prostii care se lasa cuprinsi de pofte animalice (expresia îi placea). îi dispretuiesc, sunt deasupra lor..."
Aprinse lampa, închipuindu-si un Marin batrân, învatat, cu mâinile încrucisate, privind o multime fara ochi. Ochi si lampa... cum i se parea ca se aseamana.
Dar de ce se aseamana?
- Ce-ai spus?
- N-ai auzit?
- Nu fusei atent...
- Cum o sa-l sfârsesti?
- Aa... Romanul? Tot asa cum stii. La urma, eroul - eu adica - fuge la Constanta, pentru ca ramasese repetent Se face hamal în port, apoi ajunge pe un vas care trebuia sa plece din zi în zi. Dar într-o dimineata citeste în Universul anuntul dat de Dan, frate-sau, prin care îl roaga sa se întoarca, pentru ca mama e rau bolnava, iar ceilalti îngrijati. Acum, o situatie, stii, interesanta. Tipul e într-o lupta sufleteasca apriga; ori îsi urmeaza visul lui de libertate, de calatorii în Orient, - atunci cine stie ce se întâmpla maica-sii -, ori se întoarce, si atunci...
- Tu ce zici?
- E prea tânar si nestatornic ca sa se poata hotarî la sacrificiile pe care i le cerea libertatea. Se întoarce, dara, abatut, fara nici o încredere în vointa sa, trist. însa, cu cât se apropia de Bucuresti, parca o lumina i se lamurea în suflet. Simtea ca e las sa fuga, ca suferintele au fost în buna parte numai în capul lui, ca lupta e frumoasa. într-un cuvânt, o lume noua. O idee noua... o revolutie în sufletul lui... Ce zici?
- Are sa fie greu.
- Sigur... Dar am tot timpul trei luni. Stii ca la toamna trebuie sa apara.
- Prea putin trei luni...
- Fugi, mai!... Când m-oi asterne pe scris. Unde mai pui ca sunt lucruri cunoscute. Doara eu sunt ala!... Dinu nu raspunse. Privi numai înspre rafturile cu carti si-l întreba:
- N-ai tu cumva Pere Goriotl
- Ba da, dar în româneste...
- Ei, da-mi-l si asa.
Marin scoase cartea dintr-un raft de jos, colbait.
- Praful e culoarea locala, de biblioteca imensa. Dinu încerca un raspuns spiritual.
- Aci numai praful e imens.
- Asta asa e... Dar ce vrei? Trei ferestre: se face un curent de intra tot praful strazii... Canon întreg.
- Ce n-as da eu sa am o odaita ca a ta...
Dinu cuprinse cei patru pereti spoiti cu var, rafturile saracacioase pe care stau înghesuite carti, cu o privire zâmbitoare si dornica. îsi trase haina.
- Nu-i nevoie sa ma conduci. Cunosc bine scara. Poti ramâne la Jurnalul unui om sucit. Succes si inspiratie.
Marin se porni pe râs din capul întunecat al scarii.
- Ha, ha, ha... Mai ales inspiratie... Vezi sa nu cazi.
Când intra în odaita luminata prietenesc, grai: "La lucru!" Dar era numai un cuvânt, cum le spunea de atâtea ori, ca sa-si dea curaj. Relua romanul francez.
Citi de câteva ori aceeasi fraza, fara s-o înteleaga. Gândul capitolului întâi din Jurnal îl persecuta. ŤJe la revetis pour la premiere...ť, dar cum am sa-ncep? La o serbare populara?... Ťfois une dimanche, connu...ť prea banal... într-o casa din vecini, sa-l roage sa declame... Ťcomme ilconvenait, puisque c \'etait un vtement neuft>. Ce sa declame? ŤOh! quandcejour-lâ...ť Mai bine în padure, el si ea...jour-laje parrus dans la cour du colege pendant la recrea...ť în padure, de
dimineata, în padure. Du-te dracului!"
Zvârli romanul pe masa si, deschizând înfiorat un caiet neînceput, se asternu sa scrie, cu o slova rasfirata si de nepriceput:
3*1
Cap. I
UN BAIAT SI O FATA I
- Cititi mult?
- Câteodata mai mult, câteodata mai putin.
- Dar, asa în mijlociu...
- Hm! Cam opt, noua ore pe zi.
- Opt, noua ore pe zi? -Da.
Fata îl privi uimita, ca pe un lucru rar. Niciodata nu i-ar fi trecut prin minte ca sunt oameni care citesc pâna la zece ore pe fiecare zi. Credea ca povestile acestea nu se petrec decât prin romane. Era, de altfel, o observatoare foarte slaba si niciodata "\'i si-ar fi putut H? seama ce se petrece în afara de mediul ei.
Baiatul pleca ochii în jos, înrosindu-se pâna în radacina urechilor. Apoi, ca sa se dezvinovateasca:
