mare lucru de arătat în zona aceea. Mama mereu spunea că am alura unui băiat prepuber.
Am insistat că pregătisem douăsprezece brioșe de ciocolată, însă Natalie nu voia să se dea la o parte, să mă lase să intru la petrecere. Într-un final a zis că, la urma urmelor, nici nu pricepe de ce am venit, pentru că eu nici nu sunt prietenă cu Kim. Când i-am spus că ea mă invitase, doar a clătinat din cap.
— Am trimis e-mailul la toată lumea, dar am presupus că fiecare o să-și dea seama că nu are de ce să vină dacă nu e prieten cu Kim – e de bun-simț.
Doar că, atunci când m-am uitat peste umărul lui Natalie, am văzut că în sala de consiliu erau prezenți absolut toți angajații firmei. Nu doar prietenii lui Kim. Era toată lumea. Toată lumea, în afară de mine. Înainte să apuc a face remarca asta, Natalie mi-a închis ușa în față și s-a întors să vorbească cu Seth. După aceea nu am știut ce să fac. Aș fi putut să mă întorc la muncă, în sala goală de acum, dar nu reușeam să mă concentrez. Crezusem că petrecerea asta va fi pentru mine ocazia de a-i cunoaște în sfârșit pe unii dintre colegii mei. Poate chiar să
îmi fac prieteni. Evident, îmi dau seama că nu voi mai avea niciodată o prietenă ca tine. Am renunțat la ideea asta prostească. Dar, întrucât locuim în colțuri opuse ale țării, mi-ar plăcea dacă ar exista cineva cu care să pot lua masa, din când în când.
Până la urmă am ales să mă întorc la bucătărie. Eram sigură că adusesem brioșele la serviciu de dimineață și dacă reușeam să le găsesc și să le duc în sala de consiliu, Natalie m-ar fi lăsat la petrecere. Ar fi fost obligată. Toată lumea va vrea să guste brioșele. Cui să nu-i placă
brioșe-țestoasă?
Deci, în timp ce toată lumea era la petrecere, m-am întors în bucătărie de una singură. Am verificat încă o dată în frigider și apoi am trecut prin toate dulapurile și sertarele, sistematic.
Și, într-o doară numai, am apăsat cu piciorul pedala coșului de gunoi, să îl deschid.
Acolo am dat peste brioșele mele. Storcoșite și adunate într-o mare grămadă, pe fundul coșului. Toată munca mea asiduă, la gunoi. Nimeni nu a avut ocazia să le vadă sau să le guste. Îmi luase ore de muncă să le fac. De pomană.
Tu mereu îmi spuneai să nu le dau celorlalți satisfacția de a mă vedea plângând. Dacă mi se întâmpla să fiu la limită, îmi spuneai ce minunată sunt și că trebuie să fiu puternică.
Îmi era totuși ușor să nu plâng când erai lângă mine. E mult mai greu când ești singur. Ai dreptate însă. Orice ar fi, nu trebuie să lași pe nimeni să știe că te-a rănit. Pentru că atunci vor înțelege că au câștigat.
De acea am revenit la mine în boxă cu bărbia sus. Nu aveam de gând să le dau satisfacție. Ai fi fost mândră de mine.
Cu simpatie,
Dawn Schiff
Către: Dawn Schiff
De la: Mia Hodge
Subiect: Re: Salutări
OMG, Dawn!!! Această Natalie a sărit calul! Trebuie să mergi la HR și să o reclami. Vorbesc serios.
Către: Mia Hodge
De la: Dawn Schiff
Subiect: Re: Salutări
Dragă Mia,
Înțeleg de ce spui așa, dar aș prefera să nu mă duc la HR. Pentru următoarea petrecere o să
mai fac un rând de brioșe și o să le țin la mine în boxă. În plus, șefa de ia HR o place foarte mult pe Natalie.
Cu simpatie,
Dawn Schiff
CAPITOLUL 28
ÎN PREZENT
NATALIE
Spre sfârșitul după-amiezii mai am un interviu pentru promovarea maratonului 5K, de astă dată la un post de radio local. Nu prea îmi stă
mintea la asta, dar o să fie un mijloc bun de a-mi distrage atenția. Toată
dimineața am vorbit la telefon și nu am reușit să fac nici măcar o singură
vânzare. Interviul însă pot să-l țin și în somn. Mi s-a spus că am o voce foarte plăcută. Cineva mi-a spus odată că ar trebui să dublez voci.
La ora 16.00 trebuia să primesc un telefon de la Rita Duke, dar acum e și un sfert și încă nu m-a sunat, așa că îi caut numărul în agendă. Poate că n-am înțeles eu bine ora. Deși mi-o trecusem în calendar. De obicei nu fac greșeli de felul acesta.
După ce telefonul sună de mai multe ori, sunt convinsă că va intra
mesageria vocală, dar apoi Rita îmi răspunde.
— Natalie?
— Bună, Rita! îi ciripesc eu. Nu trebuia să înregistrăm un interviu la ora 14.00? Am înțeles eu greșit?
— Nu.
