consideră Husserl, este determinat cauzal, psihicul depăşeşte8 acest tip derelaţie. Toate diferenţele de mai sus îl îndreptăţesc pe Husserl să afirme că, deşiconştiinţa este legată de ceva fiziologic, ea nu se identică totuşi cu fiziologicul.
De asemenea, nu poate fi susţinut nici naturalismul în variantapsihologistă. Principiile universale ale cunoaşterii ( cum este principiulcontradicţiei) nu sunt legi psihologice, aşa cum susţin psihologiştii. Unul dintrecei mai importanţi reprezentanţi ai psihologismului, John Stuart Mill, consideră
că principiul contradicţiei se sprijină pe faptul că nu putem să credem şi înacelaşi timp să nu credem acelaşi lucru. Observată destul de des, această
experienţă este transformată într-o lege psihologică generală ce formează bazaunei legi logice. Logica reprezintă astfel doar un domeniu special al psihologieişi este interesată de elaborarea regulilor psihologice pentru „gândirea corectă".
Husserl critică modul de gândire psihologist, văzând în principiulcontradicţiei o lege ideală, valabilă strict universal, şi care nu poate fi derivată
din modul real de a gândi. Legea psihologică, potrivit căreia a crede şi a nucrede nu pot coexista în aceeaşi conştiinţă, este doar o generalizare empirică,
inductivă, nu universal valabilă: ne putem imagina o persoană care să creadă
pentru puţin timp că un anumit copac este măr, iar apoi să nu mai creadă acestlucru. Există întrebări la care psihologiştii nu pot răspunde, ele fiind legate înprimul rând de distincţia dintre gândirea „corectă" şi cea „incorectă". Deasemenea, psihologia - a cărei preocupare este descrierea şi explicarea gândirii
de facto - nu poate să întemeieze o normă logică (de jure) pentru gândireacorectă. Ea poate doar să sesizeze anumite condiţii care determină schimbareaopiniilor. Prin urmare, consecinţa logică a psihologismului este relativismul şiscepticismul. În realizarea cerinţei ca filosofia să devină ştiinţă tocmai acesteatrebuie evitate.
Legile ştiinţelor ideale - logica, matematica pură, teoria cunoaşterii şifilosofia - exprimă adevăruri ce depăşesc cercetarea empirică. În Filosofia ca
ştiinţă riguroasă şi mai ales în Meditaţii carteziene, Husserl îi critică pepsihologişti pentru că nu fac distincţia clară între faptul trăit (mărul privit),
trăirea însăşi (psihică) şi ideile şi conceptele prin care descriem faptul trăit.
Fluxul real de conştiinţă suportă schimbări, pe când raportul dintre idei şiconcepte ţine de sfera ideală. A vând de-a face doar cu sfera ideală, logica nupoate fi întemeiată printr-o ştiinţă realistă ca psihologia. Prin urmare, deşinaturalismul îşi propune să fie ştiinţific, el se sprijină pe prejudecăţi. De aceeaeste necesară o reformă radicală ce presupune o epoche vizavi de toate teoriileşi opiniile preconcepute. Atitudinea naturală trebuie să fie înlocuită cu
atitudinea reflexivă, teoretică.
8 Henry Pietersma, ,,The Problem of Knowledge and Phenomenology", în Philosophy and Phenomenological Research, Voi. 50, No. 1, Sep., 1989, p. 40: "The form of skepticism Husserl had primarily in roind was psychologism. Psychologism amounts to a skepticism because it presents a naturalistic, causal account of mental life such that the assumptions of ordinary perceptual experience, empirical, and mathematical science lose their reasonable character".
12
