- Azi... Am vrut sa-l sfârsesc si am... Dar stai sa vezi... Stii ca ma las de chimie, de laborator?
Dinu îi strânse, comic, mâna. Râdea, dar bucuria îi era adevarata. Se simtea încurcat stiindu-si prietenul singur pe un drum pe care altadata îl batatoreau împreuna,
- Ei, ti-am spus eu? Nu face acum, la Universitate ..
- M-am plictisit, 41 spun drept...
- Târziu, dar în siarsit.
- Dar m-apuc iar de insecte.
- Pai romanul?...
- îl scriu si p-aia, dar altfel... Ma gândesc eu... nu-i mai fac jurnal. Un roman realist din viata elevilor. Stii, cu note. Cinstit. In fiecare zi însemn: dialoguri de ia scoala, portrete, stari sufletesti. Nu s-a mai scris pâna acum un roman de felul asta...
Dinu asculta multumit. întreaga schimbare a prietenului îl bucura. Observase si el, atunci când, entuziasmat, Marin îi citea zi cu zi paginile scrise în Jurnal, ca e ceva silit într-Insul, dar nu îndraznise sa-si spuna gândul, pentru ca nu voia sa-l supere, s-apoi, Marin era cunoscator în literatura iar ei prea putin. Acum, când îî asculta vorbind, cu o repeziciune ametitoare, încâlcind cuvintele, simpiificânuu-le, gasind adjective inedite si vorbe ironice, începu sa aiba mai multa încredere în talentul iui. Era convins câ are talent si de aceea îl urmarea, curios sa vada ce-o sa produca.
Si Marin vorbea, iar vorbind, vedea noua configuratie a romanului, vedea personajele, le ghicea gândurile, le stia cuvintele. Apoi, deodata, tacu. îi trecu prin minte o îndoiala care îl dezarma. Se mira totusi ca nici 0 schimbare nu i se ghicea pe fata si ca prietenul îl socoteste înca tot atât de entuziasmat.
Tacerea îl apasa pe Dinu.
- Si când te apuci sa-l scrii?
- Diseara...
- Stii cum sa-ncepi0
- Asta aflu atunci... Ce-i nevoie sa te mai gândesti?
- Vasazica, nu mai aduni fise.
- Ba adun... dar primul capitol din roman se petrece, stii, la tara, undeva. E în vacanta, si eroul e la munte...
- La munte?
- Da, la murite... cum am fost si eu anul trecut, la Sacele... Si acolo se îndragosteste de o fata...
- Pricep...
- Ce pricepi?
- Acum începe povestirea (ironic) cuceririlor tale... -Ei?berbantule!...
Dinu socotea adevarate toate scrisorile trimise din Sacele si povestirile lui Marin asupra dragostelor sale cu domnisoarele frumoase din localitate. Se îndoise putin la început, stiindu-si prietenul prea putin aplecat asupra celor lumesti, dar închipuindu-si contrastul între Marin si tinerii din Sacele, îi explica, si numai asa, succesele erotice. Marin, traindu-le însa cu mintea atât de aprins, sfârsise prin a le darui un vestmânt de realitate si acum, când îl întrerupe Dinu, gândi: "Cum de nu pricepe el ca l-am mintit si î-am mintit pentru a avea si alti martori ai visurilor mele, afara de însasi imaginatia mea?" Dar raspunse fara codire:
- A... nu, nu toate. Numai cea din urma, cu Liliana...
- Asa o chema?
- Dar cum?
- Parca Maria...
- A... nu, aia e alta, aia a fost înainte... Cu Liliana a fost ce-a fost. P-aia am iubit-o.
Si suna atât de ciudat cuvântul "iubit" pe buzele baiatului adus din umeri, roscat, cu obrajii patrati si searbezi, cu ochii marunti, miopi... încât el însusi, dându-si seama de ridicol, rosi. Orisice alt cuvânt, afara de acesta: chimie, insecte, piatra, volum, volum... O umilinta dureroasa 1 se strecura în suflet.
308
309
Se smulse din gândurile care-i surpau "subiectul" romanului si rasturna un suvoi de vorbe, în timp ce cu pulpele încolacea nervos picioarele scaunelor.
- Liliana, da... Ei, p-aia o exagerez, îi exagerez caracterul, stii, o fac zglobie, mai zglobie decât era... Aaa, am uitat sa-ti spun c-avea un par negru taiat strengareste, o frumusete... Uu! ce par!... Pacat ca n-a vrut sa-mi dea o fotografie.
- Si de ce nu ti-a dat?
- N-a vrut ea... (naiv) zicea sa n-o calomniez... Fata, ce vrei?... Ei! din asta fac geniul rau al eroului meu, îl fac sa se îndragosteasca de ea, sa fie tinut în gheare s-apoi umilit. îti închipui ca ala, cum l-o chema, o sa sufere, o sa se zbata, sa tipe s-apoi sa alerge acasa, la Bucuresti. Si aci, dupa marea suferinta, se va arata acel "om sucit" pe care-l cunosti, îti place?
- Frumos.
- Si sa vezi mai înainte... Dar n-am fise... Apropo, pe eroina am s-o alatur cu firea verisoarei mele, stii, Anette. E data dracului.
Dinu tacea zâmbind. Nu-si mai întelegea prietenul. Atâta elocventa pentru cauze straine preocuparilor lui...
Tacu deodata si Marin. Se întunecase. îsi zâmbira unul altuia, câtva timp. Marin se gândea: "Cât de mult îl iubesc!" apoi, repede: "Ce stânjenitor cuvânt iubesc.
Iubire: ce se potriveste ea cu mine? Eu... adica... la urma urmei, îmi bat joc de
