afirma că există transcendenţă în sens tare, referitoare la existenţa lucrurilorexterioare subiectului, şi transcendenţă în sens slab, în relaţia amintită actobiect, în subiectivitate. Fără existenţa transcendenţei în interiorul subiectivităţii( o putem numi, în acest sens, o „transcendenţă imanentă") nu s-ar putea vorbidespre niveluri diferite (sub aspectul valabilităţii şi al universalităţii) deraportare ale fiinţei gânditoare, cu alte cuvinte despre gânduri referitoare lagânduri, la actul de gândire, deci despre metalimbaj, meta-raportare.
În „Prima prelegere" a Ideii de fenomenologie sunt prezentate trei tipuride atitudini: 1) naturală, necritică, nereflectată; 2) ştiinţifică, reflectată; 3 )filosofică, de o reflexivitate mai generală, care priveşte desprinderea sensurilorfenomenelor studiate; ea se situează în perspectiva obiectualităţii, depăşind deciatitudinea anterioară preocupată de obiectele cunoaşterii în diverse domenii. Deasemenea, cea de-a treia atitudine pune în discuţie limitele oricărei perspective.
La acest nivel apar probleme de interpretare pentru că este adusă în discuţie o
lume posibilă, având sens în raport cu domeniul respectiv.
Prin metoda fenomenologică avem astfel acces la „planul din spate"
(,,meta-planul"), cel care scapă gândirii, atitudinii necritice; putem depăşiparadoxurile tocmai prin detaşare de nivelul la care acestea apar. Devenimconştienţi de importanţa capacităţilor noastre de cunoaştere; cu alte cuvinte,învăţam să discernem. Orice sens ţine de domeniul subiectiv-transcendental (pecare îl are în vedere fenomenologia), iar în afara acestuia nu poate exista 19•
În esenţă, reducţia reprezintă o operaţie de selecţie, de sesizare totodată
a ceea ce este fundamental într-un domeniu sau altul. Din acest motiv ea poatefi aplicată în sfere diferite ale cunoaşterii şi exprimării umane, la fiecarecomportament fenomenal (al artistului, filosofului, savantului etc.). Deexemplu, în artă, cel mai cunoscut exemplu este Pablo Picasso, care a adoptatcubismul tocmai din dorinţa, pe de-o parte, de a depăşi limitele picturii, ca modde prezentare în mod bidimensional a lumii şi de a ajunge astfel la esenţaobiectului redat (deci de a ajunge la „lucrul însuşi", a cărei caracteristică estetridimensionalitatea); iar, pe de altă parte, dorind să înlăture distanţa dintresubiect şi obiect, care ne împiedică să înţelegem modul de a fi al unui lucru.
Reducţia reprezintă modul de a fi al oricărui demers intelectual. În afara ei nupoate exista modelare în niciun domeniu. Această metodă este susceptibilă să
ducă la apariţia unei ştiinţe fundamentale20•
19 E. Husserl, Conferinţe pariziene, p. 98: ,,Transcendenţa este o caracteristică
imanentă constituantă de sine a caracterului fiinţei în interiorul ego-ului. Orice sens imaginabil, orice existenţă imaginabilă, chiar dacă se numeşte imanentă sau transcendentă, cade în domeniul subiectivităţii transcendente. Ceva în afara acesteia este un nonsens".
20 E. Husserl, Filosofia ca ştiinţă riguroasă, 1994, Bucureşti: Paideia, p. 47: ,,Căci orice teorie adevărată a cunoaşterii trebuie în mod necesar să se bazeze pe fenomenologie, aceasta din unnă constituind astfel fundamentul comun al oricărei filosofii şi al oricărei psihologii".
18
