întrebându-se de ce-mi ia așa de mult timp.
O pasarelă se întinde de la șopronul pentru bărci până la Cuddledown, trecând pe lângă terenurile de tenis. Am fugit din nou, străbătând insula stranie și tăcută
în întuneric. Mi-am spus o dată și încă o dată: Vor fi acolo. Așteptându-mă.
Făcându-și griji pentru mine.
Vom râde fiindcă suntem toți în siguranță. O să-mi înmoaie arsurile în apă
înghețată și ne vom simți norocoși până peste poate.
Așa va fi.
Dar când m-am apropiat, casa era scufundată în întuneric.
Nu aștepta nimeni acolo.
M-am întors la Clairmont și, când mi-a apărut în fața ochilor, ardea de sus până
jos. Camera din turnuleț era aprinsă, dormitoarele se aprinseseră, ferestrele de la subsol luceau portocalii. Totul era fierbinte.
Am fugit la intrarea din vestibul și am tras de ușă. Au țâșnit afară valuri de fum.
Mi-am smuls de pe mine puloverul și blugii îmbibați în benzină, înecându-mă și sufocându-mă. Am intrat cu forța în casă și m-am dus către scările de la bucătărie, înspre subsol.
În partea de jos, la jumătatea scărilor, se ridica un perete de flăcări. Un perete.
Gat nu ieșise. Și nici nu mai avea cum să iasă.
M-am întors și am fugit sus după Johnny și Mirren, dar podelele ardeau sub picioarele mele.
Se aprinsese balustrada. Scările din fața mea s-au prăbușit, aruncând scântei.
Am făcut un pas în spate, clătinându-mă.
Nu puteam urca.
151
Nu-i puteam salva.
Nu mă puteam duce nicăieri
nicăieri
nicăieri
nicăieri nu mă puteam duce acum,
decât jos.
82.
Îmi amintesc toate astea de parcă le-aș trăi încă o dată, în timp ce stau pe treptele verandei de la Windemere, uitându-mă spre locul unde a dispărut Gat în întuneric. Îmi dau seama ce-am făcut și simt cum îmi crește în piept o ceață
densă, rece, întunecată, care se răspândește. Mă încordez toată. Ceața înghețată
se scurge dinspre piept spre spate și urcă spre ceafă. Îmi cuprinde fulgerător capul și coboară de-a lungul coloanei.
Rece, rece, remușcare.
N-ar fi trebuit să ud bucătăria prima. N-ar fi trebuit să aprind focul în birou.
Ce tâmpenie am făcut udând cărțile cu atâta râvnă. Oricine ar fi putut să-și închipuie cum or să ardă. Oricine.
Ar fi trebuit să stabilim o oră anume la care să aprindem focurile.
Ar fi trebuit să insist să rămânem toți împreună.
N-ar fi trebuit să mă duc să verific șopronul pentru bărci.
N-ar fi trebuit să fug la Cuddledown.
Dacă m-aș fi întors la Clairmont mai repede, poate că aș fi reușit să-l scot pe Johnny afară. Sau să-l avertizez pe Gat înainte să se aprindă pivnița. Poate că aș
fi reușit să găsesc extinctoarele și să opresc cumva flăcările.
Poate, poate.
