Mai multă.
Câtă?
Ș i mai multă.
Cât mai multă?
Toată.
Dar după ce o vei avea pe toată?
Ah, după aceea, ș i mai multă.
Îi arăt prietenului mei Ernesto ceea ce tocmai am scris. El râde și-mi spune:
– Desigur!
Spre transcendență
Dacă prima categorie este căutarea plăcerii, iar a doua căutarea puterii, a treia este căutarea transcendenţei.
Lea este psiholog, nu are același parcurs ca al meu, dar întotdeauna găsesc lucruri pe care să le învăț de la ea, chiar dacă Lea susține că învață multe de la mine.
– Ce-mi doresc cel mai mult în viață este să ajung să transmit altei persoane ceva din ceea ce știu, ceva din ceea ce fac sau din ce am învățat. La fel mi se întâmplă cu copiii mei; ei vor continua drumul când eu nu voi mai fi.
Este un mod de a dăinui, care nici măcar nu se termină când simți că le-ai dat deja totul copiilor tăi, pentru că totul se continuă cu copiii copiilor tăi.
– Dar spune-mi ceva, Lea, de tine când te ocupi?
– Tot timpul. Nu asta ne înveți tu? Egoismul de a nu te lipsi de capacitatea să oferi.
– Dar ție, personal, ce ți-ar plăcea cel mai mult?
– Mi-ar plăcea foarte mult să pun bazele unei instituții cu sute de grupuri de meditație, coordonate de cei mai buni profesori, filosofi și terapeuți; mi-ar plăcea ca mii de persoane să treacă pe la această școală gratuit; mi-ar plăcea ca asta să-i ajute pe oameni să se dezvolte.
– Lasă-mă să ghicesc… și i-ai pune numele mamei tale.
– Desigur.
Lea traversează căutarea transcendenței, care, la fel ca și căutările anterioare…
•poate fi banală și axată pe narcisismul prost rezolvat sau poate fi expresia celor mai frumoase sentimente ale ființei umane;
•se poate merge pe acest drum căutând aurul sau bronzul;
•pentru aplauze sau pentru apreciere;
•pentru rating sau pentru serviciu;
•pentru faimă sau pentru dorința de a ajunge mai departe.
Dar copiii, elevii, cuplurile, cei care mă înconjoară nu sunt singura modalitate de a accede la transcendență. Fiindcă mai există și altă
transcendență, care nu aparține spațiului, ci timpului: lucrurile pe care le fac pentru ca persoane pe care în prezent nici nu le cunosc să se folosească
peste o sută de ani de ceea ce am făcut.
Și, în cele din urmă, o transcendență specială, care nu este orizontală și pe care eu o numesc căutare verticală: cea a acelora care trăiesc și muncesc, visează și acțio nează, dar nu în funcție de viața pământească, ci de ceea ce urmează în viața veșnică.
A-ți îndeplini misiunea
– De ce tu? l-am întrebat într-o zi pe prietenul meu Gerardo.
– Atunci cine? mi-a răspuns.
– Oricine, i-am zis.
– Eu sunt un oarecare, doar că puțin mai implicat…
Într-un fel, Gerardo a făcut politică de când se știe. Să vorbești cu el despre țară și despre lume a fost întotdeauna echivalent cu a pătrunde într-un univers necunoscut.
Dar una e politica de cafenea și alta este să-ți asumi o responsabilitate instituțională sau să candidezi pentru ea.
– În orice caz, Gerardo, simpla campanie a făcut-o pe soția ta să-ți declare război, copiii tăi îți fac mereu reproșuri și prietenii tăi (printre care și eu) se plâng întruna.
– Ce crezi, că nu înțeleg? Sigur că înțeleg, dar există momente și momente.
Să vedem dacă mă înțelegi tu: să presupunem că valorile pe care le-ai susținut toată viața necesită puțin sacrificiu din partea ta… Nu l-ai face? Nu l-ai face?
