natio-
,
nale!". Milioane de francezi erau aruncaţi pe drumuri, sutede mii de soldati
, căzuseră prizonieri, Franta
, fusese învinsă,
umilită, şi asta a fost tot ce a putut el să ne spună!
La scurtă vreme după aceea, m-am reîntâlnit cu părinţiimei, refugiaţi în apropiere de La Rochelle. Am rămas însatul Croix-Chapeau până în luna octombrie, când amputut să revenim la Reims. Am reînceput atunci cursurilela Facultate.
Aţi rămas acolo pe toată perioada ocupaţiei?
Nu, doar între 1940 şi 1942. În turnul nostru de fildeş, viaţacontinua ca înainte. Singura problemă era hrana, dar preoţiiînsărcinaţi cu această responsabilitate s-au dovedit foartepricepuţi în a transporta pe ascuns carne şi cartofi, iar ţăraniierau foarte generoşi. Într-o zi, un aviator german care fa.ceaacrobaţii deasupra liceului din apropiere, pentru a fi admiratde amanta lui, s-a prăbuşit peste capela din incinta Facultăţii,dar din fericire nu în refectoriu, aflat în imediata apropiere,unde noi ne găseam la masă! Germanii au sosit repede lafaţa locului şi au invadat Facultatea. Abia am avut timp să
ascundem oile şi viţeii într-o sală de curs, unde şi-au fa.cutdin plin nevoile.
ÎNTRE SUTANELE BISERICII 31
Feriţi astfel de foamete, am putut să citim lucrările scriitorilor mistici. Pe mine mă interesa în mod deosebit monumentala Histoire litteraire du sentiment religieux a abateluiBremond. Dar şi Sfântul Ioan al Crucii şi admirabilele salepoeme. Şi, de asemenea, Tereza din Avila şi Tereza dinLisieux. Trăiam pe atunci cu ardoare dorinţa uniunii mistice.
Ideea unui contact direct cu Dumnezeu mă fascina. Deatunci, mi-am pus următoarea întrebare: ,,Dacă îl considerăm pe Dumnezeu ca fiind Absolut, cum poate să existeun contact şi mai ales o identificare între relativ şi Absolut?"
În cărţile de mistică pe care le citeam, îndrumătorul spiritualjuca un rol important: îi conducea pe discipoli pe calea purificatoare sau pe calea iluminării sau pe calea uniunii, treietape moştenite de altfel din neoplatonism. Am fost aşadarfoarte dezamăgit când am constatat că îndrumătorii meispirituali nu păreau foarte interesaţi de asta; chiar mi-amschimbat îndrumătorul spiritual, închipuindu-mi că celnou va fi ceva mai dispus să se ocupe de aceste chestiuni,dar cu totii
' erau foarte rezervati.
'
Aţi avut impresia că rezerva Bisericii faţă de misticism erasistematică? Deşi au existat mari mistici creştini, misticismulera privit cu o anumită neîncredere, nu era încurajat, tot aşacum, în prezent, când apar anumite epifanii sau miracole,Biserica preferă să se implice cât mai puţin.
Cred că aici există o problemă istorică. Mi se pare că însecolele al XVI-iea şi al XVII-iea, în timpul lui Ioan alCrucii, sau al lui Fenelon, se acorda mult mai multă importanţă fenomenelor mistice şi parcursului clasic, moştenitde la neoplatonism: calea purificatoare, calea iluminării şicalea uniunii. Mentalitatea s-a schimbat, dar nu ştiu dince motive. În orice caz, nu eram încurajaţi deloc să atingem
