„adevărat" numai dacă este posibil în principiu să umplu obiectul acestei vizăricu o intuitivitate corespunzătoare. Astfel, adevărul ţine de un raport25 în cadrul
cogitatum-ului: corespondenţa dintre vizare (sens) şi obiect. Acestui raport îicorespunde în planul lui cogito o trăire a corespondenţei, trăire ce este numită
evidenţă26 sau intuiţie.
Evidenţa nu trebuie interpretată dintr-un punct de vedere subiectivist,psihologic, ca certitudine, ci trăire a faptului că obiectul se dă nemijlocit27 înmodalitatea vizării, a prezentării. O interpretare psihologică a evidenţei esterezultatul unei reducţii a lui cogito ca ceva pur psihic. Dimpotrivă, evidenţa trebuieînţeleasă drept concordanţă între sens şi obiect (faptul de a fi mai mult sau mai puţinprezent, intuitiv), aşadar dinspre aspectul obiectiv, nu o facultate mistică de adiscerne între adevăr şi fals.
Fiecare act de evidenţă trimite către noi acte, evidenţa originară fiindconfirmată prin alte evidenţe. Perceperea mărului înflorit primăvara duce la oserie de acte posibile ale amintirii, în care este identificat acelaşi măr şi care potconfirma pretenţia de evidenţă a primei experienţe - de a fi o experienţă directă amărului. În cazul unei experienţe doar aparentă a evidenţei, există posibilitateacorectării ei prin experienţe ulterioare. Ne dăm seama că posibilitatea eroriloreste inclusă în orice evidenţă din faptul că aceasta trimite dincolo de sine la noiacte posibile ce pot confirma sau contrazice evidenţa originară.
1.3.4. Resemnijicarea conceptelor de experienţă şi intuiţie
Spre deosebire de naturalism, care oferă o interpretare psihoneurofiziologică a experienţei, şi de empirism, ce încearcă explicareaexperienţei şi a intuiţiei pornind de la percepţia senzorială, Husserl lărgeştenoţiunea de experienţă, referindu-se la a avea ceva dat nemijlocit într-oprezentare originară.
25 Filosofia husserliană, deşi acordă o mare atenţie teoriei despre eidos şi eului transcendental, este totuşi înscrisă (prin modul în care tratează obiectul) de unii interpreţi în cadrul realismului: "the notion of reality (i) as a 'correlate' of consciousness, (ii) as being 'constituted' in it, (iii) and as having its 'standard' in
'perception's own essential content'. ( ... ) But as 'correlates' (rather than parts), such items remain distinct from consciousness and never become immanent" (Karl Ameriks,
,,Husserl's Realism", în The Philosophical Review, Voi. 86, No. 4, Oct., 1977, pp. 503-504).
26 Louis Dupre, op. cit, ibidem: "Evidence arises from recognition of the identification of meaning and intuition, and truth is nothing but the ideal correlate of evidence".
27 Jean Fram;:ois Lyotard, Fenomenologia,1997, Bucureşti: Humanitas, p. 36: ,,Adevărul nu poate fi definit decât ca experienţă trăită a adevărului: aceasta este evidenţa. Dar această trăire nu este un sentiment, deoarece este clar că sentimentul nu garantează nimic împotriva erorii; evidenţa este modul originar al intenţionalităţii, adică momentul conştiinţei în care lucrul însuşi despre care vorbim se oferă în came şi oase, în persoană, conştiinţei, în care intuiţia este «împlinită»".
21
