Inima fu atinsă ca de un deget rece.
Ascunsă în sînul drept, la capătul cicatricei, o duritate se formase, dureroasă la pipăit.
Făcuse flacăra lămpii prea mare. Fila, cu limbile de funingine ieşind din tubul sticlei. Nu s-auzea nici un zgomot în casă.
Creierul era greu, negru şi compact, ca o bucată de fier în ger. O dureau tîmplele, fălcile, şi subt bărbie, adînc subt bărbie, un junghi ascuţit.
Ferestrele erau deschise. Frigul grămădit asupra ei îi înfiora lung spinarea, cutremurînd-o. Ridică ochii. Întîlni în oglindă o faţă necunoscută, descompusă, cu ochii rătăciţi, ca obrazul acelor fete de ţărani, care în noaptea Sfîntului Andrei, la miezul nopţii, cu două lumînări la dreapta şi la stînga, aşteaptă în faţa oglinzii să
apară chipul mirelui, şi văd nebunia dilatîndu-se în ochii lor.
Sări în picioare, smulgîndu-se din încleştarea apariţiei din oglindă. Îşi acoperi sînii cu mînile, atît de violent, că durerea sînului drept răsună în ea ca un ţipăt
strident.
Cancer!
Avea un străin în ea! Intrase un strigoi în trupul ei!
Năvăli spre uşă, smunci de mîner, alergă nebuneşte pe coridoarele întunecate, lovindu-se de scaune, de mese, trîntind uşile, fugind, fugind prin casa vidă.
― Babă! Babă!
Bătea cu pumnii în geam, gîfîind.
― Ce-i, duduie? Iaca, vin.
Apăru în cămeşă de noapte, c-un şal pe umeri. Olguţa-i apucă mîna, ca cineva care se îneacă.
― Ce-i, duduiţă? Vai de mine, ş-ai ieşit în cămeşă!
O acoperi cu şalul de pe umerii ei, o luă în odaie, o aşeză pe pat, aprinse lumînarea.
Ghemuită în şal, Olguţa tremura atît de tare, încît şalul avea o vibraţie de motor. Nu putea articula nici un cuvînt. Dinţii clănţăneau, izbindu-se sacadat.
Baba o luă în braţe, o aşeză de-a latul patului, sprijinindu-i spinarea cu o pernă
mare, luă oghialul, acoperindu-i picioarele, şi scotoci prin dulap. Se apropie de Olguţa cu o sticlă de rom. Umplu pe jumătate un pahar mare:
― Bea, duduiţă.
Olguţa întinse capul, cu ochii îndureraţi de muţenia buzelor şi neputinţa trupului de-a face altăceva decît să tremure. Baba îi cuprinse capul cu o mînă, cu cealaltă ducîndu-i paharul la gură. Dinţii trepidau pe buza paharului. Jumătate se vărsă pe şal. Cîteva picături de rom alunecară pe limbă, printre gingii, răspîndindu-şi arsura. Gîtlejul se descleştă. Un val de rom, înghiţit ca un hap, se revărsă violent.
Aburii fierbinţelii cuprinseră stomahul, ridicîndu-se în sus cu o duduitoare zvîcnire a inimii.
Baba turnă din nou în pahar. Docil, cu un istovitor efort de a-şi stăpîni tremuratul, Olguţa înghiţi.
Se stîrnise-n ea un vînt fierbinte de Sahară. Valuri iuţi de căldură pulverizată
pînă-n creier, şi printre ele, enorm, bubuitul inimii ca un galop de apocalips. Ochii se acoperiră de polei, buzele se înroşiră, obrajii ardeau. Somnul venea greu şi incandescent ca un metal topit.
Simţi că-i ridicată, legănată; simţi aer proaspăt pe obraji, apoi se topi, se topi...
Baba o adusese în braţe în odaie. O aşeză în pat, înfăşurată în şal, o acoperi cu oghialul, îi potrivi pernele subt cap şi se aşeză pe un scaun la picioarele ei.
*
Gîndul, întunecat încă de somn, se deşteptă ca un copil într-o casă necunoscută, cu o impresie de durere, de greu, de străin.
Deschise ochii. Se lumina de ziuă. Recunoscu lumina la fereastră. Şi înainte ca vreo judecată să se fi format, simţi că cineva i-a luat lumina, că o priveşte fără s-o mai aibă, cum şi-ar privi o călugăriţă părul tăiat.
Se ridică încet, îngreuiată de-o căldură stranie. Privi. Dormise înfăşurată într-un şal care mirosea a rom şi a ceapă prăjită. Îl azvîrli.
― ...?
Cineva îi mutase masa, punîndu-i-o la căpătîi. Un pahar de limonadă, alt pahar cu o linguriţă în el, alt pahar cu ceai, un bilet rezemat de un teanc de cărţi.
"Dragă Olguţa, n-am vrut să te trezim. Baba ne-a spus că ţi-ai stricat stomahul. Ia curăţenia, bea limonada sau ceaiul, şi rămîi în pat cît mai tîrziu.
Să nu fi răcit cumva la iaz! Ţi-am pregătit pe scaun o compresă şi alcool; acele de siguranţă le-am pus pe masă. Fii drăguţă, Olguţa, şi ascultă pe mama.
P.S. Şi pe papa, care te sărută şi-ţi doreşte să dormi tun şi să te scoli veselă şi sănătoasă. Îţi pregătesc un vin negru, mai bun decît doctoriile.
Papa."
... De la iaz pînă la paharul cu rom din odaia babei, întîmplările nopţii se refăcură fulgerător, zvîcnind în migrenă.
Îşi privi trupul cutremurată de spaimă. Să fugă din el... Capul se ghemuise sperios între umeri. Nu îndrăznea să facă nici o mişcare. Respira iute. Şi deodată, celălalt gînd, acoperit pînă atunci, se ivi: Vania!
