- Ei! Si unde sunt acelea de le zice...
- Chinocino...?
- Asa, asa1
- Uite astea!
Si eu scot câteva paie verzi sau cine stie ce soi de urzici si le întind. Din nefericire, Vulpe, care, nu paraseste nici o clipa pe comandant, s-a ocupat pe timpuri cu botanica. De aceea se apropie cu un aer de cunoscator si apuca cu luare-aminte paiele. Eu, care stiu cu ce s-a ocupat Vulpe pe vremuri, sunt pregatit pentru orice întrebare.
- Pai astea sunt graminee, camarade.
Eu, surâzând îngaduitor fata de ignoranta lui Vulpe, îi arat obisnuitele noduri ale gramineelor.
- Vedeti astea?
- Nodurile astea? Le vad.
- Le vedeti cum sunt?
- Cum sunt?
- Nu distingeti? Nu sunt foioase.
- Cine nu sunt foioase?
- Nodurile. -Ei?!
- Pai cum e?! Astea le deosebeste de graminee. Si îl privesc dispretuitor. Vulpe se încurca, se preface ca priveste staruitor nodurile si deodata se lumineaza.
- Aa! da, da, da, da, da... Vezi dumneata? asa e domnule... Nu sunt foioase!...
Eu privesc în ochi pe comandant, care râde.
- Ai vazut, Vulpe? Ai vazut copilul? Apoi catre mine, tainic.
- Dar tot mai stie Vulpe botanica. Nu se lasa Vulpe, nu se lasa...
333
Apoi începem sa vorbim despre alte lucruri. Eu aduc discutia asupra entomologiei, cu care Vulpe nu s-a ocupat niciodata, si tin adevarate dizertatii.
Se mai aduna si alti comandanti si câtiva cercetasi mai rasariti. Toti se minuneaza de stiinta mea si îmi cer amanunte.
- Pai viespile cum le prinzi?
- Viespile? Foarte simplu: pun mâna pe ele. Toti, admirativ, mirându-se:
- Pe viespi?
- Daaa... Eu stiu cum sa le apuc... Eu li-s tata lor.
- Si cum le apuci?
- De cap.
- De cap?! -
- Daa... Si când vor sa ma întepe, îsi înteapa capul si mor.
Aici ramân cu gura cascata. Nu se asteptau la întorsatura care a luat-o povestirea mea. Eu continui netulburat:
- Iar pe vipere le prind cu siretul de ghete... _ 9
- Si pe sobolani în batista...
Nici unul nu mai vorbeste. Eu las ierburile jos, ca sa pot gesticula mai în voie.
- Cu fluturii îi mai greu, pentru ca disting usor culoarea rosie (ce legatura are?...). Dar si pe ei îi prind. Prind si scorpioni, cu amoniac... Pe coropisnite le scot cu zahar ars.
Nu-ti poti închipui admiratia tuturor. Comandantul nostru e însa vanitos. M-a silit sa pregatesc o colectie a insectelor din tabara, pe care s-o arate vizitatorilor, mândrindu-se cu stiinta cercetaseasca. Eu i-am spus:
- Domnule comandant, o colectie nu se face cu una cu doua... Si îmi trebuie cutii mari...
- Las-ca faci tu si fara cutii... mi-a raspuns.
Si atunci m-am multumit sa înfig gânganiile în niste ciuperci uriase, pe care le taiam felii-felii, ca sa fac economie. Veneau vizitatorii, admirau -tabara, stateau de vorba cu comandantul, cu cercetasii. Când se pregateau sa plece, comandantul trimitea sa*ma cheme. Ma scoteau anevoie din cort.
- Hai, doctore, c-au venit vizitatorii...
