34 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Franţa. Filiera îi viza pe elevii Marilor Şcoli 1 (Şcoala Centrală etc.). Era vorba în mod oficial despre specialişti în metalurgie, care erau scutiţi să meargă în Germania pentru că erau indispensabili pentru industria franceză. Am venit la Paris pentru a face demersuri administrative despre care nu-mi mai amintesc acum în detaliu, dar care au avut drept rezultat repartizarea mea la căile ferate. Am ajuns astfel la Uzina de reparaţii de locomotive din Vitry-sur-Seine, nu departe de uzina din Rhone-Poulenc, care pe vremea aceea polua aerul întregului oraş - şi va continua să-l polueze încă multă vreme - cu un puternic miros de clor. Pentru că la sosirea noastră am emis o părere naivă, care i-a făcut să râdă pe toţi colegii mei pseudo-specialişti în metale, am fost trimis de directorul uzinei în atelierul unde se demontau locomotivele şi unde era munca cea mai grea. Munceam băgaţi pe sub maşinării pentru a demonta diferitele părţi, extrem de grele, în timp ce tot noroiul ne cădea în cap. Eu făceam ce puteam, dar eram o povară pentru echipă, căci din pricina neîndemânării mele primele de randament erau la pământ. Însă muncitorii nu mi-au reproşat-o niciodată.
În acelaşi timp mi-am făcut ucenicia pentru a obţine brevetul de ajustor, care mi-a fost acordat chiar dacă a trebuitsă-mi ajustez piesele cu lovituri de ciocan, pentru că le tăiasem strâmb.
Nu sunteţi primul filozof care a muncit cu propriile mâini:Cleanthes a fost, cred, hamal Dar ajustor, ce meserie simbolică!
Am învăţat în acea perioadă cel puţin un lucru important.
Până atunci, în disertaţiile mele literare, filozofice sau teolo-r. Sistemul Marilor Şcoli (Ies Grandes Ecoles) este specific învăţământului francez. Reprezintă şcoli de elită care merg în paralel cu învăţământul universitar (n. tr.).
ÎNTRE SUTANELE BIS ERICII 35
gice, ajustasem nu metal, ci idei. În astfel de cazuri, ajungi întotdeauna să te descurci, într-un fel sau altul. Conceptele sunt uşor de modelat. Dar, cu materia, era treabă serioasă.
Nu era de joacă, nu mergea cu aproximaţii sau cu aranjamente, mai mult sau mai puţin artificiale. Asta nu înseamnă
că nu poate exista rigoare în lucrările spiritului. Dar ea este foarte rară şi ne putem înşela foarte uşor, atât pe noi înşine, cât şi pe alţii.
Aşadar, eraţi la Paris, departe de Reims şi departe de mediul ecleziastic?
Seara eram mort de oboseală, dar în fiecare zi mă trezeam în jur de ora cinci dimineaţa pentru a merge la slujba de la ora şase la călugării ordinului Spiritului Sfânt de pe strada Lhomond. Apoi, luam trenul spre Vitry. Inclusiv duminica mă trezeam devreme ca să merg să-mi petrec ziua la Facultatea de Teologie de la Versailles unde era fratele meu. Căutam pe cât posibil un refugiu între sutanele bisericii.
În septembrie am fost mutat în altă uzină. Acum lucram în gara Massena, la repararea burdufurilor dintre vagoane.
Nu mai era aşa de greu. În octombrie, o nouă schimbare.
În urma acţiunilor Rezistenţei, trenurile deraiau foarte des.
Pentru a le pune din nou pe şine se folosea o macara foarte puternică, despre care se spunea că e cea mai mare din Europa, si
' ea era stationată,
'
cred, la gara Massena. Evident, numai
bună de distrus pentru cei din Rezistenţă. Germanii au cerut să fie păzită zi şi noapte. Paza consta în a rămâne lângă ea, astfel încât, dacă exploda, săream şi noi în aer odată cu ea. În fond, am devenit ostatic. Când macaraua pleca, însoţită de muncitori, pentru a ridica o locomotivă, trebuia să mergem cu ea şi chiar, în principiu, să rămânem înăuntru. O singură
dată m-a obligat un şef de echipă să rămân înăuntru în
