care duce la o nouă filosofie a conştiinţei, este reprezentată de subliniereasemnificaţiei intenţionalităţii - care „descrie structura completă, în timp ce
«cogitatum» şi «cogito» reprezintă doar elemente ale acestei construcţii" 10 - şi aintersubiectivităţii. În afara acestei noi raportări la conştiinţă, fenomenologia nupoate justifica o filosofie.
Ego-ul transcendental instituie în mod necesar, şi nu arbitrar, un alter
ego. Astfel, se poate vorbi despre o lărgire a subiectivităţii transcendentale către
,,socialitatea intersubiectiv-transcendentală, care constituie terenul
transcendental pentru natura şi lumea intersubiectivă în genere, şi nu mai puţin9 Hubert Dreyfus, ,,Heidegger's Critique of Husserl's (and Searle's) Account of Intentionality", în Social Research, Vol. 60, No. 1 (Spring 1993), p. 3: "In the tenninology suggested by Searle the intentional content of an intentional state is a representation of its conditions of satisfaction. Searle formulates both a logical and phenomenological requirement for something to be an intentional state. The logica!
condition is that an intentional state must have conditions of satisfaction. My intentional state is satisfied if what I believe is true, what I rememeber happened, what I perceived is in front of me causing my visual experience, what I expect occurs, my action succeeds rather than fails. The phenomenological condition is that these conditions of satisfaction must be represented in the mind, i.e., that they must be structures of a conscious subject separate from, and standing over-against an object".
1 0 A. Hilgli; P. Lilbcke, Filosofia în secolul XX- (vol. I, Fenomenologia, hermeneutica, filosofia existenţei, teoria critică), 2003, Bucureşti: All, p. 59.
14
pentru fiinţa intersubiectivă a tuturor obiectualităţilor ideale" 1 1 •
Intersubiectivitatea, ca şi intenţionalitatea, reprezintă specificul prin carefenomenologia iese din matca idealismului clasic modem, propunând
„fenomenologia ca pe o filosofie a deschiderii, care justifică posibilitateacomunicării şi a «existenţei-împreună» ( de fapt, socializarea) şi nu atomizarea,izolarea umanului în entităţi absolute" 12• În subiectivitatea transcendentală nu
cogito este punctul de sprijin, ci acesta e dat de ansamblul tuturor posibilităţilorde raportare, de unitatea lor, care se realizează în fixarea unui sens (într-unorizont de obiectualitate) astfel încât, plecând de la acesta, conţinutul fenomenalpoate fi un conţinut de sens. Transcendentalul la Husserl reprezintă modul13 de afi al sensului şi nu. condiţia lui de posibilitate - ca la Immanuel Kant14 -, iar înaceastă situaţie se face trimiterea spre ontologiile regionale ale esenţelor pure.
Există în concepţia lui Husserl o determinare a metodei care desfăşoară
de către ceea ce este desfăşurat (în fenomenologie: esenţa universală aobiectivităţii), astfel încât „metoda desăvârşită presupune cultivarea sistematică
a ontologiei"15. Din cele menţionate putem deduce faptul că „ştiinţa" desprecare vorbeşte filosoful gennan nu are sensul modem de ştiinţă pozitivă, ci peacela de ştiinţificitate ca valoare. Pe baza ei se distinge între raţionalitateştiinţifică şi raţionalitatea însăşi ca formă a universalităţii, prin raportare la careprimul tip reprezintă o modelare, o „replică". De asemenea, ultima prelegere (aV-a) din Ideea de fenomenologie, consacrată conştiinţei timpului, se referă nu latimpul fizic sau la cel psihologic, ci la timpul fenomenologic - timpul catemporalitate, nu ca istoricitate. Acest timp reprezintă condiţia prin careînţelegem orizonturile intenţionale; pentru timpul trăit al fiecăruia el constituie operspectivă, ,,portativul universalităţii". Obţinem o mai mare claritatecomparând sensul operei de artă în general şi sensul unei anume opere de artă 16.
1 1 E. Husserl, Conferinţe pariziene, 1999, Bucureşti: Paideia, p. 103.
1 2 A. Boboc, Filosofi contemporani: fenomenologie, hermeneutică şi ontologie (de la Brentano şi Nietzsche la Heidegger şi Sartre), 2006, Cluj -Napoca: Grinta, p. 103.
1 3 Cu riscul de a simplifica, afirmăm că ne referim la o perspectiyă dinamică în cazul lui Husserl, acesta încercând să surprindă unitatea unei multiplicităţi de raportări care are loc în timpul „întâlnirii" subiect-obiect, şi care presupune delimitarea între obiectul intenţional, sens intenţional, orizont de intenţionalitate (cel care dă un domeniu), dar şi modul îmbogăţirii orizonturilor datorită deschiderii oferită de intenţionalitate.
14 Ion Ceapraz, ,,Judecăţile sintetice a priori în dezbaterile filosofice actuale", în Analele Universităţii din Craiova, Seria Filosofie-Sociologie-Ştiinţe Politice, 1997, pp. 10-11:
,,În viziunea lui Kant, filosofia transcendentală înţeleasă ca teorie critică a cunoaşterii, elaborată în Critica raţiunii pure, are menirea de a explica posibilitatea cunoştinţelor sintetice a priori. ( ... ) Filosofia transcendentală are menirea să întemeieze mai întâi posibilitatea metafizicii şi trebuie, prin urmare, să premeargă oricărei metafizici; ea este metafizica despre metafizică".
1 5 A. Boboc, op. cit., p. 103.
1 6 E. Husserl, Ideea de jlmomenologie, 2002, Cluj -Napoca: Grinta, p. 85: ,,La fel considerăm sensul adevărat al unei opere de artă în genere şi sensul aparte al unei anumite opere de artă. În primul caz studiem «esenţa» unei opere de artă ca pură
15
