— Da.
— V-aţi văzut deseori cu doamna Wells pe parcursul acelei perioade?
— Din când în când, beam un pahar la localul ei, spuse Carver. Avea o tavernă pe strada Cumberland. Dar în cea mai mare parte a timpului am fost pe mare.
— În mai 1865, Crosbie Wells s-a reîntors la Dunedin, spuse Moody. Înţeleg că a cumpărat ceva în acea perioadă.
Carver ştia perfect că era atras într-o capcană, dar îi era imposibil să dejoace manevra.
— Da, spuse el, pe un ton aspru. A cumpărat Godspeed.
— Într-adevăr, o adevărată achiziţie, spuse Moody mişcând din cap, mai ales că a fost făcută aşa în pripă. Faptul că a ales să
investească într-o corabie este, de asemenea, ciudat. Mă întreb dacă pe domnul Wells îl preocupaseră călătoriile pe mare anterior acestei date?
— N-aş putea să vă spun, zise Carver. Dar, probabil că da, din moment ce a cumpărat corabia.
Moody tăcu, apoi spuse:
— Înţeleg că actul de vânzare este actualmente în posesia dumneavoastră?
— Da.
— Cum a ajuns în posesia dumneavoastră, vă rog?
— Mi l-a încredinţat domnul Wells, spuse Carver.
— Şi când v-a încredinţat el acest document?
— La momentul vânzării, spuse Carver.
— Care a fost...?
— În mai, spuse Carver. Anul trecut.
— Cu alte cuvinte, imediat înainte ca domnul Wells să decidă
să plece din Dunedin şi să se stabilească în Valea Arahura.
Carver nu putea nega acest lucru.
— Da, spuse el.
— Ce l-a determinat pe domnul Wells să vă încredinţeze acest act de vânzare? întrebă Moody.
— Motivul a fost să pot acţiona ca reprezentant al lui, spuse Carver.
— Dacă survenea vreo boală, adică, spuse Moody. Sau moartea.
— Da, zise Carver.
— Ah, spuse Moody. Acum, daţi-mi voie să văd dacă am înţeles bine totul, domnule Carver. Vasăzică, la începutul anului trecut domnul Wells era posesorul de drept al unei cantităţi de minereu de aur valorând câteva mii de lire, pe care îl extrăsese dintr-un teren de exploatare din Valea Dunstan. Minereul era depozitat într-un seif la reşedinţa lui din Dunedin, unde locuia soţia lui, o veche şi foarte bună cunoştinţă de-a dumneavoastră.
În mai, domnul Wells s-a întors acasă, în Dunedin, de pe terenurile miniere din Dunstan şi, fără să-i spună nevestei, a golit seiful. Imediat după aceea, a folosit întreaga comoară pentru a cumpăra barcul Godspeed, v-a încredinţat dumneavoastră atât corabia, cât şi exploatarea ei, şi, fără să stea pe gânduri, a fugit în Hokitika, neinformând pe nimeni despre destinaţia şi planurile lui. Desigur, mai adăugă Moody, am pornit de la ipoteza că
domnul Wells, şi nu vreo altă persoană, a fost cel care a scos aurul din seif. Dar cum altminteri ar fi putut el să cumpere Godspeed, de fapt? Nu deţinea niciun fel de acţiuni sau titluri de valoare – suntem absolut siguri de acest lucru –, iar transferul de proprietate, publicat în Otago Witness în data de paisprezece mai a acelui an, specifica explicit că ambarcaţiunea a fost cumpărată
cu aur.
Carver se uită urât la Moody.
— Aţi omis-o pe târfă, spuse el. Ea a fost motivul pentru care el a plecat din Dunedin. Ea a fost motivul pentru care el s-a despărţit de Lydia.
— Poate că da, însă ţin să vă corectez, subliniind faptul că
domnişoara Wetherell nu era, pe atunci, o membră a vechii
profesii, spuse Moody. Biletul la ordin completat de domnul Richard Mannering, pe care eu l-am prezentat în faţa instanţei în această dimineaţă, indică explicit că domnişoara Wetherell urma să fie dotată cu o rochie adecvată, un pistol cu cremene, parfumuri, jupoane şi toate celelalte articole „de care duce lipsă
în prezent”. Instrumentul de plată este datat din iunie anul trecut.
Carver nu spuse nimic.
— Să nu vă supăraţi, spuse Moody după câteva clipe, dacă
ţin să remarc că domnul Wells nu pare să fi beneficiat prea mult de pe urma evenimentelor desfăşurate la Dunedin în mai anul trecut. Dumneavoastră, în schimb, se pare că aţi beneficiat foarte mult.
Judecătorul a aşteptat până când Carver s-a aşezat în sală, lângă soţia lui, apoi a cerut să se facă linişte.
