– N-o cunoşti.
– Dar are… are şi ea un nume?
– Da, are un nume.
– Şi mi-e permis să-l aflu şi eu?
– Nu e relevant.
– Fă-mi hatârul.
Oftat din greu.
– Bella. Mă rog, Arabella, de fapt.
– Simandicos!
– Nu chiar. Ba deloc dacă…
Dar Matt nu-şi mai terminase fraza. Îi umpluse şi ei un pahar cu vin.
– Poftim. O să-ţi prindă bine.
– Şi acum ce ar trebui să se întâmple? Să strâng eu din dinţi şi să-mi feresc privirea cât ai tu mica ta aventură murdară? Să stau liniştită şi să-mi văd de treabă cât timp ţi-o vei scoate tu din minte?
– Jen, poate că nu m-am exprimat eu foarte bine. Aici nu e vorba despre o mică
aventură murdară, cum i-ai zis tu.
– Nu? Sunt eu grea de cap sau ce?
Matt răsuflase cu ceea ce Jen numeşte oftatul lui de „tati e foarte răbdător, dar zău aşa!“.
– Arabella Pedrick e o persoană cu totul deosebită, Jen.
– IAR EU CE SUNT? (Din câte am înţeles, dacă scrii cu majuscule, ceilalţi
deduc că strigi sau te răsteşti. Jen striga.) EU NU SUNT O PERSOANĂ CU
TOTUL DEOSEBITĂ?
– Te rog, Jen! Hai să încercăm să ne păstrăm calmul. Eşti. Deosebită. Sigur că
da.
– Dar Arabella Pedrick… e mai deosebită?
– Jen! Fireşte că nu ai nici un motiv să-mi uşurezi mie sarcina, dar asta e situaţia.
Scurt şi cuprinzător, eu şi Arabella avem de gând să ne construim o viaţă
împreună.
O vreme, nici unul dintre ei nu mai rostise nimic. Şi apoi încă o vreme. Se lăsase o tăcere lungă, în cursul căreia frigiderul mai intrase o dată în convulsiile lui periodice.
– Scuze, dar… am înnebunit eu cumva? Credeam că asta facem noi doi. Că ne construim o viaţă împreună.
– Asta făceam. Dar am fost copleşiţi de evenimente. Se mai întâmplă. De fapt, se întâmplă destul de des. Oamenii îşi pierd interesul pentru relaţia dintre ei.
Întâlnesc alte persoane. La noi la firmă, Cowdray de la Divorţuri şi-a ţinut patru băieţi la Eton numai din asemenea procese.
Sunt rezonabil de sigur că, pentru o clipă, pe figura lui Matt s-a ivit un microrânjet superior. (Am derulat secvenţa cu încetinitorul şi pot să spun că a fost ori un microrânjet, ori un acces de reflux gastric.)
– Dar noi nu ne-am pierdut interesul.
– Jen, a trecut o bună bucată de vreme de când nu ni s-au mai aprins toate bujiile în departamentul romantic. Ştii şi tu bine.
– Da, dar asta înseamnă că relaţia a intrat pe un făgaş stabil, nu-i aşa? Şi, dacă ai fost atât de îngrijorat de… de bujiile alea, de ce n-ai spus nimic?
– Nu e genul meu. Viaţa e făcută ca s-o trăieşti, nu să te plângi de ea.
– Dar oamenii vorbesc între ei. Asta înseamnă să ai o relaţie cu cineva.
Matt îşi dăduse ochii peste cap şi îşi golise paharul de vin.
– E uluitor, Matt. Faptul că poţi să vii aşa acasă şi să…
– Ştii ce? Vorbim ca să ne aflăm în treabă. Ce-a fost a fost. Acum trebuie să
