata i se schimba, dunga dintre sprâncene i se adânceste, si Marin se ridica zgomotos de pe pat.
- Trebuie sa ma apuc de lucru, ce dracu!
Pronunta fraza hotarât si-si trece mâna prin parul tuns marunt, dupa porunca directorului. Apoi se asaza pe scaunul din fata masutei, pe care stau risipite carti, si-si priveste "laboratorul". O masa acoperita de el cu tablite albe de faianta, gasite într-un ungher din pod. Pe masa, rezemata de peretele varuit, o etajera de bucatarie, pe rafturile careia stau însiruite borcanase si flacoane colorate, sticlute etichetate, cutiute rotunde de carton, eprubete cu dopuri provizorii de vata, tot ce gasise prin camara, prin cutiile mamei, prin pod sau rascolind lazile din pivnita. în raftul de jos se odihneau, departate cu prudenta una de alta, doua retorte cu gâturile încovrigate. între ele se arata un balonas de sticla, pe jumatate plin cu o licoare albastruie si astupat cu un dop de cauciuc. Pe restul mesei, sticle si fiole, un suport saracacios cu câteva eprubete, o penseta rezemata de un vechi aparat Wolf, o lampa cu spirt astupata cu un bonet de sticla, niste hârtiute roscate, o sugativa pe care erau înfipte ace de marimi deosebite si un borcan mare în care Marin tinea apa curata, trebuincioasa experientelor... Privelistea aceasta îl fericea. Nu se putea hotarî sa-si ia ochii de la sirul de paharute Berzelius, în care precipitate colorate asteptau mâna chimistului. Se gândea... Când va fi un mare chimist, hei! va sti el cu ce sa se "ocupe". Tot probleme mari: transmutatia metalelor, de pilda. Se si vede în mijlocul unei sali imense... ba nu, într-o odaita ca aceasta, dar celebru, ce are-a face! O odaita ca de alchimist, si el - încruntat ca. întotdeauna
- aplecat asupra cartilor întelepte sau mânuind fantastice instrumente...
...Se ridica suparat de pe scaun si se hotarî sa vorbeasca tare, ca sa nu uite cele ce trebuia sa faca.
- Ce dracu, unul ca mine sa-si piarda atât de neghiob timpul?!...
Spala râzând o eprubeta, lasa într-însa apa si topi câteva boabe portocalii.
- Bicromat de potasiu, bicromat de potasiu, a... saaa...
Facu ochii mici si se însenina. Apoi deveni atent, tot mai atent.
Dimineata începuse sa se încalzeasca atunci când tatal îl striga din capatul scarii ca îi aduce ceaiul. Marin se îmbraca frecându-se lenes pe cap si cascând.
Apa adusa decuseara îa mansarda era calda; obrajii îi ramasera tot neracoriti.
Se încrunta si-si încheie resemnat sireturile: îi placea în clipele acelea sa se creada un baiat persecutat. Dupa ce deschise si ultima ferestruica, îsi lua o carte din gramada prafuita si o zvârli cu un necaz dorit cât mai aprig si mai firesc în ghiozdan, ca sa-l vada tatal care îi adusese pe o tavita un pahar scurt cu ceai.
- Unde sa iscalesc?
- La ziua de 17: acolo unde sunt ascultat.
Tatal semna fara sa bage în seama "insuficientul". Marin, în timpul acesta, îsi vadea o pofta nefireasca la sorbitul ceaiului. Când goli paharul, îsi trase tunica, vârî o data cu carnetul o revista împaturita în geanta, îsi lua sapca si se repezi pe scara. La ultima treapta îsi dadu seama ca ghetele îi sunt nevacsuite. Privi în treacat cutia cu crema si periile negre de sub scara si, prea obosit ca sa ia o hotarâre, deschise usa, pasi pripit în curte si zâmbi de cum fu în strada. Facu drumul batatorit zilnic fara sa-si dea seama de timp. Privi de câteva ori cerul si copacii aplecati pe deasupra grilajurilor. încerca sa fluiere o arie, dar sunetele se topira repede. Zâmbi, strânse ochii, ofta fara pricina, apoi grabi umbletul, putin adus din spate, si deodata fu aproape sa vorbeasca tare de bucurie, îsi aminti ca e într-o sâmbata si ca a doua zi nu va fi scoala. La un colt se simti urmarit si întoarse capul.
