cele mai importante lucruri nu pot fi rostite?
A fost o experienţă complet străină de creştinism. Mi se păreaceva mult mai esenţial, mult mai fundamental decât experienţa pe care o puteam trăi în creştinism, în cadrul liturghiei, la slujbele religioase. Creştinismul mi se părea maicurând legat de banalitatea cotidiană. Cele două lumi, ceaa experienţei secrete şi cea a convenţiei sociale, se juxtapuneau până la urmă, căci, la acea vârstă, nu-mi puneamprobleme: aşa arătau lucrurile, atât şi nimic mai mult. Maitârziu, am întâlnit pe cineva care nu s-a împăcat cu această
situaţie. Este vorba de Rainer Schiirmann (autorul cărţiiLe Principe d 'anarchie) care, în anii '70, a audiat cel puţinun an cursurile mele de la Ecole Pratique des Hautes Etudes,pe vremea când era novice dominican la Saulchoir 1 • Era I. Rainer Schiirmann era de origine germană, dar vorbea admirabil franceza. În 1971 am făcut parte din comisia de evaluare a tezei sale de doctorat: Maître Eckhart ou la joie errante. H. Birault, mare specialist al lui Heidegger, a criticat puternic interpretarea sa asupra acestui filozof. Teza sa de stat, susţinută în jurul anului 1980 (Le Principe d'anarchie, Le Seuil, Paris, 1982), îşi propunea tocmai să tragă
consecinţele din gândirea lui Heidegger: imposibilitatea de a unifica realul în jurul unui principiu central. Ulterior a devenit un excelent
26 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
foarte influenţat de Heidegger şi, în cazul lui, credinţacreştină se juxtapunea fară să se armonizeze cu experienţaexistenţei „autentice", a deschiderii faţă de Fiinţă. Mi-a arătat notele sale personale, în care îşi exprima tulburarea, şiam fost cam descumpănit, neştiind cum să-l ajut. Am încercat să mă situez în perspectiva lui creştină şi să-l convingde posibilitatea de a accepta în el însuşi această coexistenţă.
Dar cred că până la urmă a renunţat la credinţa creştină.
Pe de altă parte, tot pe vremea când eram la Seminar,am descoperit, datorită profesorilor deosebiţi pe care i-amavut, Antichitatea greacă şi latină, tragicii greci, pe Vergiliu,Eneida. În clasa a III-a am studiat episodul cu Didona şiEnea, prezentat, fireşte, fară nici o referire la dragoste; darera acolo ceva foarte emoţionant în legătură cu tema asta,şi am avut impresia confuză - nu mi-am dat seama prea darde asta - că aveam de-a face aici cu o experienţă care, şi ea,era cu totul străină de creştinism.
Ceea ce numiţi „s entimentul oceanic ': după Romain Rolland,ar putea purta mai bine numele, mai general de „sentimentcos mic ". De altfel, pes emne că toţi oamenii au trăit cevas imilar, foră îndoială cu mai mică intensitate. Dar n-avemnimic de făcut aici, e ceva care pur şi simplu ţi s e întâmplă laun moment dat. Pe de altă parte, spuneţi că acest „s entiment "
es te cu totul s trăin de creştinis m. Într-adevăr, exceptândVechiul Testament (unde se spune că Cerul şi Pământul vorbescdespre măreţia lui Dumnezeu), în toate textele creştine pe carele cita,ti, mai ales în exerciţiile spirituale creştine, acest sentimentnu e foarte prezent, în timp ce în Antichitate, s entimentul deuimire în faţa naturii s e repetă cu un lirism extrao rdinar, nuprofesor în Statele Unite şi _a scris o remarcabilă autobiografie: LesOrigines, Fayard, Paris, 1978.
ÎNTRE SUTANELE BISERICII 27
doar la poeţi precum Lucreţiu, ci şi la cel mai sec dintre filozofi,cum ar fi Epictet. La urma urmei, nu avem de-a face cu oruptură puternică?
Voi apăra expresia „sentiment oceanic" folosită de RomainRolland, făcând astfel chiar o distincţie între această experienţă şi cea a minunării în faţa naturii, pe care de asemeneaam trăit-o. Vorbind despre „sentimentul oceanic", RomainRolland a vrut să exprime o nuanţă foarte particulară, senza
ţia de a fi un val într-un ocean fără limite, de a fi o partedintr-o realitate misterioasă şi infinită. Michel Hulin, înadmirabila sa carte La Mystique sauvage (iar pentru el misticasălbatică nu e nimic altceva decât sentimentul oceanic)caracterizează această experienţă prin „sentimentul de a fiprezent aici şi acum în mijlocul unei lumi care există eaînsăsi
' cu intensitate" si
