În schimb, experienţa întâlnirii chipului este opusă 136 modalităţilor încare oamenii se raportează la lucrurile din lume, reprezentării obiectelor înactele intenţionale şi mijloacelor utilizării instrumentelor pentru diverse scopuri.
Împotriva acestor tipuri de utilizare şi reprezentare, Levinas încearcă să
„descrie" maniera transformării profunde a subiectului aflat înaintea chipuluiceluilalt, care ni se „prezintă" printr-o întrebare etică de neînlăturat. Nu trebuiesă înţelegem prin întrebare o interogaţie adresată de semen. De fapt, Levinasapelează aproape întotdeauna la o astfel de specificare. Sensul acestei idei esteacela că simpla cerere adresată de străin, sau chiar simpla sa apariţie - de omcare are nevoie de ajutor când cere hrană, adăpost, haine -, fără să rostească
niciun cuvânt, e transformă în întrebare, face o „fisură" în eu, dizlocându-l dincomoditatea sa. De aici întrebarea, pe care propria responsabilitate trezită, oadresează eului, punându-l în situaţia de „A avea de răspuns pentru dreptul săude a fi, nu făcând referire la abstracţia vreunei legi anonime, a vreunei entităţijuridice, ci la teama pentru altul. ( .. . ) Teamă şi responsabilitate pentru moarteaaltui om ... obligaţia de a nu-l lăsa pe un alt om singur în faţa morţii" 137.
Teama pentru altul şi pentru moartea sa, despre care vorbeşte Levinas,este teamă care îmi aparţine, dar, continuă el, nu este deloc teamă pentru mine.
Aşadar, această teamă nu se reduce la angoasa pentru propria moarte. Întrebareaşi neliniştea născute din întâlnirea cu celălalt devin teamă, vinovăţie138
presimţită, problemă şi frământare dacă nu cumva „Fiinţa-mea-în-lume sau
«locul meu sub soare», al meu la-mine nu au fost uzurpare a locurilor ce suntale altora deja, oprimaţi sau înfometaţi de mine, expulzaţi într-o a treia lume: oalungare, o excludere, o jefuire, o ucidere" 139.
Până la urmă, întâlnirea cu chipul lipsit de apărare al celuilalt ne aduceîn faţa temerii de a nu-i fi ocupat locul, fiind întotdeauna (din cauza preocupăriipentru liniştea eului) în întârziere faţă de chemarea sa şi, prin acest lucru,continuându-i suferinţa. Din acest motiv, relaţia eu-altul nu este reciprocă, ciasimetrică: celălalt are prioritate în raport cu mine.
Fisura totalităţii este, însă, chiar sentimentul unei anume separări înpropria identitate: un surplus - ideea de Infinit, de Dumnezeu în sine. Pentru 1 36 Jacques Derrida, ,,The 'world' of the enlightenment to come ( exception, calculation, sovereignity)", în Research in Phenomenology, Voi. 33, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2003, p. 36: "A 'responsibility' or a 'decision' cannot be founded upon or justified by any knowledge as such, that is, without a leap between two discontinuous and radically heterogenous orders".
1 37 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, pp. 135- 136.
1 38 Rudolf Bernet, "The Traumatized Subject", în Research in Phenomenology, Voi. 30, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2000, p. 172: "Rather, Levinas now says that the one who enjoys, forgets momentarily the sufferings of others, that the alterity of elements that feed my enjoyment has an original bond with the alterity of the other who is deprived of the air that I breathe, that my enjoyment is not without suffering, and that the suffering of the other can only be felt by one who knows enjoyment".
1 39 Ibidem, p. 151.
66
