Să mă duc în Chile după o săptămână destul de complicată, fiind obosit și cu stomacul dat peste cap, nu era ceva plăcut. Fără îndoială, era mai plăcut să rămân acasă și să dorm. Nu aveam nevoie de bani, nici măcar de aplauze. Nu aveam nevoie de nimic. Ce era cu adevărat plăcut? Să rămân.
Ce era transcendent? Ceea ce am făcut în cele din urmă: m-am urcat în avion și am trecut munții; așa cum a fost cu o lună înainte, când am călătorit din Buenos Aires în Mendoza și din Mendoza în San Juan ca să le vorbesc copiilor surdomuți; cum a fost după aceea să renunț la o parte din vacanțele mele pentru a-mi prezenta cartea editată în Mexic.
Aș face asta din nou?
Da, desigur că aș face-o din nou. M-am simțit foarte fericit, chiar dacă
eram suferind, iritat și stingherit.
Eu vreau totul
Cu toții ne dorim puțin din toate. Vrem plăcere, o misiune, puterea, transcendența.
Aceste căutări sunt omenești și toate ne aparțin. Totuși, pentru fiecare dintre noi există în acest moment o căutare mai importantă decât altele.
Și trebuie să știm care este aceasta, pentru ca nu cumva, la cotitură, propria viață să te oblige pe neprevăzute să alegi.
Stând la calculator și scriind această carte, mă întreb: 1.Este plăcut să fac asta?
Da, îmi oferă într-adevăr multă plăcere, îmi petrec minunat timpul.
2.Face parte din ceva ce aș putea contura ca misiune?
Adevărul e că da. Are legătură cu a deschide căi pentru alții, prin atitudinea mea didactică.
3.Nu oferă puțină putere?
Ba da. A te afla în postura celui care știe este un apanaj al puterii și, în plus, primesc bani pentru asta (o anumită cotă suplimentară de putere).
4.Și nu cumva implică și o oarecare transcendență?
Ba da, firește, fără îndoială.
Atunci este logic să mă simt fericit când scriu. Cele patru căutări sunt satisfăcute prin ceea ce fac.
Dar dacă la un moment dat fiecare dintre aceste dorințe mă va împinge într-o direcție, ar fi imperios să știu care este cea mai importantă pentru mine în acel moment.
Eu voi decide, când va veni momentul, dacă vreau să găsesc sensul vieții în căutarea plăcerii, a misiunii, a puterii sau a transcendenței.
Este decizia mea și nimeni nu poate să o ia în locul meu.
Mai ales pentru că nu dă rezultate.
Pentru a fi responsabil de fericirea ta trebuie să accepți că sensul depinde de tine.
Va trebui să hotărăști cum să-ți îndrepți drumul în direcția aleasă.
Poți fi sau nu de acord cu această schemă, care este modul meu de a vedea fericirea. În mod logic, fiecare o poate vedea dintr-un alt loc. Mai mult, fiecare trebuie să-și pună întrebări în legătură cu schema propusă, pentru a vedea dacă-i este de folos, să ia ceea ce-i este util și să excludă restul. Dar, dacă îți folosește la ceva, încearcă să răspunzi la principala întrebare: de ce trăiești.
Dacă răspunsul este: „Nu știu“, atunci caută-l.
Pentru că, dacă nu poți da un sens vieții tale, s-ar putea ca viața ta să
înceteze să mai aibă sens.
O spun cu toată responsabilitatea și cu durere în suflet.
A da un sens vieții mele înseamnă să decid pentru ce trăiesc; și nu e nevoie ca răspunsul să coincidă cu vreuna dintre categoriile schemei mele.
Adevărul este că nu trebuie să îți pese de ce spun eu și de modul în care clasific sensurile.
Vreau să te întrebi de ce trăiești și să ai un răspuns, vreau să știi că viața fiecăruia are un scop.
Și, după ce decizi care este acest scop, te rog, fii în stare să îți dai viața pentru el.
Fii în stare să îți îndrepți calea spre acest scop și nu permite să te distragă
nimic.
Nu te lăsa distras de ce spun alții că ar fi bine, de ce alții spun că este mai bine.
Nu te lăsa convins că există scopuri mai elevate, mai nobile, mai bune decât altele.
Fii fidel față de tine însuți, nu doar pentru că asta face parte din calea spre fericire, ci și pentru că este singurul mod de a trăi o viață care, așa cum spun mereu, merită osteneala.
