- ...Si acolo, o fata zvârle cu pumnii apa la un izvor si apoi fuge. Mie mi-a aparut ideea ca o mântuire. M-am aratat vesel.
- Acum înteleg. A citit si Liliana nuvela si a imitat pe eroina. Ti-am spus ca e data naibii...
Mi s-a parut ca Dinu a regretat ca am gasit portita de scapare. în orice caz, cred ca nu l-am convins.
Ma stânjeneau mult cuvintele de dragoste. Când pronunt "iubire" si "iubita" în fata unui prieten, si pronunt constient, nu în toiul unei avalanse de cuvinte din care nu se mai întelege nimic, rosesc. Ma mira respectul acesta religios fata de un sentiment pe care nu l-am încercat niciodata. Am mintit întotdeauna si mi-am fagaduit sa mint înainte când se vorbeste de dragoste. Toti trebuie sa creada ca eu, vara, devin dintr-o data un Don Juan. în realitate, însa, sunt foarte timid si ma pricep numai sa imaginez scene de dragoste.
Dar eu nu rosesc din timiditate. Rosesc, pentru ca atunci când rostesc cuvântul
"iubire", eu ma vad într-o atitudine ridicola sau lânga o duduie prea frumoasa.
Nu poate sti nimeni ce vad eu când rostesc cuvântul "iubire" si nimeni nu poate
întelege ridicolul acelei viziuni. Si câteodata sufar de aceasta neîntelegere.
Eu sunt un baiat urât, cu buze subtiri si vestede, cu sprâncene neestetice, cu parul rosu si cu nasul gros si acoperit de par. în fata unei dudui nu pot spune trei cuvinte fara sa ma bâlbâi si fara sa fac greseli de fonetica. Iar când ma vad în genunchi la picioarele unei fete peste masura de frumoase, care ma iubeste, eu rosesc. Mi-e ciuda ca nimeni nu poate vedea atât de exact scena aceasta. Si cu toate acestea, e atât de reala, atât de caraghioasa în realitatea ei...
322
323
Nu stiu de ce, dar ma vad întotdeauna cu ochelari lunguieti, cu cozi de nichel dupa ureche. Eu nu pot pricepe de ce nu ma vad asa cum sunt, cu ochelari mari de baga, cu cozi groase, si cu lentile scumpe?...
Acum, când am obosit si vreau sa ma culc, supararea tot nu mi-a trecut. Stiu ca am fost ridicol vorbind lui Dinu despre dragoste, eu, despre dragoste. De aceea m-am si batjocorit, ca sa ma linistesc. Nu vreau sa devin romantic ca ceilalti prieteni. Un baiat ca mine, care studiaza chimia si publica articole stiintifice, nu trebuie sa-si piarda timpul cu fleacuri.
Dar eu sunt necajit, pentru ca nu pot întelege de ce ma vad caraghios atunci când rostesc cuvântul "iubire".
2 iunie
Azi am parasit romanul.
Faptul ar merita poate mai multa însemnatate decât îi dau. Dar asta-seara sunt plictisit si abatut. N-am nici o tragere de inima la scris. Nici nu-mi dau seama ce covârsitoare însemnatate are pentru mine parasirea romanului. Asta înseamna ca si anul viitor voi fi socotit de profesori drept acelasi elev mediocru de pâna acum. Pentru clasa a saptea, eu aveam alte gânduri. M-as fi înscris la laboratorul de chimie de la "Casa Scoalelor" si as fi lucrat cu tragere de inima.
Nu as mai fi avut teama de profesori: Romanul unui om sucit le-ar fi deschis ochii si m-ar fi pretuit asa cum trebuie.
Dar a trebuit sa-l parasesc. Se apropie sfârsitul anului si trebuie sa-mi îndrept nota la germana. Doua corigente odata m-ar doborî. Am început de pe acum sa-i obisnuiesc pe cei din casa cu corigenta la matematica, dar daca as ramâne si la germana, ar fi un dezastru.
Trebuie sa învat ceva la germana. Trebuie apoi sa învat si la celelalte materii, caci au început tezele.
Poate am sa scriu romanul în vacanta.
X. CAPITOLUL ÎN CARE APAR FECIOARE, CASTELE SI BERETE SPANIOLE
Eu cred ca m-am înselat în toate paginile caietului acesta. Cred ca acum încep sa ma cunosc mai bine. Sunt eu ambitiosul care îsi sfarâma pumnii strângându-i si care ar vrea sâ-muste cu dintii din carnea pulpelor fierbinti ale femeilor de neam mare? As vrea eu sa-mi vad chipul în toate vitrinele si sa se vorbeasca de mine, si sa am patru fecioare pe luna, asa cum am auzit ca avea d\'Annunzio?...
