decât printr-un pro-nwne" 143• În această unitate, sine le este „răsucire" ş1
nelinişte.
Acest sine al neliniştii este deja strâmtorat „ca în propna-1 piele";vulnerabilitatea sa „pentru altul" este sensul ultim. Angoasa Sinelui nu esteexistenţialul heideggerian „fapt-de-a-fi-întru-moarte", ci o înaintare într-unpreaplin, anxietate a contracţiei şi a exploziei. ,,Izgonit" în sine fără să poată
fugi, fără să ia distanţă de el, dincoace de odihnă, Eul este Sine, el nu maiaparţine fiinţei. Sintagma „în propria piele" se ref eră la o mişcare în afaraordinii (non-loc, interval sau contra-timp, dincoace de fiinţă şi de tematizabil), ocontracţie provenită din apariţia responsabilităţii 144 de neînstrăinat.
În acest context, Levinas vorbeşte despre corp ca ţinând deimposibilitatea înstrăinării suferinţei sinelui. Corpul nu este nici mormântul, niciobstacolul sufletului, ci acela prin care sinele se expune în faţa bolii, a morţii, acompasiunii şi „întrupează" sufletul. Corpul face posibil faptul de a-l reda pe
altul a cărui „urmă" este - ,,inspiraţia sau psihismul însuşi al sufletului" 145.
Unicitatea sinelui responsabilităţii constă în faptul de a purta greşealaceluilalt. Obsedată de responsabilităţi neluate în urma unor decizii ( deci nu prinrealizarea de proiecte, deliberare146, despre care Heidegger consideră că estedispoziţia wnană ce fundamentează adevărul fiinţei), acuzată fără vină de ceeace fac şi suferă ceilalţi, subiectivitatea se defineşte prin persecuţie ce nu trebuieînţeleasă ca o căutare a vreunei compensări în suferinţă. ,,Cu cât sunt mai drept
- cu atât sunt mai vinovat" 147, pentru că sub fiecare văl al conştiinţei dat la oparte se dezgoleşte eul responsabil. Iar această întoarcere la sinele anarhicdetennină „deficitul" fiinţei în sine şi o face susceptibilă de a fi tratată ca
„mărime negativă". Levinas îşi pune problema privitoare la faptul dacă sineleresponsabilităţii poate fi înţeles şi el ca o formă de a ajunge, până la urmă, tot laontologie şi dacă nu ar fi o autoînşelare ce se opreşte la ipseitate.
De această dată, afirmă gânditorul francez, ,,recurenţa la sine" trecedincoace de sine, de punctul său de plecare, deci de identificare.
Responsabilitatea faţă de altul nu se recunoaşte în libertatea conştiinţei care „sepierde şi se regăseşte"; ca libertate, ea destinde ordinea fiinţei doar pentru a oreafirma. De fapt, conştiinţa este în ultimul rând libertate autentică, pentru că în 143 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 224.
144 E. Levinas, Liberte et commandement, p. 66: «Etre Moi signifie, des lors, ne pas pouvoir se derober a la responsabilite».
145 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 228.
146 Daniel Dahlstrom, "Heidegger's Deliberations", în Research in Phenomenology, Voi. 30, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2000, p. 255: "ln more positive terms,
'deliberation' stands for an attunement to human beings' basic disposition ( Grundbestimmung) insofar as this disposition determines them to be part of the grounding of the truth of being (Griinderschafl der Wahrheit des Seyns). Deliberation transports human beings into being-here (Da-sein ), assuming that they have been appropriated by being (vom Seyn er-eignet)".
147 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 234.
68
