Apoi continuă să mă sărute. Mi-a lipsit așa de-al dracului de tare.
După mai bine de o oră, stăm amândoi pe canapea, cu trupurile goale încă îmbrățișate, asudate și fericite. Chiar aveam nevoie de asta. Nici măcar nu-mi dădeam seama cât de mult. Nu era vorba că l-aș fi înșelat pe
Caleb, propriu-zis. Caleb și cu mine încă nu ne-am culcat împreună. Nu se cheamă că ai înșelat pe cineva cu care nu te culci. Și oricum, era doar o treabă de o noapte cu un fost iubit. Nici măcar nu contează.
— Doamne, Natalie, ești incredibilă, îmi murmură Seth în ureche.
— Nici tu ești mai prejos.
— Din cauza ta, zice, râzând. Tu mă faci să fiu așa.
— Cum să nu.
— Serios.
Saltă capul și se uită la mine.
— De aceea ne-am despărțit, eu și Melinda, să știi. Din cauza ta.
— Sper că nu i-ai spus și ei asta, nu?
— Nu, zice Seth, dar răspunsul lui nu mi se pare prea credibil.
Nu îmi place ideea că Melinda crede că mariajul ei s-a destrămat din vina mea. Când a aflat despre mine și Seth, nu a primit prea bine ideea că
soțul ei se culcă cu o angajată, care se întâmplă să fie cu paisprezece ani mai tânără decât ea. Au urmat telefoane și bilete de amenințare – telefoane care mă trezeau din somn la două noaptea, cu o voce de femeie care îmi țipa în urechi că sunt o „târfă care fură soții altora”. Chiar și după ce i-am blocat numărul, tot a găsit o modalitate să mă sune. Odată i-am văzut Lexusul cafeniu parcat peste drum de casa mea și era cât pe ce să fac infarct.
Atunci mi-am cumpărat sprayul paralizant și l-am ținut tot timpul în poșetă. M-am gândit și la un ordin de restricție, dar până la urmă m-am despărțit de Seth și hărțuirile au încetat aproape imediat.
— Nat, te iubesc.
Mă strânge în brațe când spune asta.
— Nici nu cred că mi-am dat seama cât de mult, până când nu ne-am despărțit. Sunt absolut nebun după tine.
— Hmm, ți-ai ales cam prost momentul.
— Știu, zice, oftând. Am dat-o în bară. Am vrut să fac așa cum e bine, dar n-am știut ce e bine. Sunt mulți ani de când nu o mai iubesc pe Melinda. Chiar dinainte să apari tu, eram ca doi străini care trăiesc în aceeași casă. Poate că ar fi fost altfel dacă aveam copii, dar ea nu poate și… nu știu.
Seth îmi povestise despre cumplitele probleme de infertilitate ale Melindei. Și despre cum ea nu l-a iertat niciodată că refuzase adopția.
— Mă rog, în final abia dacă mai suportam să fiu lângă ea. Și asta nu era
corect pentru niciunul din noi.
Mă desprind din îmbrățișarea lui și mă ridic, rezemată într-un cot.
— Știi că acum ies cu altcineva, îi spun.
— Știu.
— Iar tu te-ai despărțit de Melinda de…
— Două săptămâni.
— Vai de mine, spun, cu un geamăt. Pe bune, Seth. Cred că e mai bine să
rămânem doar prieteni.
Privirea îi cade pe sânii mei dezgoliți și ridică din sprâncene.
— Prieteni?
— Ți-am zis, a fost o chestie singulară!
Își lasă mâna să alunece peste coapsa mea și îmi aruncă un rânjet.
— Ce zici de două chestii singulare?
Vreau să îi spun nu. E absolut evident că ar trebui să spun nu. Am un iubit pe care îl plac foarte mult. Iar Seth s-a despărțit de două săptămâni de nevasta cu care a fost doisprezece ani. E în continuare însurat. Sunt atât de multe motive pentru care ar trebui să spun nu.
Pe de altă parte, însă, el e deja aici. Și atunci, de ce nu?
CAPITOLUL 20
CU PATRU LUNI ÎN URMĂ
Către: Natalie Farrell
