subiectivităţii ca modul de a fi al fiinţei în viaţa de zi cu zi, în demersul teoreticşi filosofie. În esenţă, subiectul se descoperă pe sine ca subiect al sensului şi aladevărului - poziţie avantajoasă în care eul se poate retrage pentru a analizapresupoziţiile tuturor perspectivelor.
I.3.2.2. Reducţie eidetică, fenomenologică, transcendentală
( egologică)
Husserl consideră că fundamentul metodei fenomenologice îl formează
reducţia. Aceasta implică o „epoche", adică o suspendare a judecăţii, lăsare la oparte. Epoche dezvăluie corelaţia dintre conştiinţă şi lume ca fiind originară şiesenţială: orice fenomen trebuie raportat la actul de conştiinţă care îl vizează.
Sensul fenomenului îl reprezintă în modul cel mai propriu această corelaţie.
Conştiinţa anterioară (în atitudinea naturală) suspendării judecăţii, absorbită decredinţa sa în lucruri, ignoră chiar actul prin care ea le vizează pe acestea.
Analiza fenomenologică reconduce fenomenele la conştiinţă în calitatea ei desursă de constituire a lor. Aşadar, conştiinţa trebuie înţeleasă ca un act pur ceconstă în „trimiterea înspre", act numit de Husserl intenţionalitate: conştiinţa nupoate fi decât „conştiinţă a ceva".
· Prin reducţie se înţelege excluderea a tot ceea ce nu este un dat evident,
· absolut al intuirii pure. Cu alte cuvinte, ,,reducţia fenomenologică" esteeliminare a „atitudinii naturale" necritice, rămânând în cele din urmă laconştiinţa pură absolută sau transcendentală, ca reziduu. Reducţia acţionează
numai în cadrul unei conştiinţe intenţionale, ea însăşi fiind un act cu o anumită
intenţie; reorientarea ce rezultă în urma ei nu se poate produce „în gol", ci înunitatea dintre intenţie şi ceva intenţionat. Prin aplicarea reducţiei devinevizibilă esenţa, este posibil accesul la „fenomen". Pentru Husserl, fenomenul nuare sensul obişnuit de manifestare a ceva, de apariţie sau aparenţă, ci de modesenţial de apariţie (,,eidos") într-o unitate intenţională. Iar, pentru că reducţiaface posibil accesul la „fenomene pure", ea se numeşte fenomenologică.
Eliminarea transcendenţei în reducţie se referă la faptul că „privirea"
(gândirea) subiectului nu se mai orientează în funcţie de ceea ce este exteriorsieşi, ci în funcţie de posibilităţile sale de cunoaştere. Nici măcar transcendenţaobiectului faţă de act sau a actului faţă de obiect nu trebuie luată ca absolut, ca
„dat", pentru că şi aceasta se schimbă în funcţie de perspectivă. De aceeavorbeşte Husserl despre eliminarea oricărei transcendenţe18. Astfel, putem 1 8 E. Husserl, Meditaţii carteziene, p. 56: ,,Pentru mine, în calitate de subiect care meditează şi care, aplicând epoche şi rămânând în el, se instituie pe sine ca singurul fundament al tuturor valorizărilor [ Geltungen] şi întemeierilor obiective, nu mai există
prin urmare nici un eu psihologic, nu mai există nici un fel de fenomene psihice în sensul psihologiei, i.e. concepute ca parte componentă a fiinţelor umane psiho-fizice.
Prin intermediul epoche fenomenologice, reduc eul meu natural şi viaţa mea psihică -
