Ce idee greșită în ceea ce privește viața: să faci să crească fructul, pentru ca apoi să nu-ți permiți să te bucuri de el.
Ce bine ar fi să știm că sensul recoltei este să te poți bucura de ea sau să o poți împărtăși, sau să poți decide să o cedezi pentru ca altcineva să se bucure de ea!
Cu mulți ani în urmă, în cartea mea Recuentos para Demián [Amintiri pentru Demián]²¹ mi-am permis să recreez o poveste care m-a impresionat mereu, povestea lui Eliahu.
Într-o oază ascunsă printre cele mai îndepărtate peisaje din de ș ert, stătea în genunchi bătrânul Eliahu, lângă ni ș te palmieri.
Vecinul său, Hakim, negustorul înstărit, s-a oprit la oază ca să- ș i adape cămilele ș i l-a văzut pe Eliahu asudând în timp ce părea să scurme în nisip.
– Ce mai faci, bătrâne? Pacea să te înso ț ească.
– Ș i pe tine, a răspuns Eliahu fără să- ș i întrerupă munca.
– Ce faci aici, pe căldura asta ș i cu lopata aia în mâini?
– Semăn, a răspuns bătrânul.
– Ce semeni acolo, pe soarele ăsta dogoritor?
– Curmale, a răspuns Eliahu în timp ce arăta prin împrejurimi.
– Curmale! a repetat nou-venitul ș i a închis ochii ca ș i cum ar fi ascultat binevoitor cea mai mare prostie din lume. Căldura ț i-a afectat creierul, dragă prietene. Vino, lasă munca ș i haide la prăvălie să bem un pahar din anasonul pe care-l am la mine.
– Nu, trebuie să termin de semănat. Apoi, dacă vrei, vom bea…
– Spune-mi, prietene, câ ț i ani ai?
– Nu ș tiu… ș aizeci, ș aptezeci, optzeci… Nu ș tiu… Am uitat. Dar ce contează asta?
– Uite ce e, prietene. Curmalele au nevoie de mai bine de cincizeci de anica să crească ș i de-abia când ajung la maturitate pot să rodească. Eu nu- ț i doresc răul ș i ș tii asta. Bine-ar fi să trăie ș ti până la o sută unu ani; dar ș tii că s-ar putea să nu culegi niciodată ce semeni astăzi. Lasă asta ș i vino cu mine.
– Uite ce e, Hakim. Eu am mâncat curmalele pe care le-a semănataltcineva, cineva care nu s-a gândit să le mănânce. Semăn astăzi pentru ca
al ț ii să poată mânca mâine curmalele pe care le plantez… Chiar ș i numai în cinstea acelui necunoscut, merită osteneala să-mi termin sarcina.
– Mi-ai dat o lec ț ie importantă, Eliahu. Lasă-mă să te răsplătesc pentru ce m-ai învă ț at azi în singurul fel în care pot.
Ș i, spunând asta, Hakim a pus în mâna bătrânului o pungă din piele plină
cu monede.
– Î ț i mul ț umesc pentru monede, prietene.
Eliahu a îngenuncheat ș i a aruncat semin ț ele în gropile pe care le făcuse în timp ce spunea:
– Misterioase sunt căile lui Allah… Vezi, tu-mi spuneai că nu voi ajunge să
culeg ce urma să semăn. Părea adevărat ș i totu ș i uite ce s-a întâmplat: încă n-am terminat de semănat ș i deja am cules o pungă cu monede ș i recuno ș tin ț a ș i bucuria unui prieten.
Îmi place foarte mult această poveste pentru că, auzind-o, am descoperit că
bucuria mea poate fi și bucuria ta, că mă bucur și atunci când îi văd pe alții bucurându-se de ceea ce am plantat eu.
Am descoperit că este, fără îndoială, un privilegiu să ajuți un copac să
crească și să iei în cele din urmă decizia de a dărui altcuiva fructele.
A semăna pentru ca cineva (la fel de important ca propria persoană) să
poată culege recolta și a-ți da seama atunci că acesta este poate cel mai important motiv pentru semănat.
Am descoperit cândva că îmi doresc să-i ajut pe alții să își găsească drumul în viață.
Limitări ale terapiei
Tindem să credem că preten ț ia omului de a fi „fericit“ nu este inclusă în planul Crea ț iei.
Sigmund Freud
Jumătate dintre psihiatrii și psihologii lumii au lucrat toată viața pentru ca individul să dezvolte control asupra emoțiilor și a gândurilor sale, pe când cealaltă jumătate cerceta doar modul de a obține din partea pacientului un comportament eficient, dincolo de ceea ce acesta ar gândi sau ar simți.
Psihoterapia a găsit infinite puncte comune între aceste două tendințe, punând bazele a aproape patru sute de școli terapeutice diferite, oferind multe alte explicații și propuneri în ceea ce privește durerea și suferința omului.
Făcând abstracție de alte elemente (cu siguranță la fel de importante ca acestea), am putea trasa schema utilității ajutorului terapeutic luând în considerare factorii care depind de cele trei instanțe fundamentale ale unei terapii: pacientul, terapeutul și procesul în sine.
Acestea fiind spuse, nu ne poate surprinde acum că dificultățile pentru ca o terapie să se transforme într-adevăr într-un bun mijloc pentru atingerea fericirii sunt prezentate în trei categorii:
