Eu i-am spus, fara sa rosesc:
- Te iubesc.
Iar ea mi-a raspuns înrosindu-se:
- Si eu te iubesc.
Si atunci am sarutat-o pe gura.
Ma întrebi daca nu s-a întâmplat si altceva? Nu, pentru ca pe aceasta o iubesc.
Era în puterea mea, îsi lasase trupul pe bratele mele si închisese ochii. Mi se pare ca am auzit-o chiar soptind ceva. Dar, pentru ca o iubesc, nu s-a întâmplat nimic. Altminteri, cadea si ea victima poftelor mele, cum au cazut acum un an fetele din Sacele.
Si ceea ce e mai frumos, e ca sunt melancolic, încât nici nu pot mânca ca lumea. Am crezut la început ca e gluma; dar nu era. Nu mai mi-e foame. Ma simt stingher, simt ca-mi lipseste ceva. Nu râd, si-mi fixez ochii pe solnita în tot timpul prânzului. Dorm mult, dar nu se poate chema ca dorm, pentru ca ma trezesc de zeci de ori pe noapte, asteptând sa aud tipetele fetei pe care trebuie s-o salvez. Stiam de mult ca menirea mea e sa salvez fete, dar acum lucrul acesta ma împiedica sa dorm. Si când visez, visez castele cu parcuri imense, în care stapâneste o desavârsita melancolie. Perechi, perechi, îndragostitii se plimba pe malurile lacului. Eu fac parte, în acelasi timp, din fiece pereche. Sunt uimitor de frumos si port un costum din vremea Renasterii. Nu mai am parul rosu, ci niste plete negre, cârliontate. Mai am o sabie lunga si o pelerina violeta. Ma cam încurca ochelarii, care nu prea s-ar potrivi cu bereta mea spaniola, dar ii îndepartez cu cea mai mare usurinta, cu toate ca sunt sase dioptrii. îmi plac mai ales ochii. Niste ochi mari, tristi, mai ales tristi, cu genele lungi si tremurânde, cu pleoapele negre ca la actorii de cinematograf, cu o expresie... Eu, aceasta ma bucura, ochii mei cei tristi mai pastreaza înca expresia ochilor din timpul zilei, pe care îi cunosc toti, dar nu-i admira nimeni.
Nu ma întrebati cum se face aceasta; nu datoresc lamuriri.
Pe lac sunt si lebede, dar nu despre lebede vorbesc eu admiratoarelor mele. Le vorbesc despre lucruri abstracte, metafizice, care le fac multa placere. Vorbesc foarte frumos, si toate fetele din parcul imens se pierd de dorul meu; eu ramân de cele mai multe ori impasibil. Când, însa, una din admiratoarele mele are parul retezat si citeste pe Fabre, o sarut pe gura. Asa sunt eu.
Si nu ma intereseaza faptul ca parcul imens seamana cu codrul nostru de stejar, castelul cu tabara noastra, lacul cu lebede cu lacul din Dumbrava, iar fetele care ma admira cu fetele din Sibiu, care nu ma cunosc. Plimbarile cu prietena mea - de obicei, o cheama Milly - prin padure sunt delicioase. Ele îmi lasa în suflet o melancolie nesfârsita, care ma face sa cedez portia mea de varza cu carne lui Pake. Pake se mira de binefacerea mea; dar ce-mi pasa mie de Pake? Ar fi în stare, vreodata, sa aibe si Pake o Milly a lui? Nici nu ma întreb daca tovarasa mea l-ar putea place pe Pake. Pake = om cu carne si oase multe. Dar eu, - ah! eu - atât de subtil, atât de trist, atât de chinuit de problemele metafizice. Eu, fiinta adorabila, care cu adevarat pot iubi o fata cu parul scurt; eu, care ma multumesc sa sarut numai pe buze o fata ce-mi sopteste cuvinte placute în timp ce Pake... Eu, melancolic, ca un adevarat întelept ce iubeste, eu, care singur din întreaga tinerime româna pot 326
327
procura fetelor acele clipe sublime de dragoste abstracta, eu... si Pake! Dar ce-mi pasa mie de Pake?...
Ma duc cu Aura - e mai frumos asa: Aura - si în Sibiu. Ea zâmbeste si ma soarbe din ochi. Zâmbesc si eu, si o tin de mâna. E atât de frumoasa Aura! Mergem si ne cumparam cutii pentru insecte, iar lemnarul ne priveste fericit. E fericit, pentru ca i-a fost dat si lui sa admire o pereche atât de potrivita.
