persoană. Vizavi de pat, se afla o cadă de cupru cu margini înalte, pe care erau puse câteva prosoape, iar alături, un impresionant şnur de sonerie cu un ciucure în capăt. Doamna Wells trase de şnur, iar de undeva de la parter se auzi un clinchet surd. Când apăru camerista, doamna Wells îi porunci să
aducă apă fierbinte de la bucătărie şi, după aceea, o farfurie cu gustări. Camerista nici nu se uită la Anna. Încântată că nu fusese băgată în seamă, aceasta răsuflă uşurată când femeia ieşi să ducă la îndeplinire ordinele stăpânei.
Când rămaseră singure din nou, Lydia Wells se întoarse spre Anna, îi zâmbi din nou şi se scuză, spunând că trebuia să plece.
— Am nişte întâlniri în oraş, de la care nu pot să lipsesc, însă
vin înapoi la timp ca să luăm cina împreună. Poţi să-i ceri lui Lucy tot ce-ţi pofteşte inima, iar ea se va strădui din răsputeri să-ţi împlinească dorinţa. Stai în cadă cât de mult ai tu chef şi foloseşte orice îţi face cu ochiul de pe lavoar. Ţin din tot sufletul să te simţi întru totul ca acasă.
Anna Wetherell făcu exact aşa. Se spălă pe păr cu o loţiune de levănţică şi se spălă bine pe corp cu un săpun cumpărat de la magazin; şi rămase în cadă aproape un ceas. După ce se îmbrăcă
la loc – întorcându-şi ciorapii pe dos, ca să pară mai curaţi –, stătu multă vreme în faţa oglinzii, ca să-şi aranjeze părul. Pe lavoar erau câteva sticluţe de parfum: le mirosi pe toate, reveni la prima şi îşi puse un strop pe încheieturile mâinilor şi după
urechi.
Camerista îi lăsase un dejun rece pe masa de sub fereastră, farfuria fiind acoperită cu un şervet. Anna trase şervetul la o
parte şi văzu un munte de şuncă, foarte fin tăiată, o felie groasă
de sufleu de mazăre, o brioşă unsă cu unt şi gem şi două ouă
murate. Se aşeză, înşfacă tacâmurile şi tăbărî pe mâncare, care i se păru delicioasă după atâtea săptămâni de hrană insipidă la bordul vaporului.
După ce goli farfuria, se frământă câteva minute dacă s-o cheme pe cameristă să strângă masa: nu ştia cum era mai elegant – să sune sau să nu sune? În cele din urmă, decise să n-o cheme. Se ridică de la masă şi se duse la fereastră, unde trase perdelele şi, simţindu-se foarte mulţumită, rămase un timp uitându-se la strada circulată de dedesubt. Când ceasul bătu ora trei, auzi un zgomot de la parter: glasuri pe coridor, apoi paşi urcând scările, urmaţi de un ciocănit vioi la uşa.
Abia avu timp să se ridice, când uşa se deschise larg şi înăuntru intră un bărbat înalt şi foarte murdar, îmbrăcat cu nişte pantaloni galbeni de moleschin şi o scurtă decolorată. Când o văzu pe Anna, se opri brusc.
— O, spuse el. Îmi cer scuze.
— Bună ziua, spuse Anna.
— Eşti una dintre fetele Lydiei?
— Da.
— Eşti nouă pe-aici?
— Am sosit azi.
— La fel şi eu, spuse bărbatul.
Avea părul nisipiu şi o mutră cam ursuză.
— Bună ziua şi ţie, spuse el.
— Pot să vă ajut cu ceva?
Bărbatul rânji.
— O să vedem, zise el. O caut pe cucoană. E pe-aici?
— Are nişte întâlniri în oraş.
— La ce oră se-ntoarce?
— A zis că la ora cinei, spuse Anna.
— Bun, tu ai vreo întâlnire până atunci?
— Nu, spuse Anna.
— Bun aşa, zise bărbatul Te deranjează să-mi acorzi următorul dans?
Anna nu ştia ce să spună.
— Nu cred că se cade să primesc musafiri când doamna Wells nu e acasă.
— Doamna Wells, repetă bărbatul râzând. Sună aproape respectabil când te exprimi aşa, adăugă el şi, întinzând mâna în spate, închise uşa. Crosbie e numele meu. Şi pe tine cum te
cheamă?
— Domnişoara Anna Wetherell, zise ea tot mai alarmată.
Bărbatul se îndrepta deja spre bufet.
— Bei şi tu un strop, domnişoară Anna Wetherell?
— Nu, mulţumesc.
