Mă pregăteam să-i răspund că probabil nu, dar el nu a așteptat:
– Firește că l-ai face. Într-un moment în care valorile morale și etice ale conducătorilor sunt puse la îndoială, când se decide viitorul țării în care m-am născut și pe care o iubesc, în acea clipă, când mai mult decât oricând este nevoie de politicieni implicați cu adevărat, nici tu, nici nevasta mea nu-mi puteți cere să mă dau la o parte, ca să mă bucur alături de voi până când totul se va termina.
– Gerardo, tu chiar crezi că, dacă candidezi, poți să schimbi ce ni se întâmplă?
– Nu. Dar pot să-mi aduc contribuția. Și nu fac asta pentru că mi se pare amuzant, nici pentru ca oamenii să-mi ridice statuie în Piața Mare; fac asta pentru că nu mă pot abține.
Pentru ca o misiune să fie un sens al vieții trebuie să aibă anumite caracteristici.
În primul rând și în mod paradoxal, trebuie să nu se poată îndeplini, căci, dacă se poate îndeplini, este o țintă, nu un sens.
Care este o misiune ce nu se poate îndeplini?
Misiunea predicatorilor care au sosit în America pentru a-i catehiza pe indigeni, de exemplu. Această sarcină nu putea fi îndeplinită, cu toții știau asta; dar faptul că nu o puteau îndeplini nu-i împiedica să meargă cu insistență în acea direcție.
Misiunea era aceea de a catehiza. Iar asta dădea sens vieților lor.
Se bucurau?
De unde să se bucure!
Adevărul e că o duceau destul de rău, îi înțepau țânțarii, erau alungați cu lovituri de săgeți, mureau răpuși de boli infecțioase ciudate…
Adevărul e că nu se bucurau deloc sau se bucurau foarte puțin.
Erau fericiți?
Eu cred că da.
Misiunea, când nu este o țintă, devine sensul vieții înainte de a te gândi să o îndeplinești. Pentru că-ți oferă o direcție.
Există un număr infinit de misiuni.
Misiuni încredințate de Biserica sau de credința ta;
misiuni date de părinți;
în sfârșit, misiuni stabilite de o luptă ideologică…
Unul dintre cele mai bune exemple referitoare la cum funcționează o misiune, dincolo de înțelegeri și neînțele geri ideologice, este probabil viața
lui Che Guevara.
Mi se pare că el aparținea acestei categorii. El credea că avea de îndeplinit o misiune.
Îi mergea bine?
Nu.
Îmi amintesc mereu ce scrie în jurnalul lui: „Jungla asta este de tot rahatul“.
Nu-i merge bine, nu se distrează, sincer.
Dar când vine vremea să rămână în Cuba ca să se bucure de victoria revoluției, după înfrângerea inami cului, Che pleacă.
De ce? Pentru că știe că niciodată nu va fi fericit dacă își va abandona misiunea.
O misiune care nu se va termina, pentru că nu are un punct de sosire, ci doar o cale.
Cu o săptămână înainte de a fi împușcat, în jungla aia de rahat, departe de patria sa, Ghe Guevara scrie, de asemenea: „Sunt un om fericit“.
Cu alte cuvinte, iată ideea misiunii-direcție, care nu are nici un motiv să fie îndeplinită, nici măcar posibilă, dar care continuă să fie realizată.
Dacă misiunea ta în viață este să construiești un spital pentru copii, această
„misiune“ (în sens colocvial) este un obiectiv, dar nu e de ajuns pentru a da sens vieții tale. În orice caz, sensul ar fi creșterea numărului de spitale de copii din lume (chiar și de-ar fi să începi cu acel prim spital).
Cu cât poate crește numărul de spitale în lume?
La infinit. Întotdeauna poți merge în acea direcție.
Este ceva foarte diferit față de decizia de a crește numărul de baze militare?
Este diferit în termeni de moralitate, dar face parte din aceeași categorie.
Căutările plăcerii seamănă între ele, oricare ar fi modul de a o obține.
Cel care caută plăcerea sexuală nu este același care caută plăcerea intelectuală sau mistică. Sunt plăceri diferite, dar toți cei care merg în direcția asta pun accentul pe căutarea plăcerii.