Eu nu mai port costumul din Renastere; acela e rezervat cuceririlor din timpul noptii. Când ma duc în Sibiu, însa, îmi pun un costum de cercetas, care ma prinde de minune. Am un brâu rosu, care îmi încinge mijlocul si-mi vadeste o
talie, de-si sucesc fetele ochii ca sa ma vada. Am o bluza verde si niste pantaloni verzi.
Aura e în culmea bucuriei. O duc la cofetarie si o silesc sa manânce cât mai multe prajituri. îi dau sa duca si acasa; pentru ca, asta se stie: Aura locuieste în Sibiu si e singura la parinti. Mie ce-mi pasa? Am gasit geanta cu franci francezi si cheltuiesc cât ma îndeamna inima. Am de unde.
Dar nu, zau, prea sunt melancolic. îmi dau foarte bine seama ca sunt de o melancolie apasatoare, nitelus caraghioasa si direct romantica. Nu numai ca îmi dau seama, dar ma si distrez din pricina aceasta. Dar nu ma pot vindeca.
Sunt trist, sunt foarte trist, si visez pe M.lly (pentru ca asa o cheama).
Am voit sa iau notite pentru Romanul unui om sucit. Mi-a fost peste putinta; în loc sa însemn asa cum simt, eram ispitit sa batjocoresc putin. Si aceasta nu se poate, pentru ca Romanul unui om sucit va fi un roman obiectiv, unde faptele si starile sufletesti vor fi înregistrate fara suparare si fara batjocura.
Si de câte ori ma gândesc la Roman, ma conving ca ar fi foarte bine sa-l încep la toamna, imediat dupa corigenta. La Craciun va fi sfârsit, iar dupa Pasti va aparea.
Are sa fie atât de placut sa pot observa fetele domnilor profesori...
A treia zi Ś
Dar asta nu se mai sfârseste! Dar am sa devin ridicol. Dar sunt. ridicol.
Visez ziua întreaga si tânjesc. Câteodata uit ca ma aflu în Dumbrava Sibiului si soptesc cu ochii pe jumatate închisi.
- Vino, Milly! Te astept, Milly! Sunt atât de trist, Milly... Atât de trist, Milly!...
Ce te-a apucat baiete?
A patra zi Peste putinta sa-mi vin în fire. Au început sa observe si baietii.
- Ce-i cu tine, doctore? Nu mai prinzi nici o insecta?
- Nu mai prind. Ce am eu cu insectele?
Acum nu mai visez castele si fete cu parul tuns; acum cred în ele. Melancolia a început sa-mi zdruncine si principiile mele, absolute pâna deunazi. Stiintele si cartile mi se par searbade, iar munca si ambitia mea inutile. Inutile! Asta ma necajeste mai mult: cred în castele si nu mai cred în munca si ambitia mea.
Asta are sa se sfârseasca rau. Ma simt lipsit de vointa. N-am sa pot lua nici o hotarâre. Si trebuie luata o hotarâre. Daca ramân luna întreaga în Dumbrava, nu stiu ce are sa se întâmple cu mine. Am sa devin altul. Si eu nu vreau sa devin altul, pentru ca am socoteli de regulat cu acela care sunt eu astazi si am de tras profit dupa urma necazurilor îndurate.
Dar parca mai pot voi eu ceva acum? Pot numai pe hârtie. în realitate, as vrea sa ma reixag în fundul unei paduri, sa leg o prieteni ou o fata de împarat, sa fiu un ascet temut, dar sa ma las ispitit de o fata cu parul tuns.
Ce vreau eu astazi?
Poate nu vreau nimic, ci numai doresc.
Peste trei zile
Azi s-a hotarât; trebuie sa ma mântuiesc. Pe mine ma asteapta alta viata. Eu n-am nevoie de idile. Trebuie sa înteleg o data ca n-am nevoie de idile. Acestea sunt bune pentru oamenii simpli, burghezi, marginiti si supusi poftelor imediate. Eu sunt de esenta superioara. Eu vreau sa ajung într-o zi cineva. Eu am sa rup cu idilele si am sa parasesc fetele cu parul scurt.
Am spus comandantului ca plec, pentru ca trebuie sa învat pentru corigenta.
Am spus prietenilor ca nu mai pot ramâne, pentru ca nu mai am ce citi si ma doare capul daca nu citesc. I-am mintit pe toti; ca doara nu era sa le spun adevarul. Nu-mi intra în obicei.
Iar acum am sa plec. în mansarda mea am sa devin cel dinainte, omul care-mi trebuie. Cel de acum e trist; e trist, pentru ca are sa moara. Eu stiu ca are sa
