Levinas, acest lucru dovedeşte că sinele autentic sau subiectivitatea poartă
înlăuntru orizontul transcendenţei. Apariţia celuilalt are importanţa uneiepifanii - nu un ego ce întâlneşte un alt ego: ,,Această relaţie între Celălalt şimine care străluceşte în expresia sa nu este nici un număr, nici un concept.
Celălalt rămâne infinit transcendent, infinit străin - însă chipul său, în care seproduce epifania sa şi care face apel la mine, se desparte de lumea care ne poatefi comună, ale cărei virtualităţi se înscriu în natura noastră şi pe care ledezvoltăm în existenţa noastră, însă cuvântul provine din diferenţa absolută" 140•
Limbajul este modalitatea comunicării de sine a celuilalt unui subiect, daralteritatea nu este un rezultat al acestui subiect, adică o includere într-unmonolog al raţiunii ( ca în dialogul dintre Socrate şi interlocutorii săi). PentruLevinas, limbajul primeşte semnificaţie etică, din moment ce prin el se confirmă
nonviolenţa chipului.
1.5.1. Sinele responsabilităţii şi ideea de infinit
Pe de-o parte, Levinas vorbeşte despre sine ca egologie, ipseitate,identitate, ,,Acelaşi", aşadar eul ontologiei (cum ar fi, spre exemplu, substanţacugetătoare carteziană sau Dasein-ul heideggerian), un deja făcut chiar şi atuncicând dărâmă din temelii credinţele anterioare. Acest sine este marcat deautoconservare (,,conatus"), de distanţare prin reflecţie în relaţia cu celălalt, însensul că trece prin propria cugetare141 raportul de responsabilitate faţă de acestaşi îl reduce la sine, amână responsabilitatea faţă de el, aceasta fiind şi sursaviolenţei.
Pe de altă parte, Levinas vorbeşte despre sinele care nu a apărut dinproprie iniţiativă, din jocurile conştiinţei, din demersul reflexiv deautocoincidere prin care, fiind totalitate, nu lasă nimic în afara sa. În acest nouînţeles, el este legat în mod absolut de responsabilitatea faţă de semen, chemată
de chipul 142 său ca o urgenţă etică. Sinele este „indicibil" şi astfel „denejustificat" - atribute care „confirmă unitatea pre-sintetică, pre-logică şi într-unanumit sens atomică - adică in-dividuală - a sinelui, care îl împiedică să sescindeze, să se separe de sine pentru a se contempla sau a se exprima şi, prinurmare, pentru a se arăta, fie şi sub o mască de comedie, pentru a se numi altfel 1 40 E. Levinas, Totalitate şi Infinit. Eseu despre exterioritate, p. 167.
1 4 1 Jean-Luc Marion (în H. Dreyfus; M. Wrathall, Heidegger reexamined. Dasein, Authenticity, and Death, vol. IV. 2002, London: Routledge, p. 97) afirmă că Dasein poate fi definit pe baza lui ego cogito şi invers: ,,the ego could be defined on the basis of Dasein as its strict reverse ( . . . ) Reciprocally, Dasein could be defined, on the basis of the ego cogito, as its reverse".
1 42 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 232: ,,Chemare a feţei aproapelui care, în urgenţa sa etică, amână sau şterge obligaţiile pe care «eul interpelat»
le datorează sieşi şi în care grija pentru moartea celuilalt poate totuşi să-mi fie mai importantă [trecând] înaintea grijii de sine a eului".
67
