1. Limitările pacientului
2. Limitările terapeutului
3. Limitările procesului terapeutic
Limitările pacientului
Ar fi mai bine să nu se mai fredoneze atâtea minciuni și să se cânte unele adevăruri, spune Mario Benedetti.
De multe ori, cea mai mare limitare pe care o aduce pacientul în cabinet este decizia sa fermă de a NU dori să știe adevărul.
Cred că a venit momentul să gândim conform cu realitatea.
Pentru că adevărul deschide ușa spre viața care merită trăită.
Viața care se trăiește intens.
Viața care se trăiește demn.
Viața care se trăiește din plin.
Pe de altă parte, aceasta este singura viață pe care merită să o trăiești.
S-ar putea, așa cum spun unii, să existe și alte vieți după aceasta.
S-ar putea, după cum spun alții, să venim din multe vieți anterioare.
Dar, fără îndoială, această trecere a noastră prin lume, singura viață despre care suntem absolut conștienți, este irepetabilă.
Și atunci merită osteneala să o trăim cu adevărat.
Pe calea pe care o traversăm spre o viață autentică vor exista momente grele și vom întâlni mii de obstacole. Dar dacă nu îndrăznesc să îndur acele greutăți și să depășesc acele obstacole, s-ar putea să rămân la jumătatea căii.
Doamna doctor Adriana Schnake²² (sau „Nana“, pentru cei care, ca mine, au aflat despre terapia Gestalt de la ea), terapeut chilian, ne-a învățat care este arhetipul unui nevrotic.
Un bărbat se îndreaptă spre un ora ș ș i dă peste un râu.
Nevroticul prive ș te râul, se enervează, se a ș ază pe marginea drumului ș i se vaită cu voce tare:
Aici n-ar trebui să fie un râu…
Ora ș ul ar trebui să se afle în partea asta…
Cineva ar fi trebuit să construiască un pod…
Aici ar trebui să existe un barcagiu…
Râul n-ar trebui să fie adânc…
Eu ar fi trebuit să mă fi născut dincolo de râu…
Râul ar fi trebuit să fie deviat…
Ar trebui să existe o sfoară groasă dintr-o parte în alta…
Cineva ar trebui să mă treacă…
N-ar fi trebuit să vin niciodată…
Viața unui nevrotic – de multe ori viața noastră – constă în faptul că
rămânem ancorați în lamentări, susținând sus și tare că un anumit lucru ar fi trebuit să se întâmple altfel.
Acceptare și angajament
Pentru a ajunge să fii fericit trebuie să începi prin a accepta adevărul și a ți-l asuma complet.
Dacă trăiești gândindu-te cum ar trebui să fie lucrurile ca să te poți bucura de ele, atunci nu există legătură cu realitatea și, fără asta, nu există viață
adevărată.
Nu mă pot bucura decât de ceea ce pot să accept așa cum este.
Fericirea constă în a permite ca lucrurile să se întâmple, spunea Virgina Satir.
A accepta că lucrurile sunt așa cum sunt.
Evident, nu există acceptare când sunt în continuare supărat pe ceea ce se întâmplă.
