Dacă și dacă.
Îmi dorisem atât de multe pentru noi toți: o viață lipsită de restricții și prejudecăți. O viață în care să fim liberi să iubim și să fim iubiți.
Și iată, i-am omorât pe toți.
Mincinoșii mei, iubiții mei.
I-am omorât. Mirren a mea, Johnny al meu, Gat al meu.
Conștiința acestor lucruri îmi cuprinde șira spinării, coborând spre umeri și până în vârfurile degetelor. Mi le transformă în gheață. Se ciobesc și se sparg, făcându-se zob pe treptele de la Windemere. Crăpăturile urcă de-a lungul brațelor, despicându-le, și îmi străbat mai departe umerii și partea anterioară a 152
gâtului. Am fața înghețată și fracturată într-o grimasă de durere, ca o vrăjitoare.
Mi s-a pus un nod în gât. Nu mai pot scoate un sunet.
Iată-mă aici, înghețată, când ar fi trebuit să ard.
Ar fi trebuit s-o las baltă cu luatul situației în mâinile noastre. Aș fi putut să tac din gură. Să fac un compromis. Ar fi fost în regulă să păstrăm legătura la telefon.
Curând ne-am fi luat carnetele de șofer. Curând am fi plecat la facultate și casele frumoase ale familiei Sinclair ar fi fost la mare depărtare și lipsite de importanță.
Am fi putut să avem răbdare.
Eu aș fi putut să fiu vocea rațiunii.
Poate că, atunci, când am băut vinul mătușilor, am fi uitat de ambițiile noastre.
Ne-ar fi luat somnul. Am fi ațipit în fața televizorului, supărați și lipsiți de putere, poate, dar fără să mai dăm foc la nimic.
Nu pot să schimb niciunul dintre lucrurile astea.
Mă târăsc înăuntru, în dormitorul meu, pe mâinile mele de gheață crăpate, las în urmă așchii înghețate sărind din corpul meu. Călcâiele mele, rotulele genunchilor. Tremur convulsiv sub pături, corpul meu se sparge în bucățele pe pernă. Degetele. Dinții. Maxilarul. Clavicula.
În cele din urmă, în cele din urmă, tremuratul se oprește. Încep să mă încălzesc și mă topesc.
Plâng pentru mătușile mele, care și-au pierdut primii născuți.
Pentru Will, care și-a pierdut fratele.
Pentru Liberty, Bonnie și Taft, care și-au pierdut sora.
Pentru bunicul, care și-a văzut nu numai palatul arzând din temelii, dar și nepoții pierind.
Pentru câini, bieții câini neascultători.
Plâng pentru nemulțumirile mele prostești, de prisos, pe care le-am avut toată
vara. Pentru mila stânjenitoare față de mine însămi. Pentru planurile mele de viitor.
Plâng pentru toate posesiunile mele pe care le-am dat. Mi-e dor de perna mea, de cărțile mele, de fotografii. Mă cutremur când mă gândesc cât de tare m-am înșelat crezând că fac acte de caritate, rușinea deghizându-se în virtute, minciunile pe care mi le-am spus singură, pedepsele pe care mi le-am aplicat și pedepsele pe care i le-am impus maică-mii.
Plâng de oroare, gândindu-mă cum mi-am ucis întreaga familie și le-am provocat atât de multă durere.
Până la urmă, n-am salvat idila. E pierdută pentru totdeauna, dacă o fi existat vreodată. I-am pierdut inocența, inocența acelor zile dinainte să știm cât de 153
departe poate ajunge furia mătușilor noastre, dinainte de moartea bunicii și decăderea bunicului.
Dinainte să devenim criminali. Dinainte să devenim stafii.
Mătușile se strâng una pe alta în brațe nu fiindcă au scăpat de greutatea Clairmontului și a tot ce simboliza casa aceea, ci din pură empatie, fiindcă trăiesc împreună o tragedie. Nu fiindcă le-am eliberat, ci fiindcă le-am distrus, se agață
una de alta în fața ororii.
Johnny. Johnny voia să alerge la maraton. Voia să alerge kilometru după
kilometru, dovedind că nu-i vor ceda plămânii. Dovedind că era un bărbat așa cum și-ar fi dorit bunicul să fie, dovedindu-și puterea, în ciuda faptului că era atât de scund.
Plămânii i s-au umplut de fum. Acum nu mai are nimic de dovedit. Nu mai are pentru ce să fugă.
Își dorea să aibă mașină și să mănânce prăjituri fițoase cum văzuse în vitrinele cofetăriilor. Voia să râdă cu gura până la urechi, să aibă obiecte de artă și să
poarte haine frumoase. Pulovere, eșarfe, chestii de lână în dungi. Voia să facă
pești ton din piese de Lego și să-i atârne pe pereți ca și cum ar fi fost împăiați.
Refuza să fie serios, era neserios până la disperare, dar era devotat lucrurilor care contau pentru el ca nimeni altul. Alergatul. Will și Carrie. Mincinoșii. Propriul simț
al dreptății. Renunțase la banii de facultate fără nicio ezitare, ca să-și păstreze principiile.
