— Știu.
— A fost omorâtă în bătaie, Caleb. Îți închipui?
— Știu. E îngrozitor.
La capătul celălalt se lasă o tăcere interminabilă.
— Ascultă, voiam să-ți spun doar că îmi pare rău pentru ieri. Am fost cam nesimțit cu tine.
— Ah.
Era ultimul lucru pe care mă așteptam să îl spună.
— Ei, e în ordine. Adică, a fost o zi stresantă.
— Chiar a fost.
Vocea îi sună cumva dogit, ca și cum nu a dormit destul.
— Nu am fost niciodată interogat în halul ăsta de un inspector. Și tipul a fost dur. M-a tot presat, încercând să mă facă să cedez.
— Dar nu ai făcut-o.
— Nu, confirmă Caleb. Uite, cred sincer că ar fi mai bine să le spui pur și simplu adevărul, dar pricep de ce inspectorul te-a făcut să simți că ai nevoie de un alibi. Și, frate, e limpede că nu ai fi putut să faci așa ceva.
Poate că pentru el e limpede. Dar inspectorul nu pare să creadă la fel.
— Oricum, zice Caleb, îmi pare rău că m-am panicat. Mă ierți?
Măcar de m-ai ierta ș i tu că azi-noapte m-am culcat cu altul. Nu, totuși, probabil că e mai bine să nu aduc chestia asta în discuție. Nu e nevoie să
afle despre asta. Și, cum am zis, a fost o treabă singulară. Seth o știe.
— Vrei să vii la mine astă-seară? îl întreb. Nu-mi place ideea de a mă
duce iar în casa mea goală.
— Aș fi vrut, zice și geme, dar azi o să stau până târziu la muncă. Nici măcar nu știu cât de târziu. Ce zici să o lăsăm pe mâine?
— Bine.
Mi-aș fi dorit să vină în seara asta, dar oricum o să mă văd cu el în curând.
— Și poate că de data asta chiar o să poți rămâne peste noapte.
— Pe bune?
Pare șocat.
— De ce nu?
— Am… am crezut că, dacă i s-au întâmplat atâtea prietenei tale, nu o să
vrei să…
— Dawn n-a fost prietena mea, spun, încet. Adică, mi-a fost colegă de serviciu. Îmi plăcea de ea. Dar n-am fost prietene.
— Ah.
Am spus ceva greșit? E chiar așa de nepotrivit să-l chem pe iubitul meu la mine după ce o colegă, pe care abia dacă o cuno ș team, a fost ucisă?
— Încă ceva. Duminică e maratonul 5K. Mai participi, da?
Caleb pare iar surprins.
— Se mai ține?
În pofida a toate, simt un puseu de enervare.
— Caleb, am strâns o grămadă de bani. Nu pot să îl contramandez pur și simplu.
— A, OK.
— Adică, e pentru copiii cu paralizie cerebrală. Că doar nu organizez o petrecere de zi de naștere.
— Nu, am priceput. Atunci, cred, ăăă… cred că o să fiu acolo.
Mă imaginasem, pe mine împreună cu Caleb, alergând întregul traseu al maratonului. El are picioare mai lungi ca mine, dar eu m-am antrenat mai mult decât el. Caleb aleargă pe bandă, la sală, dar nu s-a antrenat în mod special pentru maraton. O să mă țin tare.