Poate eram necajit si excitat când scriam toate acestea. Acum ma înteleg altfel. Acum stau în padure si mi-e sila de acel eu din Bucuresti, rautacios, ascuns, mincinos si profitor de lucruri ce nu se pot capata. Aici, in Dumbrava, m-am schimbat, pentru ca in Bucuresti stateam în mansarda si respiram praf si dogoare, iar acum stau sub stejari...
Romantic? Nu, scriu foarte sincer. Dar ma întreb: am dorit eu întotdeauna pulpe fierbinti sau numai mi se parea ca doresc? Poate ca doream, poate ca nu doream. Dar trebuie sa aflu ceva sigur, si bag de seama ca n-am sa izbutesc niciodata sa ajung la aceasta. Pentru ca eu nu mai ma recunosc. Nu trebuie sa afle nimeni aceasta, dar asa e. Nu ma recunosc nici în mansarda, nici la biblioteca, nici încruntat, nici scrâsnind din dinti. Nu sunt eu acela; o stiu sigur.
Dar atunci, care sunt eu? Acela care scriu acum? Dar la Bucuresti, cine era?
Nu mi-e necaz ca nu pot dezlega problema aceasta. Nu ma intereseaza. Ma aflu foarte bine asa cum sunt, fara nici o ambitie si fara nici un gând ascuns. Acolo trebuia sa port cu grija o masca, pentru ca nu cumva sa-mi zareasca cineva, cât de cât, fata. Aici însa, nu-mi pasa de nimic. Spun ce gândesc si nu se supara nimeni.
Trebuie ca exagerez. Am recitit rândurile de mai sus si am înteles: încerc sa ma conving ca devin angelic. Oare ma schimb eu aici, în Dumbrava? Daca m-as schimba, ar baga de seama ceilalti, ar baga de seama Dinu, si s-ar mira, mi-ar pune întrebari. Dar vad ca toti ma socotesc cel dinainte; simpatic si "original".
Atunci, ce e adevarat din toate acestea? Unde ma mint eu, acum? Poate m-am schimbat, dar port înca masca? însa ceea ce era caracteristic la mine pâna acum era masca, iar daca m-am schimbat, trebuie sa lepad masca. Si atunci, daca m-am schimbat, de ce cred ceilalti ca sunt acelasi, ca port deci masca?
Cine ma sileste s-o port?
Dumneata pricepi ceva din toate astea?
325
Totusi, sunt convins ca m-am schimbat. M-am schimbat mult, deoarece idealul meu din Bucuresti mi se pare aici searbad si josnic. Acum as vrea altceva. Eu as marturisi ce vreau, dar mi-e teama ca am sa râd prea mult când mi-oi veni în fire. Pentru ca eu tot stiu ca nu m-am schimbat.
A doua zi
E ciudat. Devin din ce în ce mai melancolic. Caut sa ramân singur, sa ma gândesc la cele ce-mi plac mie. Mie îmi plac acum lucruri foarte curioase. îmi plac fetele din Sibiu, care vin la noi în tabara si râd de toate nimicurile. Eu n-am cunoscut pe nici una, pentru ca mi-e teama de ele, si când vin, eu pornesc în padure. Mi-e teama ca nu cumva sa-mi placa vreuna si sa încep sa oftez, sa lacramez si sa scriu epistole amoroase. Ceilalti le cunosc aproape toti si se plimba cu ele, si le saruta. îmi pare rau ca nu le pot saruta si eu, dar sunt prudent si mi-e groaza de ridicol.
Dar nu-mi plac numai fetele din Sibiu. îmi mai place sa visez o prietena cu parul scurt, cu care sa pornesc dupa insecte prin padure. Eu stiu de ce îmi închipui prietena mea patimasa dupa entomologie, ca sa cred eu ca nu ma leaga de ea decât o tovarasie stiintifica. Dar nu e asa. Pe fata cu parul scurt o iubesc.
Ce?
Ei, parca ma aude cineva?! O iubesc, si pace. Nu e nevoie sa-mi mai reamintesti cosii si miopia, pentru ca ai început sa devii banal. Si-apoi n-ai avea nici un succes. Poti sa ma zugravesti ca o broasca purulenta, ca un motan bubos, ca un hoit de bivol în care colcaie viermii, si tot am sa sustin ca-mi iubesc tovarasa cu parul scurt. Recunoaste-te de data aceasta învins. Daca vei putea mai târziu sa râzi, cu atât mai bine. Deocamdata, lasa-ma sa ma plimb cu tovarasa mea cautând insecte.
Am spus ca are parul taiat. E foarte frumoasa, foarte inteligenta, foarte culta si ma iubeste foarte mult. Mi-a spus-o, iar eu am fost fericit si am sarutat-o pe gura. Lucrurile s-au petrecut astfel. Gasisem amândoi un cuib de Bombus terrestris si ne asezaram pe jos, ca sa nu ne scape nici un exemplar. Când ea potrivea batista la gura cuibului, parul îi aluneca peste urechi si-i flutura obrajii.
Are o ceafa foarte frumoasa. Am uitat sa spun ca are o ceafa foarte frumoasa.
