— Perfect, domnule Moody, spuse el împreunându-şi mâinile.
Constat că ai o direcţie clară aici şi îţi voi permite să continui cu argumentarea începută, deşi ţin să remarc că am deviat, am impresia, destul de mult de la linia discuţiilor, aşa cum a fost ea fixată în buletinul de azi-dimineaţă. Bun. Ai prezentat numele a doi martori pentru apărare.
Moody se înclină respectuos.
— Da, domnule.
— În cazul martorilor apărării, domnul Moody va formula interogatoriul, iar domnul Broham va proceda la interogatoriul încrucişat, spuse judecătorul şi, consultându-şi catastiful, ridică
privirea peste ochelari şi spuse:
— Domnul Thomas Balfour.
Domnul Balfour a fost adus din încăperea unde aştepta să fie chemat să depună mărturie în proces.
— Domnule Balfour, spuse Moody după ce acesta depuse jurământul. Lucraţi în domeniul transporturilor maritime, nu-i aşa?
— Da, domnule Moody, de vreo doisprezece ani deja.
— Înţeleg că reprezentaţi interesele domnului Lauderback în această branşă.
— Da, într-adevăr, spuse Balfour pe un ton vesel. Mă ocup de afaceri pentru domnul Lauderback din iarna anului 1861.
— Puteţi, vă rog, să descrieţi cea mai recentă tranzacţie dintre domnul Lauderback şi Balfour Shipping?
— Cu siguranţă, zise Balfour. Când domnul Lauderback a sosit prima oară în Hokitika, în ianuarie, a venit prin Alpi, cum
vă amintiţi, poate. Cufărul şi celelalte lucruri personale ale lui au fost trimise pe marc. El a expediat o ladă de transport de la Lyttelton la Port Chalmers, iar când lada a ajuns la Port Chalmers, eu am aranjat să fie luată pe unul dintre vasele mele –
Virtue – şi adusă aici, pe Coastă. În fine, a ajuns cu bine aici – la Virtue mă refer –, cu lada respectivă la bord. A sosit pe doisprezece ianuarie, cu două zile înainte de domnul Lauderback.
A doua zi, lada a fost descărcată de pe vas şi depozitată pe chei, împreună cu restul încărcăturii, iar eu am semnat pentru transferarea ei în depozitul meu, de unde urma să o ridice domnul Lauderback când ajungea şi el aici. Dar planul a dat greş; lada a dispărut. N-a mai ajuns niciodată în depozitul meu.
— Era lada identificată pe exterior ca aparţinând domnului Lauderback.
— O, da, spuse Balfour. Precis aţi văzut lăzile stivuite pe chei
– seamănă toate între ele, înţelegeţi, dacă n-ar fi conosamentele.
Conosamentul spune clar a cui e marfa din ladă, cine este expeditorul şi aşa mai departe.
— Ce s-a întâmplat când aţi descoperit lipsa lăzii?
— Puteţi fi sigur că m-am dat de ceasul morţii ca s-o găsesc: dar n-aveam nici cea mai mică idee unde putuse să dispară. Ei bine, Godspeed a naufragiat pe bancul de nisip după două
săptămâni, iar când au scos încărcătura de pe epavă, ce credeţi că au găsit: lada lui Lauderback! Se pare că fusese încărcată pe Godspeed ultima oară când barcul plecase din portul Hokitika.
— Cu alte cuvinte, foarte devreme în dimineaţa de cincisprezece ianuarie.
— Exact.
— Ce s-a întâmplat când cufărul domnului Lauderback a fost recuperat în cele din urmă?
— Am făcut pe detectivul un pic, spuse Balfour. Am pus câteva întrebări marinarilor din echipaj, care mi-au povestit cum s-a produs greşeala. Ei bine, uite cum s-a întâmplat. Cineva văzuse conosamentul – „Domnul Lauderback, proprietar” – şi şi-a amintit că schiperul lor – ăsta e Carver – căutase de zor o ladă
astfel identificată în anul precedent. Marinarii au văzut această
ladă pe chei în seara de paisprezece, şi ce şi-au zisei: iată o şansă
să ne dăm bine pe lângă căpitan. Zis şi făcut. Au deschis lada, din curiozitate, desigur. Înăuntru erau un cufăr, două genţi de voiaj şi alte fleacuri. Nu li s-a părut nimic de valoare, dar s-au gândit că, în fond, nu se ştie niciodată. Au pornit să-l caute pe căpitanul Carver, dar nu l-au găsit pe nicăieri. La hotel nu era,
prin baruri nici atât. Au decis să lase discuţia pe a doua zi dimineaţă, aşa că s-au dus la culcare. Pe urmă, Carver apare pe chei tunând şi fulgerând, îi dă jos din hamacuri pe toţi şi le zice că de cum se crapă de ziuă Godspeed va ridica ancora – adică
peste câteva ceasuri, cum ar fi fost. Nu le-a spus de ce. Oricum, băieţii au luat o decizie. Au pus la loc capacul pe ladă, au adus-o frumuşel pe corabie, iar când Godspeed a ridicat ancora în faptul zilei, lada era bine mersi în cală.
— Căpitanul Carver a fost înştiinţat de această încărcătură
suplimentară?
— O, da, spuse Balfour zâmbind. Băieţii nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie – credeau că vor primi o recompensă pentru isprava lor. Au aşteptat până când Godspeed a ajuns în larg şi pe urmă l-au chemat jos. Carver se uită la conosament şi vede imediat că marinarii au încurcat borcanele. „Balfour Shipping?”
spune el. „Era Danforth Shipping lada pe care am pierdut-o eu.
Aţi luat altă ladă, fir-ar să fie, iar acum avem mărfuri furate la bord!”
— Am putea deduce din asta, spuse Moody, că, de fapt, căpitanul Carver pierduse o ladă de transport identificată ca aparţinând lui Alistair Lauderback, expediată de Danforth Shipping şi conţinând ceva de mare valoare pentru el?
— Aşa s-ar părea, categoric, spuse Balfour.
