— Nora, rostește el. Un mic sunet de recunoaștere se aude din mine.
Nu trebuia să așteptăm. Ar fi trebuit să facem asta de când ne-am cunoscut.
Mâinile mele se încurcă în părul lui. Ale lui sunt sub mine, mă
cuprind și mă duc spre gura lui. Încet, flămând, hotărât. Pentru prima dată, nimic din ce se întâmplă între noi nu e din întâmplare.
Presiunea crește până când mă cutremur sub el, mâinile mele se răsucesc în părul lui în timp ce mă arcuiesc, strigând. El se îndreaptă și mă trage înapoi pe marginea biroului, gurile noastre alunecând împreună, mâinile noastre prinse în hainele celuilalt. Îi dau jos cămașa, îi desfac pantalonii. El îmi desprinde rochia, apoi mă ridică și se întoarce să
mă întindă pe canapea, cu limba sub sutienul meu.
— Acesta este cel pe care l-ai purtat în noaptea în care am înotat, spune el, aproape cu respect.
Îl mângâi pe spate, cuprinzând fiecare curbă fermă și fiecare linie dură: prima mea șansă de a avea cât mai mult din el și, de asemenea, posibil și ultima.
Mă sărută la baza gâtului.
— Îmi amintesc exact cum se simte pielea ta, Nora. Ca mătasea.
Buzele mi se înmoaie pe gâtul lui, îi simt pulsul pe limbă. Apoi îmi cobor mâinile pe corpul lui, îi las în jos pantalonii și chiloții, unghiile mele îi înțeapă pielea în timp ce mă legăn lipită de el. Întind mâna între
noi, iar când îmi înfășor degetele în jurul lui, o explozie de lumină prea puternică mă străbate, transformând totul în pete întunecate și strălucitoare pentru o secundă.
— Și eu îmi amintesc ce am simțit când te-am atins.
El geme în timp ce se mișcă în mâna mea. Îi împing pantalonii sub șolduri. El continuă să se miște încet, lăsându-și greutatea pe mine, apropiindu-se tot mai mult. Indiferent de cum mă mișc sub el, el pare să
fie întotdeauna o idee prea departe.
Până când nu mai este. Până când gura lui se prelinge nerăbdătoare peste mine, iar mâinile lui îmi smulg bretelele sutienului și mi le lasă în jos pe brațe, până când mi se strânge în jurul taliei. Apoi suntem amândoi pe jumătate înnebuniți unul după celălalt, mâinile lui sunt pe coapsele mele, gura mea pe umărul lui, limba lui în gura mea, erecția lui mișcându-se lipită de mine până când interiorul meu se încordează ca o coardă de vioară.
— Anticoncepționale? mă întreabă el.
— Evident, dar...
— Am înțeles, spune el.
Desigur că a înțeles. Este exact ca mine: chiar și atunci când amândoi suntem obsedați unul de celălalt în mod incontrolabil, încă există câteva (zeci de) fire care țin rațiunea la locul ei. Charlie se dă la o parte de pe mine, își caută portofelul și se întoarce cu un prezervativ, fără să mai pună alte întrebări, fără să pufnească, fără să dea semne de frustrare, fără
să sugereze că aș fi încordată, cicălitoare sau plictisitoare. Îmi cuprinde obrazul cu palma și mă sărută cu o tandrețe pe care o simt în tot corpul, toate aceste mici buzunare de căldură cuibărită între oase, mușchi și cartilaje: Charlie, răspândit în sângele meu. Și apoi, în cele din urmă, se împinge în mine.
Încet. Cu grijă. Se retrage înainte ca eu să-mi găsesc ușurarea și izbucnește în râs auzind sunetul pe care îl scot.
— Habar n-aveam că este posibil, spune el, ca tu să mă dorești la fel de mult cum te doresc eu pe tine.
— Mai mult, spun eu, prea adânc implicată în asta acum ca să mă
mai străduiesc să nu admit ceva de genul ăsta.
— Ei, acum, asta știu că este imposibil, spune Charlie, împingând mai adânc.
Mă ridic atrăgându-l mai aproape. Își lasă capul pe spate și un geamăt îi urcă în gât. Pe măsură ce ne mișcăm împreună, lumea devine tandră și întunecată, totul se micșorează până în punctele în care corpurile noastre se întâlnesc. Mâinile lui mă masează, gura lui o desface pe a mea, iar unghiile mi se înfig în contururile lui pentru a-l îndemna să
se apropie mai mult decât ne permit trupurile noastre.
Sunt deja tristă la gândul acestui final. Dacă aș putea face ca acest sentiment să dureze zile întregi, aș face-o.
Dacă lumea s-ar sfârși în douăzeci de minute, așa as vrea să plec pe lumea cealaltă. Se împinge mai adânc, mai tare.
— La naiba, Charlie.
— Prea tare? întreabă el, încetinind.
Clatin din cap. Înțelege. Gata cu prudența și cu reținerea.
— M-am gândit la tine peste tot, spune el. Nu există nici un loc din acest oraș în care să nu mă fi gândit la tine.
Pe jumătate râzând, chiar dacă sunt înfășurată în jurul lui, înfometată, întreb:
— Cum a fost?
— N-am o imaginație atât de bună pe cât credeam.
Îmi simt creierul ca un foc de artificii pe un cer negru. Charlie se așază și mă trage în poala lui, împingându-se înapoi în mine. Îmi sprijin mâinile de spătarul canapelei, lăsându-mă mai tare peste el, până când fiecare înclinare și rotire a șoldurilor mele îl face să înjure cu buzele lipite de pielea mea. Una dintre mâinile lui mi se înfășoară în păr, iar cu cealaltă mă apasă pe spate, ținându-mă acolo unde vrea el.
— Vreau mai mult din tine, gâfâi în gura lui, simțind fiecare bătaie a inimii lui care mă străbate.
Mai tare, mai repede, mai mult, tot.
