"memorii" de-ale mele n-am zvârlit eu în foc...
Un roman naturalist e mai greu de scris, dar pot pune mai mult într-însul. Pot pune analiza celorlalte personaje, care nu pot aparea într-un roman conceput sub forma de .jurnal", cum am facut pâna acum. Subiectul îl aveam pregatit în minte, iar cel dintâi capitol l-am si\' scris. Scena se petrece la Sacele, satul de munte unde am fost eu asta-vara. E ciudat cum am început sa cred si eu în realitatea acestui capitol; l-am spus de atâtea ori, încât trebuie sa ma gândesc câteva clipe ca sa-mi dau seama ca nu e decât o minciuna. Ma mândresc: învalui cu atâta verosimilitate toate aventurile mele, încât sunt crezute si de cei mai sceptici dintre prieteni.
Asta-vara, eu am petrecut o luna la Sacele si tot timpul am umblat dupa insecte, cu cartile lui Fabre sub brat. Trebuia sa scriu articolele de entomologie pentru Ziarul stiintelor, populare si ma vâram sub toate tufele si prin toate santurile. Daca voiam sa prind necrofori, ma apropiam, cu batista la gura, de cadavrele gainilor zvârlite de gospodine într-o curte parasita. Am fost, deci, tot timpul studios. Când ma duceam la Brasov, îmi compuneam o fata pedanta, ca sa inspir încredere orasenilor; iar când vizitam hora din Sacele, purtam totdeauna în mâna un binoclu, ca sa atrag atentia. E drept, gazda mea avea o fata cam de-o vârsta cu mine si îndestul de frumoasa, dar eu am ramas tot timpul peste masura de corect.
Când scriam însa prietenilor, procedam altfel. Pe fata gazdei o chema Ana, dar eu le-am comunicat ca o cheama Etta, o dragalasa prescurtare de la Violetta.
Pe deasupra, am vestit ca mai are si o verisoara, îndracita, care se numea Otilia, precum si nenumarate prietene, care mai de care cu nume mai frumoase. întemeiat pe acest material, am închipuit mai întâi o dragoste cu Etta, apoi una cu Otilia, apoi înca una cu o fata al carei nume l-airfuitat si, în sfârsit, cu o minunata scolarita din Braila (de ce tocmai din Braila?) ce se chema Liliana. Am dat amanunte asupra plimbarilor mele nocturne cu tovarasele repede schimbate, asupra geloziei dintre cele doua verisoare, asupra lipsei mele de scrupule în privinta virginitatii celor doua fete, asupra petrecerilor câmpenesti în care eram tinta tuturor privirilor si asupra multor altor fantezii. Scriam toate acestea sincer, oprindu-ma la fiecare sfârsit de pagina sa se usuce cerneala si bucurându-ma când întâlneam vreo fraza reusita. Credeam si eu în ele, si-apoi întârziam ore întregi ca sa continui, numai pentru muie, scenele scrise prietenilor. Ma desfâiain de minune.
Când am venit la Bucuresti, - cu un pachet întreg de "Convorbiri entomologice"
în geanta -, prietenii mi-au cerut amanunte. Mai întâi, îmi spuneau ei, s-au minunat citindu-mi scrisorile, deoarece ma stiau prea putin aplecat asupra celor lumesti. Dar gândindu-se mai cu luare-a-minte, au crezut ca faptul nu e prea greu de lamurit, date fiind curiozitatea ce o stârneam eu în sat, chipul meu savant si cunostintele mele uimitoare pentru domnisoarele din Sacele. Eu regretam un singur lucru; ca scornisem atât de multe amanunte asupra tovaraselor mele din vara, încât nu le mai puteam tine minte si riscam oricând sa fiu dat de gol. Mai multa prudenta nu ar fi stricat.
Am povestit de atâtea ori evenimentele, încât pastram aceeasi ordine si aceleasi expresii. începusem chiar sa ma falesc fata de mine, ca si cum toate acele tovarase ar fi existat si-ar fi fost cucerite aievea. Din când în când încurcam unele date, unele numiri, fara ca însa - cred - sa se bage de seama.
