22
1.3.5. Teoria despre esenţă sau eidos
Extinderea conceptului de experienţă aduce implicit şi o extindere aconceptului de obiect. Putem considera astfel etapele îmbogăţirii conceptului deobiect: (1) în timp ce privesc un măr, obiectul actului este unul real, individual;(2) actul judicativ categorial - în care afirm că mărul e înflorit - este îndreptatasupra unui obiect ideal, individual; (3) în schimb, atunci când nu mă maiinteresez de calităţile rriărului individual, ci încerc să aflu ce trebuie să fie
general valabil pentru orice măr, obiectul spre care sunt orientat este generalsau universal. În acest caz, intenţionalitatea este îndreptată către esenţa generală,ideea (eidos-ul) de măr.
Dacă lucrurile individuale sau faptele sunt contingente, esenţa estecaracterizată de necesitate. Spre exemplu, dacă în privinţa mărului individual şia faptului de a fi înflorit putem spune că avem de a face cu ceva contingent(putea fi în altă parte, sau era posibil să nu fie plantat deloc, să aibă altă formă şimărime, să aibă flori mai puţine sau mai multe etc.), ,,fiinţa" mărului este ceeace rămâne valabil indiferent de situaţiile concrete, pentru că altfel nu maivorbim despre măr. Este necesar ca mărul să fie ceva biologic, să rodească mere(un măr transformat în lemne de foc încetează să mai fie măr). Eidos-ul
reprezintă, deci, limitele sau cadrul în care se dezvoltă orice măr posibil, legile deesenţă general valabile - din punct de vedere logic31 - pentru acesta.
Legea de esenţă - corelaţie universal necesară - instituie limitele pentruun anumit domeniu obiectual. Din punct de vedere metodologic, la esenţamărului, adică obiectul universal, se ajunge în mod direct, intuitiv atunci cândaceastă conştiinţă realizează variaţii ale domeniului obiectual până sunt atinselimitele posibilităţilor de variaţie imaginară. Eidos-ul este cunoscut printr-ovariaţie eidetică, spre deosebire de cea empirică, în cadrul căreia variază numaiceea ce e contingent, fără a se merge până la capătul posibilităţilor de variaţie.
Variaţia eidetică mai este numită şi intuire sau sesizare a esenţei, ideaţie,
descripţie eidetică, reducţie eidetică (fenomenul individual este redus la esenţă,la un obiect universal). Husserl nu oferă o interpretare metafizică a obiecteloruniversale.
3 1 Distincţia dintre legile empirice şi cele esenţiale este clar redată în lucrarea Filosofia în secolul XX, voi. I (A. Hiigli, P. Liibcke, op. cit, p. 70): legităţile empirice de tip fizic, chimic, biologic, psihologic, economic, sociologic sunt contingente din punct de vedere logic. Deşi din punct de vedere pur factual legea gravitaţiei (având corelaţia s= l/2·g·t 2 ) reprezintă o lege universală, totuşi, sub aspect strict logic ea putea fi diferită.
Cunoaşterea legităţilor de acest gen, contingente din punct de vedere logic, poate fi dobândită empiric prin experimente. Legile empirice sunt enunţuri universale şi se referă la obiecte categoriale (idealf) ce pot fi cunoscute doar în acte de conştiinţă legate de experienţa senzorială; aceste legi trebuie să fie confirmate printr-o cunoaştere a posteriori. Legea esenţială este şi ea un enunţ universal ce cuprinde un obiect categorial (ideal), însă modalitatea cunoaşterii legilor de esenţă (necesare) diferă de cea a legilor empirice şi anume independent de experienţa senzorială, a priori.
23
