Si sfârsind treptele, porni spre casa, fara sa astepte pe Dinu. Ca si ieri, dar din alte pricini, se simtea mai bine singur. De ce sa fie nevoit sa râda si sa spuna glume? întelese ca-i e teama ca sa nu i se dezlipeasca 304
305
masca. Si zâmbi la gândul ca era un prefacut. Apoi, încruntat, grabi pasul. Un profesor trecu. îl saluta, dar nu fu vazut. îsi îndesa sapca cu necaz pe cap si începu sa bolboroseasca. Târziu numai, îsi aduse aminte ca se întoarce si astazi cu un "insuficient".
în odaita din mansarda, Marin citea pagini dintr-un caiet gros. Scrisul era pe alocuri necitet, si baiatul îsi supara ochii, apropiindu-i micsorati de caiet. Fata îi era nemultumita si, nervos, sarea din timp în timp pagini întregi. Lectura îl plictisea. Era un manuscris vechi de doi ani, un proiect magnific de roman, intitulat Jurnalul unui om sucit. Marin îsi arrrnti melancolic serile d; toamna din clasa ?. patra, când compunea inspirat frazele acelea lungi si nemestesugite, patrunse de un suflu romantic si scrise numai pe jumatate. Un presupus elev îsi însemna zilnic impresiile. Acel elev nu era altul decât el, Marin Popana, a carui sensibilitate fara margini alcatuia pe aceea a "omului sucit".
Nu mai citise de mult Jurnalul", si se simti acum deceptionat. îl deschisese cu gândul sa-l continue, sa-l sfârseasca si sa-l publice, ca sa arate celor de la liceu cine e el si cât a suferit. Si întelegea acum cu tristete cât de falsa era suferinta lui si cât de mincinoase erau paginile , jurnalului", în care, pe ascuns, se
idolatriza, batjocorind pe cei care nu-l întelegeau. închise caietul si, zmângalind cu creionul coperta, se gândea. Prin ferestruicile deschise, un vuiet învatuit, departat, ajungea cu râuriri de vis pâna la el. Odaita începea sa se înfierbânte.
în adâncul sufletului, Marin era revoltat: împotriva scoalei, împotriva profesorului de germana, împotriva lui I. Banciu. Simtea crunt nevoia de a se manifesta, de a-si vadi darurile, de a se razbuna de umilinte. Privi masuta cu sticlute; un precipitat galben se adunase în fundul unui pahar cu peretii subtiri, acoperit cu o foaie de hârtie alba. Fara voie se gândi: bicromat de plumb. Si i se paru atât de încet drumul lui în tovarasia bicromatului de plumb...
"Asta trebuie acuma, acuma, cât mai e timp... Are sa vada ei!..."
Dar era sfârsitul lui mai: când sa-l scrie, când sa-l tipareasca?... Abatut, Marin se rezema cu tot spatele pe scaun.
...Nu mai e timp... Si corigenta la matematica...
Chipul lui I. Banciu îi trecu prin fata ochilor, înfiorându-l... Dar poate nu va ramâne... La urma urmei, sunt atâti profesori care îl simpatizeaza... Au sa-l sprijine când va fi conferinta de fine de an. Are sa vorbeasca Nanul, profesor de limba româna, are sa-l sustina si Moisescu de la stiinte naturale, si Soloveanu, si Moisil... Dar ce are a face? Matematica e
"materie" principala la real. S-apoi, Banciu nu-l poate suferi... Nu scapa de corigenta... Nu poate sa scape... Ei?! si ce?!... Cu atât mai mult... Cu atât mai mult?... Pai da, sa-l umileasca pe el mult, s-apoi are sa vada ei!
Suparat de-a binelea, stapânit de gândul tiran al corigentei, se ridica de pe scaun si se plimba prin odaie. Era lucru rar pentru el sa se plimbe prin odaie: gândea mai bine în fata mesei lunguiete din fata ferestruicei. Dar acum nu putea sta locului. începu sa vorbeasca singur...
- Nu mai merge!
Si se trânti pe pat: un pat de lemn vopsit rosu, ce ocupa aproape tot peretele din fund.
- Am sa scriu romanul! Trebuie sa-l scriu la vara! Nu se poate!... Se vazu într-o vara de prin carti, într-o vacanta împletita cu grâu, cu nouri, cu nuci stufosi, scriind un roman Viziunea se sterse îndata. Amanuntele îi precizara în contururi si culori vacanta. Are sa stea o luna în tabara cercetaseasca din Dumbrava Sibiului, si restul în Bucuresti. îl va scrie. Si hotarârea îl îmbucura într-atât, încât zâmbind, încruntându-se, fluierând, sagetând gesturi cu mâinile, coborî scarile si se duse, lucru rar pentru el, sa vada pe cei de jos.
*
Spre seara, veni Dinu. Batu în treacat la usa si intra, dupa ce-si zvârli o clipa ochii în oglinda rotunda din odaia alaturata.
- Salve, doctore!... Ce citesti?
Marin îi arata coperta unui roman francez, apoi îl zvârli, îmbucurat - de venirea prietenului, la capatul mesei.
- Stai jos! Ai sa suferi de caldura, dar trebuie sa te resemnezi si ai sa-ti scoti haina ca si mine...
- Nu vine cineva?
- Aa... nimeni!
Apoi, râzând, aducând scaunul din odaia alaturata:
- Cine poate rezista la caldurile astea caniculo-tropico-africane?... Si schimbând grabit vorba:
- Stii c-am recitit azi romanul? -Ei?!
Dinu se aseza mai bine pe scaun, asteptându-se sa auda o conferinta întreaga.
Caci, înca din iarna trecuta, Marin fagadui c-o sa-l reciteasca si sa-l completeze.
Publicarea Jurnalului unui om sucit trebuia înde-pli-nita, dupa socoteala lui,
când Marin va împlini cincisprezece ani Ori, de atunci, nu numai ca Jurnalul nu se publicase, dar nici încai sfârsit nu era. Marin se arata nehotarât, nestatornic si nu lucra nimic. Se multumea
306
307
numai sa tipareasca în Ziarul stiintelor populare articole asupra insectelor si câteva fantezii tara greutate. Si de câte ori îl întreba Dinu, îsi motiva totul prin chimia si cartile care îi luau tot timpul. Crezuse un timp ca Marin lucreaza în ascuns, dar îsi daduse repede seama de neadevar. De data aceasta, curiozitatea îi era satisfacuta.
- E o prostie! -Ce?
- Jurnalul unui om sucit...
Celalalt nu pricepu dintr-o data schimbarea aceasta brusca de pareri. Stia ca Marin are o idee excelenta de Jurnal si era convins ca va pricinui zgomot îndeajuns la aparitia lui.
- Da, o prostie... Nimic adevarat, si stii... stânjenitor de fals... Si prea dulceag...
si prost scris... s-apoi autorul prea se crede. Toata lumea e neghioaba, numai el e geniu, si geniu neînteles... Banal... la foc!...
Vorbea precipitat, batjocoritor si suparat. Se bâlbâia, cautând epitete chinuitoare. Rastignirea ace?.sta P usura. Si dupa ce exdama, putin teatral: "La foc!..." se simti mult mai liber. Era sigur ca nu va zvârli manuscrisul la foc, dar gândul acesta îi facea bine.
- Dar când ai vazut tu toate astea?
