– Mult timp?
– Depinde.
– De?
– Offf… de bani, dacă voi găsi de lucru, dacă-l voi găsi pe bărbatul vieții mele, dacă el mă va găsi pe mine, dacă nu a ales să fie gay pentru că am întârziat prea mult…
– O să-mi fie dor de tine, îi zic sincer.
– Mă rog, dacă-ți e foarte dor, vii.
– Tu crezi că este atât de ușor…
– Da.
– Nu este!
– Tu lucrezi prea mult.
– Așa este. Dar, în comparație cu tine, cu toții muncim prea mult.
– Păi, voi ați înlocuit plăcerea cu confortul.
– Mie confortul mi se pare foarte plăcut.
– Și mie, dar costă mult și este nevoie de mult efort pentru a-l plăti. Nu merită.
– Nimic bun nu este gratis.
– Nimic care costă mult nu e bun.
Am mai avut această discuție de o sută de ori. Amândoi știm că suntem mai de acord decât recunoaștem, dar ne place să ne certăm din cauza neînțelegerilor noastre.
Julia este aproape o hedonistă. Nimic din ce nu o conduce spre ceva de care să se bucure nu are sens pentru ea. Nu crede că fericirea este „să trăiești clipa“, nici „să ți-o tragi cu oricine“. Nu. Julia susține că sensul vieții sale este căutarea plăcerii.
Iar eu, care o cunosc, știu că nu se referă la plăcerea de moment pe care o poate oferi vreun drog. (Julia susține, și sunt de acord, că drogul oferă
alinare, nu plăcere; pentru că n-are nici un rost să-i faci rău corpului tău. Ea spune că încearcă să aibă puțin grijă de corpul ei, pentru că trebuie să se bucure de multe lucruri, iar învelișul trebuie să o țină până la 125 de ani.)
„Dacă nu mă pot bucura de ceva acum ș i nici nu voi putea să mă bucur mai târziu, s-ar putea să mă străduiesc să o fac oricum, spunându-mi că
este obliga ț ia mea, dar tot nu are sens…“
Cei care sunt în stare să afirme asta cu convingere știu să facă diferența între a fi fericit și a fi mulțumit.
Din perspectiva limbajului cotidian, am putea crede că seamănă între ele.
Totuși, când spun fericire în această carte nu mă refer la a fi vesel.
Este posibil să te simți fericit fără a fi neapărat vesel și să fii foarte vesel fără ca, din acest motiv, să fii fericit.
Adevăratul raționament al membrilor acestei categorii ar fi următorul:
„Ceea ce dă sens vie ț ii mele este bucuria de a trăi, sunt acele lucruri care-mi oferă plăcere, lucruri pe care le întâlnesc, lucruri pe care le fac. Ș i, de fiecare dată când fac ceva ce conduce spre situa ț ii de care mă bucur sau de care mă voi bucura, mă simt fericit, chiar dacă nu mă bucur în acel moment, pentru că îmi este de ajuns să ș tiu că sunt pe calea cea bună.“
A fi fericit nu înseamnă neapărat să mă bucur, ci să trăiesc liniștea pe care mi-o oferă faptul de a mă ști pe calea cea bună spre ceva plăcut, spre ceva care are sens pentru mine.
Acesta este genul de plăcere care ar putea da sens unei vieți.
Unde a te bucura este o direcție, și nu o țintă.
Pentru cei care aparțin acestei categorii, plăcerea căutată este de neatins și de aceea este etichetată drept sens al vieții. Câtă plăcere putem pretinde?
Nu există cantitate; e la fel ca un punct cardinal: cât timp pot să călătoresc spre est? Pot să merg la infinit. Pot chiar și să mă întorc în punctul de plecare mergând spre est.
Întotdeauna pot înainta puțin mai mult în direcția lucru rilor care-mi oferă
plăcere.
Atenție la faptul de a judeca lucrurile cu ușurință.
În această categorie vor intra cu siguranță mulți dintre cei care cultivă
plăcerile voluptuoase, desfrâul sau mâncarea și băutura, dar și aceia ale căror vieți își găsesc un sens în plăcerea pe care o simt în muzică, literatură
sau ajutându-i pe alți oameni.
Pur și simplu se află aici:
