Începând cu axiome cum sunt cele din geometrie, trebuie ca toate cunoştinţele să se întemeieze unele pe altele într-un sistem coerent şi arhitectural. Ştiinţa universală trebuia să aibă forma unui sistem deductiv al cărui edificiu să se bazeze pe un fundament axiomatic care să servească drept temei absolut pentru deducţie. Realizarea unei mathesis universalis more geometrico semnifică
realizarea unei construcţii la baza căreia se află logica. În această privinţă - dacă
ţinem cont de perspectiva lui Levinas - logica este considerată prototipul totalităţii, ceea ce se opune cel mai mult ideii sale despre expresivitatea limbajului. Levinas vorbeşte despre limbaj ca epifanie a infinitului.
Pentru Husserl, cel care vrea să devină cu adevărat filosof trebuie să
încerce răsturnarea tuturor ştiinţelor valabile pentru el până atunci şi reconstruirea acestora din temelii. Realitatea obiectivă nu poate fi înţeleasă în lipsa unei clarificări a problemei esenţei eului propriu. Ştiinţa depinde de înţelepciunea întoarcerii spre originea ei - ego-ul, cel care conferă coeziune fluxului de conştiinţă, nefiind, deci, un obiect printre celelalte care apar în faţa conştiinţei. A vând rolul unui pol de identitate în fluxul conştiinţei, după care se orientează toate actele sale, ego-ul este condiţia oricărei cunoaşteri: ,,Ego-ul nu este nici o simplă «sumă» de acte de conştiinţă, nici un pol de identitate «vid», ci o identitate constituită de conştiinţă, care se află într-o continuă dezvoltare prin faptul că fluxul conştiinţei se mişcă de la act la act" 338. Din acest motiv, pentru că este presupoziţie a oricărei experienţe posibile, el este numit ego
transcendental.
Levinas susţine în fiecare dintre lucrările sale că nu de la eu şi de la analiza acestuia ar trebui să începem în filosofie. Mai degrabă întâlnirea cu celălalt reprezintă fundamentul subiectivităţii şi al oricărui discurs. Vom aşeza faţă în faţă modul de gândire al fiecăruia dintre cei doi filosofi vizavi de fundamentul cunoaşterii în genere.
După ce analizează problema reducţiei şi necesitatea ei înaintea altui gen de cercetare, Husserl vede începutul tuturor ştiinţelor în ego-ul transcendental. Levinas începe de la „altul" (în general, ca ceea ce nu este eu) care deschide orizontul a tot ceea ce înţelegem prin „lume". Eul reprezintă
prototipul identificării, al aducerii la numitor comun, al închiderii, al totalităţii; unity which expands endlessly and strives forward in ever higher forms. This is Husserl's preferred way of explaining the primacy of phenomenology. 3. First philosophy is "first" as a scientific discipline of the beginning. In itself, first philosophy is the beginning of philosophy as such. It is a self-contained discipline, with its own problems conceming the beginning of philosophy. All other sciences are preceded by phenomenology as first philosophy, which founds them with respect to their method and theory. The beginner of first philosophy does research into the origins of thought: beginners of second philosophies reproduce, in their own insightful thinking, the truths previously thought by first philosophers" (J. Allen, ,,What is Husserl's First Philosophy?", în Philosophy and Phenomenological Research, Vol. 42, No. 4, Jun., 1982, p. 611).
338 A. Hi.igli, P. Li.ibcke, op. cit., p. 80.
134
