- Bine, dar nu citesc întruna. Mai scriu, mai lucrez la entomologie, mai traduc...
Apoi, am colectie de pietre, ierbar... ma ocup si cu chimia.
Vorbea repede, neluându-si ochii din vârful sandalelor, ca si cum s-ar fi lepadat de o greseala faptuita în nestiinta.
Fata îi privea mereu, Iunecându-si ochii pe fata arsa de soare si patata cu cosi stârpiti de nerabdarea aceea necajita caracteristica adolescentilor, care din orisice neam si-ar trage viata si în orisice mediu si-ar trai zilele, în fundul sufletelor lor, doresc întotdeauna sa placa.
Radu Giurgea era entomolog si, dupa cum marturisea el însusi, avea mare ciuda pe oamenii care îsi pierdeau timpul cu dragostele. Umbla întotdeauna cu nasturii tunicii descheieti, cu chipiul prafuit si ghetele nefacute, si aceasta numai din neglijenta si dispret pentru eleganta caraghioasa pe care o trâmbitau "aristocratii" clasei. Si dispretul acesta era departe de a fi fatarnicie.
Era ceva involuntar, care-i napadea sufletul numai când privea fapta în sine, ceea ce se întâmpla foarte rar, caci Radu nu era mai niciodata cu gândul la lucrurile privite. Si cu toate acestea se necajea întotdeauna din pricina cosurilor acelea mici de pe barbie, care-i întunecau frumusetea în ochii fetelor.
Caci Radu Giurgea, ca orisice adolescent înclinat spre visare, se socotea frumos. Dar aceasta frumusete era un drept al sau, de care numai închipuirea-i se putea servi, si niciodata nu-i trecuse baiatului prin minte ca acest dar dumnezeiesc l-ar putea întrebuinta, cu succes, în viata de toate zilele.
înca, în rarele lui iesiri prin lume, i se parea ca, cu cât se apropie de pamânt, -
pe unde nu-l duceau gândurile? —, cu atât îi scade minunata frumusete.
O! si nu era frumos deloc baiatul!
închipuiti-va un copilandru înalt si desirat, adus putin din umeri, cu capul mare si acoperit cu un par rar si galbejit, fruntea colturoasa, ochii mici si miopi, fata smeada si cu un nas lung si ascutit, care-i dadea un aer de paiata melancolica.
îmbracati acest trup schitat fugar cu o haina din acelea pe care burghezii le recomanda de purtat "la tara", cu niste pantaloni largi, plini de praful musuroaielor de furnici pe care sezuse entomologul la pânda, cu niste sandale iarasi bune de purtat "pe munte", puneti pe cap o sapca cu cozorocul reînnoit de patru ori, si aveti portretul în creion al tovarasului domnisoarei Aura. De-ar fi sa-l facem în culori, ar trebui sa scriem câteva pagini, caci Radu, ca un adevarat naturalist si visator ce era, nu stia niciodata cu ce era îmbracat. Poate în gândurile sale se creHea neîmbracat defH caci nu se sfia nio\'nrlata sa se culce pe namolul malurilor ca sa "observe" cine stie ce gânganie ciudata care
plutea pe apa pârâului si iarasi îi venea foarte lesne sa se trânteasca pe toate gramezile de lut proaspat, pregatindu-se sa întârzie acolo ore întregi ca sa-si întregeasca cunostintele sale asupra industriei casnice la furnici. Din aceste cauze, vestmintele cercetatorului lasau mult de dorit, atât în privinta structurii subrede a tesaturilor, cât si esteticei coloritului.
Dar fiti siguri ca Radu nu stia nimic.
- Orisicât, vorbi fata, jucându-se cu un fir de paius ce i se prinsese de rochie, e mult.
- ...De!
Apoi tacura. Tânarul naturalist era recunoscut ca fiind de o timiditate de care colegii sai se rusinau. Umblând tot timpul dupa insecte sau pierzându-si noptile în lectura unor carti tiparite parca anume ca sa înspaimânte pe amatorii de literatura usoara, - carti care, cu toata eruditia lor, nu-l învatau niciodata cum se vorbeste cu fetele -, Radu avea toarte putine de spus în fata ochilor adumbriti sau uniformelor cu rochie scurta. îl zapacea privirea lor ca fundul unei prapastii, iar corpurile lor zvelte aveau ceva necunoscut într-însele, de care el, cercetatorul faptelor celor mai cunoscute, se înspaimânta. E ciudat obiceiul acesta la oamenii savanti de a dispretul tot ceea ce nu intra în raza cunostintelor lor. Si pe el, Radu Giurgea, cât de mult îl atragea necunoscutul, cu toata groaza întunericului lui... Dar nu stia care necunoscut. Sunt mai multe, era sigur el ca sunt mai multe, si lui numai unul singur îi placea. Dar pe acela unde sa-l gaseasca? în insecte? Apoi le-au studiat savantii pâna în vârful aripilor, si n-a mai ramas mustata de tântar nereprodusa în cei putin o duzina de manuale. Ce o sa mai descopere si el?... Si era atât de 312
313
trist când se gândea la lucrul acesta... Dar de femei avea mereu teama, si mai ales de fete.
De altfel, Radu îsi însemnase pe hârtie schema întregii lui vieti, si, dupa cum era de asteptat, nici un rând nu era rezervat dragostelor cu urmari durabile.
