aduce întregul domeniu din punctul de vedere al lui.
Un exemplu care să diferenţieze între cele trei tipuri de reducţie ar puteafi următorul: reducţia eidetică s-ar aplica la transcendentul real şi chiar la figurigeometrice, numere, ajungând la esenţa oferită într-un domeniu - geometria,spre exemplu. Reducţia fenomenologică va fi aplicată geometriei ca domeniu alcunoaşterii comparat cu alte domenii. Reducţia egologică sau transcendentală seaplică tuturor raportărilor în unitatea lor şi pe baza ei se ajunge la „reziduul"
numit Eu pur, spirit21 , conştiinţă pură. Numai ultimul tip de reducţie, specificprin excelenţă atitudinii critice, reflectate - filosofia - face posibil ca orice actsă fie înţeles; aici se află fundamentul comprehensiunii subiectului care seraportează la propriile acte.
Fiind de niveluri diferite şi aplicându-se la domenii diferite, actele dereducţie depind atât de aceste domenii asupra cărora se exercită, cât şi decapacitatea şi limitele celui care realizează reducţia.
Plecând de la procedeul reducţiei, Husserl face distincţia întrepsihologie ca ştiinţă naturală (naivă din punct de vedere transcendental) şi
psihologia fenomenologică sau pură, care studiază modul de a fi al psihicului -
„psihicitatea", dacă ar fi să forţăm puţin limbajul; cea din urmă priveşte sensulunei lumi în genere şi nu modul în care funcţionează. Structura intenţională aceea ce este pur psihic ţine de domeniul fenomenologiei, nu al psihologiei. Deasemenea, pornind de la distincţia prezentată mai sus, se face deosebire întreactul psihic şi conţinutul acestui act, pentru că nu actul psihic, ci numaiconţinutul poate avea valabilitate universală. Următorul citat este concludent cu 21 E. Husserl, Criza umanităţii europene şi filosofia, 2003, Bucureşti: Paideia, p. 64:
,,Spiritul şi numai spiritul este în sine însuşi şi fiinţând pentru sine însuşi, este de-sinestătător, şi în această autonomie a sa, şi numai în ea, poate să fie tratat într-o modalitate veritabilă raţională, una veritabil şi radical ştiinţifică".
19
privire la cele două tipuri de raportări: ,,a atribui fenomenelor o natură, a cercetapărţile lor componente reale, conexiunile lor cauzale - aceasta ar fi nici maimult nici mai puţin decât o pură absurditate, tot aşa cum ai vrea să cerceteziproprietăţile cauzale, conexiunile etc. numerelor" 22.
L3.3. Vizare, evidenţă, obiect
Există mai multe grade de prezentare, de vizare a unui obiect, în funcţiede cum este dat cogitatum-ul actului.
( 1) Treapta prezentificării signifiante se află la nivelul inferior. Păstrândexemplul lui Husserl, aici este vorba despre o vizare vagă a obiectului: doar mă
gândesc sau vorbe�c despre mărul din grădină, fără să îl văd sau să-l imaginez.
(2) Abia prezentualizarea prin fantezie reprezintă o apropiere deobiectul vizat şi se referă la alcătuirea imaginilor despre el: îmi imaginez mărulînflorit, având o anumită formă, culoare, mărime etc. Totuşi, fiind imaginaţie,încă nu se poate spune că datul intuitiv corespunde obiectului intenţional.
(3) Pe treapta amintirii şi aşteptărilor intuiţia încearcă să redea obiectulaşa cum a fost cunoscut (prezentificare poziţională) sau cum ar putea ficunoscut (reprezentificare ). La acelaşi nivel se află şi covizarea prin imaginaţiea unui obiect pe care nu îl pot vedea nemijlocit. Spre exemplu, presupunând că
nu văd automobilul vecinului atunci când privesc mărul din grădină, totuşiacesta este ceva despre care am o reprezentare. Nu este vorba despre imaginaţieliberă, ci despre intuiţie aperceptivă, care vizează automobilul vecinului în momentulprivirii mărului.
(4) Intuiţia directă este cel mai înalt grad de prezentificare, pentru că
obiectul vizat este „dat" nemijlocit23 - văd mărul înflorit. Această intuiţiedirectă este numită de Husserl experienţa sau impresia originară şi reprezintă,pentru analiza cunoaşterii perceptive, principiul cunoaşterii. Însă gânditorulgerman încearcă să dezvolte conceptul de intuiţie dincolo de cunoaştereaperceptivă, ajungând la concluzia că aspectul fundamental privitor la intuiţieeste acela de a fi prezentă, datul direct. Numai în acest sens - pentru că este unadintre expresiile prezentării - cunoaşterea perceptivă este modalitatea originară
a intuiţiei, nu în sensul unei explicaţii reducţioniste a intuiţiei pornind de lapercepţie.
Din perspectiva husserliană, adevărul este definit drept corespondenţadintre ceea ce este vizat (intenţionat) şi obiect ( ceea ce e dat), relaţia decorespondenţă referindu-se la faptul că „obiectul se prezintă principial şi directîn felul în care este vizat" 24• Vizând mărul înflorit, lucrul vizat poate fi numit 22 E. Husserl, Filosofia ca ştiinţă riguroasă, 1994, Bucureşti: Paideia, p. 35.
23 Louis Dupre, ,,The Concept of Truth in Husserl's", în Philosophy and Phenomenological Research, Vol. 24, No. 3, Mar., 1964, p. 347: "The presence of the object which constitutes truth is not always an irnrnediate perception, but at least it is ultimately founded in an act of sense perception".
24 A. Hilgli, P. Lilbcke, op. cit., p. 63.
20
