Batnitzky susţine165 că Levinas se întoarce în ultimă instanţă la Descartes, deacesta din urmă apropiindu-I ideea unei fiinţe unice, nu în sens cognitiv, însă cafiinţă deplină. Probabil că importanţa acordată de Levinas sărăciei, concreteţeiceluilalt o determină pe autoare să ajungă la această concluzie; subiectul sedefineşte şi prin sensibilitatea sa fizică, nu doar prin capacitatea de cunoaştere.
Levinas, continuă ea, revine la perspectiva carteziană asuprasensibilităţii, care permite accesul la o realitate care îi este refuzată cunoaşterii.
Sensibilitatea întemeiază sinele dincolo de instinct şi de raţiune. Ea nu înseamnă
reprezentare, care priveşte tot puterea cognitivă a sinelui, ,,ci constituiemulţumirea însăşi a existenţei. ( ... ) Sensibilitatea atinge reversul fără a seinteroga în legătură cu faţa - fapt care se produce tocmai în mulţumire.
Profunzimea filosofiei carteziene a sensibilului, am spus-o, constă în a afirmacaracterul iraţional al senzaţiei, pentru totdeauna idee fără claritate şi distincţie,ţinând de ordinea utilului, şi nu de cea a adevărului" 166•
În timp ce Husserl susţine că Descartes a greşit considerând eul capurtând cu sine o parte din lume, Levinas afirmă că filosoful francez aveadreptate - eul este constituit de către lume înainte ca el însuşi să înceapă să
constituie lumea. Ceea ce propune prin aceasta Levinas este o corectare a
,,purităţii transcendentale" şi reîntoarcerea la intuiţia carteziană. Totuşi,adoptarea unei asemenea perspective nu slăbeşte apropierea sa de metodafenomenologică. Ca şi Husserl şi Descartes, Levinas nu neagă puterea raţiuniide a lua distanţă faţă de obiecte, dar, spre deosebire de primul filosof şi înconsonanţă cu cel de-al doilea, el afirmă că sinele depăşeşte capacitateacognitivă.
Se poate observa ca 111 articolul Leorei Batnitzky este prezentă opresupoziţie care denaturează scopul fenomenologiei husserliene şi anume ideeacă subiectul în concepţia acestui filosof este defmit numai prin capacitatea sacognitivă. Însă Husserl nu realizează nicăieri o asemenea reducţie. El îirecunoaşte subiectului toate celelalte capacităţi şi caracteristici, afirmând doarcă fiecare subiect - urmând metoda fenomenologică - este capabil să se apleceasupra actelor sale şi asupra condiţiilor de posibilitate a acestora, înţelegându-sepe sine şi pe alţii, dar şi modul în care este posibil în genere să înţeleagă ceva,să se raporteze, să trăiască într-un „tărâm al sensului".
Ideea levinasiană a sinelui marcat în mod originar de sensibilitate are omare relevanţă pentru viziunea sa etică. Astfel, sinele absolut este definit prin
receptivitate: conexiunea sa cu datul lumii exterioare reprezintă un aspect carestă la baza înţelegerii deschiderii spre celălalt şi a specificului relaţiei etice.
Această receptivitate face în aşa fel încât întâlnirea chipului celuilalt să aibă o1 65 Ibidem, p. 13: "To begin to posit such a self, Levinas tums back from Heidegger to Husserl. But as we will see în the next section, it îs ultimately from Husserl to Descartes that Levinas tums în order to describe a unique being that finds itself unique not în its cognitive existence but în its sentient existence".
1 66 E. Levinas, Totalitate şi Infinit. Eseu despre exterioritate, p. 113.
74