Neaplicând niciodata principiul conservarii speciei la viata pe care se pregatea s-o duca, pasemite pentru ca nu-i pricepea înca însemnatatea, numea cu un singur cuvânt pe toate reprezentantele sexului frumos, "femele". Si într-adevar ca, în ochii lui, femeia se facea vinovata de mari si nenumarate greseli. Asa cum o cunoscuse din romane, ea nu cerea decât bani si iar bani, si în cel mai bun caz ardea de pasiuni pe care liceanul nu le întelegea, si ale caror urmari, sfâsietoare pentru altii, i se pareau ridicole. Si v-as putea aduce ca exemplu cele câteva zeci de romane frantuzesti citite numai pe jumatate si cu însemnari pe margine: "nu e adevarat!", "stupid", "minte" etc. si puzderia de semne de întrebare presarate mai la fiecare fraza.
TVprinzându-si apH>i mintea si obiceiurile, era foarte naturi ns nce-la care clasifica cu atâta usurinta toate speciile de himenoptere din Valea Larga sa ramâna completamente dezarmat în fata unei viespi tinere, careia nu-i crescuse înca acul. Si de aceea, mutra lui zapacita si ochii care parca tot cautau o cararuie pe unde sa se piarda în tufis înfaptuiau mare bucurie în sufletul fetei.
Trebuie sa stiti ca nu se afla pe lume o mai nevinovata placere pentru fetele acelea pe care baietii le-au numit cu oarecare dreptate "de viata" decât o convorbire între patra ochi cu un baiat prostut, care se înroseste pâna la radacina parului. Si Radu era unul dintre aceia.
Vazându-l ca tace, fata întoarse discret ochii, apoi, parca aducându-si aminte de ceva, îl apuca de brat. Radu se îngalbeni.
- Uite, zise ea, luminându-se de zâmbet... am uitat sa ma recomand... Aura,
Aurora Onciu, si daca doriti si vârsta, clasa a sasea, faceti socoteala!
Si recomandatia aceasta avea darul sa stârneasca adevarat belsug de râs asupra domnisoarei Aurora Onciu.
Radu zâmbea cu inima strânsa si tot întrebându-se:
- Ce tot are fata asta de râde?...
-Marin! Marin! ...\'amasa!
Trânti vesel tocul, închise calimara si usca cerneala pe ultimele rânduri. Iar, în credinta maiestriei capitolului Un baiat si o fata, coborârea scarilor a fost cea mai fericita clipa din copilaria lui.
IV
Câteva zile în urma, Marin parasi Jurnalul unui om sucit. Nu-l mai tragea inima spre foile acelea desperecheate si se simtea obosit, scârbit de câte ori se aseza la masa cu gândul sa scrie. în odaita, caldura îl ametea, îi gonea atentia. Citea cu greu, numai în camasa si cu pumnii apasati pe frunte. O adiere de somn îi legana la rastimpuri trupul si arunci îsi lasa privirile pe ferestruica din fata, dormitând. încerca sa se trezeasca afundându-si capul într-un lighean cu apa proaspata. Ochii se odihneau în raceala, se înviorau, iar luminitele înnegurate de miopie se aprindeau.
Se desparti de roman, linistit, asa cum se despartea întotdeauna de luciiuiic care nu-i mai piaucau. Pierduse nadejdea unei reabilitari în u>ut profesorilor prin volumul pe care l-ar fi putut publica. Si pentru ca, deocamdata, nu gasise alt mijloc de a le vadi însusirile lui, se înciuda, se înrosi de necaz si îi urî cu gândul.
Aduna atent foitele scrise, fara sa le citeasca, si le înghesui pe toate într-un plic mare galben, pe care scrise: încercari pentru "Romanul unui om sucit". Credea ca e mai nimerit noul titlu. Cum nu mai putea fi vorba de Jurnal", trebuia numit Romanul unui om sucit. Iar când deschise ladita în care-si pastra hârtiile si caietele lui, îl cuprinse un entuziasm neasteptat si vorbi: "Cât am scris, cât am scris!..." Gândul acesta îi înfiora spinarea de placere. Se ridica deodata nervos, desfacu bratele si ocoli de câteva ori odaita. O nemarginita încredere în sine îl napadi si, încordându-si bratele, adaoga, amenintator, cu dintii strânsi: "Am sa scriu, sa scriu!... ahhh!..." Tremura. Nu se putea linisti. Deschise ladita, lua plicul si-l zvârli pe masa. Se pregati sa înmoaie tocul, dar se simti deodata rece, nemiscat, trist, obosit, satul. Astupa cu luare-aminte calimara. Era atent si se întreba: "Ce dracu mi-a venit?..."
Sfârsi prin râs, un râs silit, pe care l-ar fi vrut ironic. Dezamagit, îsi alese apoi lectura.
*
Nostalgia celor din urma zile de scoala.
Bucuria vacantelor farâmitata de prea multa asteptare. Voluptatea libertatii secatuita cu mintea în orele lungi, apasatoare, de la sfârsitul trimestrului.
Impresia de searbad si inutil ce se strecura în suflet: oboseala nemarginita, simtamântul zadarniciei marei bucurii, care se apropia banal, îngrozitor de banal...