Poate ca Dinu banuieste ceva, dar nu gaseste un moment prielnic sa mi-o marturiseasca. Aceasta s-a petrecut ieri. I-am spus ca m-am apucat serios de roman. El s-a aratat vesel. Cred ca se îndoieste de talentul meu scriitoricesc, pentru ca nu-i dau sa citeasca decât articole entomologice sau niste amintiri searbade din cercetasie. E drept, acum doi ani, luasem obiceiul sa-i citesc Jurnalul, dar se întâmpla ca întâlneam pasaje atât de exagerate, încât roseam amândoi. Odata, mi-aduc aminte, i-am citit o pagina în care era vorba despre el si am fost atât de stânjeniti, încât am întrerupt lectura. L-am tinut mai întotdeauna la curent cu planurile mele literare, si el pretinde ca toate acestea îl intereseaza. Dar eu tot cred ca se îndoieste.
320
321
Ieri însa am întârziat mult de vorba asupra romanului. îi povesteam ordinea evenimentelor si schitam analiza personajelor. Când îmi cerea amanunte, le inventam pe loc, ramânând a socoti eu mai pe urma daca erau demne sau nu de a fi scrise. Am alunecat însa pe o cale primejdioasa când am început a vorbi despre eroina romanului.
- Am sa-i exagerez mult caracterul, i-am spus. Am s-o fac zburdalnica si rautacioasa fata de baieti. Eu am\'sa ma îndragostesc de ea în timpul unei plimbari în padure, dar n-am sa-i spun, pentru ca n-am sa îndraznesc. Ea însa va pricepe... E data naibii!
Aici am început sa încurc lucrurile. Am povestit cucerirea Lilianei în amanuntele cu care povestisem pe cea a Otiliei.
- Ia asculta, frate, m-a întrebat Dinu banuitor. Pe care ai iubit-o întâi?
- Pe. Otilia, am raspuns eu sigur, pentru ca lucrurile acestea nu se uita
niciodata.
- Si pe carp Ť\' n^oit-o din amânau?\'?
- Care amândoua?
- Otilia si Liliana.
- Si pe una si pe alta.
- Pâna acum îmi spuneai ca numai pe Otilia. Pe Liliana, fie ca o iubeai prea mult, fie ca nu te-au ajutat împrejurarile...
- Asa, ai uitat tu!
Eu însa îmi adusesem foarte bine aminte ca lucrurile se întâmplasera asa cum sustinea Dinu, iar nu cum pretindeam eu.
- Ia asculta, doctore, relua Dinu, hotarându-se poate sa ma dea de gol. Nu mi-am spus tu mie ca te plimbai cu Liliana prin padure, ca ati întâlnit un izvor, ca tu ai vrut sa bei, si ea ti-a propus sa bei din pumnii ei? Ca atunci când ti-ai apropiat buzele, ea ti-a zvârlit apa în ochi si tu ai sarutat-o?
- Chiar asa s-a întâmplat.
- Cred. Si nu mi-ai spus tu apoi mie ca ea a fugit si tu ai urmarit-o ore întregi?...
- Nu ore întregi.
- Ma rog. Si ca ai prins-o, în sfârsit, si ca, tocmai când cedase, ai auzit pasi prin apropiere si te-ai multumit numai s-o saruti? Si ca apoi a plecat în saptamâna aceea?
- Ei, aici confunzi tu lucrurile. în realitate, nu a venit nimeni sa ne deranjeze.
Cele ce spui s-au întâmplat cu Paula.
- Care Paula?
- Prietena Otiliei.
- Parca o chema altfel...
- Asi, iar confunzi!
Dinu nu mai avea ce spune. Doar nu putea sti el mai bine decât mine cele ce s-au petrecut asta-vara la Sacele. Dar cele ce mi-a spus în urma m-au pus în grea încurcatura.
- Hm! ciudat! facu el, silindu-se sa-mi vorbeasca indiferent si cu o mirare putin naiva. Daca ti-as spune,- n-ai sa crezi.
- Spune, nu-ti fie teama.
- Foarte ciudat^ dar am citit o nuvela, de d\'Annunzio, îmi pare, în care amanuntele unei dragoste se potrivesc uimitor cu cele întâmplate tie.
Eu trebuie ca m-am îngalbenit putin. De cum începuse vorba întelesesem. Dinu citise si el nuvela din care, fara voie, adunasem si eu elemente pentru cuceririle mele de asta-vara. Simteam cum îmi fuge pamântul de sub picioare.
