Ținând canistra de benzină într-o mână și punga de ziare în cealaltă, m-am decis să rezolv situația cât de repede posibil. Am udat bucătăria mai întâi, apoi cămara. M-am ocupat de sufragerie și îmbibam canapelele din camera de zi, când mi-am dat seama că ar fi trebuit să încep din capătul celălalt al casei, cel mai îndepărtat de ușa vestibulului. Căci aceea era ieșirea noastră. Ar fi trebuit să mă
ocup de bucătărie la sfârșit, ca să pot fugi afară fără să mă ud pe picioare cu benzină.
Ce tâmpenie.
Ușa principală, care dădea din camera de zi către veranda din față, era deja udă, însă mai exista o ușiță în spatele casei. Era lângă biroul bunicului și ducea către pasarela dinspre clădirea angajaților. Aveam să o folosesc pe aceea.
Am udat o parte din hol și apoi camera de lucru, simțind un val de tristețe la gândul că vor fi distruse bumbacurile frumoase și ațele colorate ale bunicii. Nu i-ar fi plăcut deloc ce făceam. Adora materialele acelea, vechea mașină de cusut, toate obiectele ei atât de drăguțe.
Ce tâmpenie, din nou. Îmi udasem espadrilele cu benzină.
Bine. Să-mi păstrez calmul. O să le port până când termin, apoi le arunc în urma mea în foc, în clipa când fug afară.
149
În biroul bunicului m-am suit pe masă, stropind rafturile de cărți până în tavan și ținând canistra la depărtare de mine. Mai rămăsese destul de multă benzină și asta era ultima încăpere, așa că am udat cărțile din greu.
Apoi am udat podeaua, am făcut ziarele grămadă pe jos și m-am retras în micul foaier care ducea către ușa din spate. Mi-am scos espadrilele și le-am aruncat peste vraful de reviste. Am pășit pe un pătrat de podea uscată și am pus canistra jos. Am scos un chibrit din buzunarul de la blugi și mi-am aprins rola de hârtie.
Am aruncat rola aprinsă peste teancul de ziare și reviste și le-am văzut cum iau foc. Se aprinseseră, apoi flăcările s-au înălțat și au început să se întindă. Prin ușile duble de la birou, am văzut o linie de foc cum se repede pe hol într-o direcție și către camera de zi în cealaltă direcție. S-a aprins canapeaua.
Apoi, sub ochii mei, biblioteca a explodat în flăcări, hârtia îmbibată în benzină
arzând mai repede decât orice altceva. În câteva clipe se aprinsese tavanul. Nu-mi puteam lua ochii. Flăcările erau teribile. Nepământene.
Apoi a țipat cineva.
Și a țipat încă o dată.
Se auzea dinspre camera care era fix deasupra mea, un dormitor. Johnny se ocupa de etaj. Aprinsesem biroul și focul ardea mai repede decât oriunde altundeva. Flăcările se ridicau și Johnny încă nu ieșise din casă.
O, nu, o, nu, o, nu. M-am aruncat asupra ușii din spate, dar am descoperit că
era zăvorâtă. Îmi alunecau mâinile din cauza benzinei. Metalul era deja fierbinte.
Am tras zăvoarele – unu, doi, trei – însă ceva nu era în regulă și ușa se blocase.
Încă un țipăt.
Am încercat zăvoarele din nou. Nu mergea. Am renunțat.
Mi-am acoperit gura și nasul cu mâinile și am alergat traversând biroul în flăcări și apoi pe holul arzând, în bucătărie. Camera nu se aprinsese încă, slavă
Domnului. M-am repezit de-a lungul podelei umede către ușa de la vestibul.
M-am împiedicat, am alunecat și am căzut, udându-mă într-o baltă de benzină.
Îmi luaseră foc manșetele blugilor de când alergasem prin birou. Flăcările au lins benzina de pe podeaua bucătăriei, brăzdând lemnăria tradițională și prosoapele de vase în culori vesele ale bunicii. Focul a străbătut vestibulul sub ochii mei, apoi am văzut că mi se aprinseseră acum și blugii de la genunchi până
la glezne. M-am aruncat spre ușa vestibulului, fugind printre flăcări.
— Ieșiți din casă! am urlat, deși mă îndoiam că mă poate auzi cineva. Ieșiți acum!
Afară, m-am aruncat pe iarbă. M-am rostogolit până s-a stins focul care îmi ardea pantalonii.
150
Vedeam deja că etajele superioare ale Clairmontului străluceau de căldură, iar parterul era deja aprins. Cât despre subsol, nu-mi dădeam seama.
— Gat, Johnny, Mirren? Unde sunteți?
Niciun răspuns.
Încercând să nu intru în panică, mi-am spus singură că trebuie să fi ieșit deja.
Trebuie să-mi păstrez calmul. Totul va fi bine. Trebuie să fie bine.
— Unde sunteți? am țipat din nou, luând-o la fugă.
Iarăși, niciun răspuns.
Cel mai probabil erau deja la șopronul pentru bărci, lăsând canistrele de benzină. Nu era departe și am luat-o la fugă, strigându-i pe nume, cât de tare puteam. Tălpile mele goale izbeau lemnul pasarelei, cu un ecou ciudat.
Ușa era închisă. Am dat-o de perete.
— Gat! Johnny? Mirren!
Nu era nimeni acolo, dar puteau deja să fie la Cuddledown, nu-i așa?
