ea totul este asumat148 în mod intenţional. Potrivit conştiinţei, responsabilitateaeste întotdeauna limitată, din moment ce se măsoară în functie de libertateaasumată. În schimb, ,,responsabilitatea obsesiei sugerează pasivitatea absolută aunui sine ce nu a fost nevoit niciodată să se desprindă de sine pentru a reintraapoi în limitele sale şi pentru a se identifica, recunoscându-se în trecutul său" 149.
Recurenţa sinelui este „contracţie", identitate care se macină pe sine înremuşcare. Punerea în întrebare a Aceluiaşi de către altul se împlineşte astfelîntr-o mişcare pozitivă. Tocmai răspunzând solicitării chipului în pofida sa,
subiectul realizează afirmarea sinelui, adică imposibilitatea de a înstrăina sauîmpărţi responsabilitatea. Întâlnirea cu celălalt este critica spontană aconştiinţei. Conştiinţa morală autentică150 (sursă a filosofiei prime) este de faptautocritică susţinută de nelinişte, nu o critică de tip reflexiv ce ar face-o să fiedeja dogmatică.
Responsabilitatea faţă de celălalt nu este accidentul unei substanţe, ci -
susţine Levinas - precedând în subiect esenţa, ea nu a aşteptat libertatea princare ar fi fost luat angajamentul faţă de celălalt. Întrucât libertatea este libertatea conştiinţei (ţinând astfel de fiinţare, mai precis de reflectarea ei) şi trimite laasumare şi angajament, gânditorul francez schimbă cunoscutul raport dintreresponsabilitate şi libertate, prima făcând-o, de această dată, posibilă pe cea de-adoua. În noua concepţie, cuvântul Eu semnifică „iată-mă", venire înainteaceluilalt, substituţie a sa (preluare a poverii, a suferinţei sale); eul are oidentitate pe care i-o conferă neliniştea, pasivitatea, neodihna. A nu săvârşinimic din ceea ce ar putea să te facă pasibil de pedeapsă şi să fii totuşi
„persecutat ( . . . ) răspunzând de tot şi de toate" 151. O astfel de identitate, aşa cumse exprimă filosoful în continuare, aruncă în aer limitele identităţii; sinele seaflă în sine însuşi, dar măcinându-se.
Responsabilitatea în obsesie este o responsabilitate a eului faţă de ceeace acesta nu a voit (şi nu a asumat), adică faţă de alţii. O astfel de „pasivitate"
este faptul de a te substitui152 altora. Dar substituirea - atrage atenţia Levinas înrepetate rânduri - nu trebuie înţeleasă ca o alienare. Faptul că alteritatea se află
în eu (altul în acelaşi) constituie o substituţie „potrivit responsabilităţii la care 148 E. Levinas, Liberte et commandement, p. 68: «Elle signifie qu'aucun probleme n'est plus entier au moment ou le sujet l'aborde; que sa liberte est deja fatalement compromise par des engagements qui ne furent jamais contractes. ( ... ). Elle a des accents tragiques et non pas ethiques. Elle est finitude».
1 49 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 237.
1 50 E. Levinas, Liberte et commandement, p. 72: «Et parce que la conscience morale est auto-critique, qu'ele foit sa propre critique dans son mouvement en avant, anterieurement au mouvement de reflexion qui, comme intention seconde, serait deja dogmatique, que la conscience morale est premiere et source de philosophie premiere».
1 5 1 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 238.
1 52 E. Levinas, Ethique comme philosophie premiere, p. 98: «Responsabilite d'otage -
jusqu'a la substitution a l'autre homme».
69
