I.3.2. Reducţia în fenomenologie
I.3.2.1. Rolul reducţiei
Toate actele de conştiinţă stabilesc anumite standarde de raportare înfuncţie de diferitele tipuri de configuraţii obiectuale. Aceste experienţe, traduseîn afirmaţii, se „impun" ca fiind adevărate în atitudinea naivă a eului. Totuşi,subiectul are capacitatea de a suspenda judecata vizavi de cunoaştereadobândită. Este ceea ce Husserl numeşte prin reducţie. Deşi aceasta esteasemănătoare cu îndoiala metodică a lui Descartes, motivaţia sa fundamentală
este necarteziană. Epoche nu este realizat pentru că experienţa intenţională şiopiniile noastre sunt dubitabile; scopul său este acela de a înţelege şi controlainfluenţa actelor de conştiinţă asupra gândirii.
Reducţia fenomenologică este considerată a fi mijlocul prin care poatefi înlăturată problema modernă a surselor cunoaşterii. De asemenea, ea înlătură
confuziile provenite din abordarea psihologistă a logicii şi matematicii, careduce în cele din urmă la scepticism.
În lipsa reducţiei este imposibil să se dobândească o perspectivă clară avieţii conştiinţei - adică ceea ce îşi propune să realizeze fenomenologia. Epoche
oferă „accesul" la experienţele intenţionale, acesta fiind considerat niveluldescrierii minimale a sensului unui act şi a unui orizont anume. Întrucât estenecesară în orice gen de act al eului şi face posibilă preluarea în discurs ( ca şidiscursul despre discurs), adică într-un orizont de semnificaţie, epoche nepermite să înţelegem experienţele intenţionale ca fiind intenţionale. Tot reducţiafenomenologică permite încadrarea unităţilor de sens în relaţii temporale desimultaneitate, anterioritate şi ulterioritate. Ne descoperim - ca şi în actulrelatării - a fi subiect al unei serii ordonate temporal. Subiectul minimal carerămâne în urma reducţiei este numit de Husserl ego transcendental.
Reducţia descoperă lumea atât ca o transcendenţă imanentă eului(întrucât este distinctă de el, dar totuşi ea oferă un sistem de mentalităţi pe careeul îl conştientizează în atitudinea reflectată), dar şi ca transcendenţă în sineexterioară eului. Prin urmare, Husserl consideră că prin intermediul reducţieicâştigăm accesul 17 la sine şi la experienţele fundamentale, adică cele care
„trebuie" să existe pentru ca orice gând şi problemă să fie posibile. Cu altecuvinte, în epoche întâlnim propria experienţă intenţională şi esenţa universalitate, în cazul al doilea - conţinutul adevărat al operei de artă date cu adevărat, ceea ce echivalează cu cunoaşterea obiectului determinat ( ca real existent pe baza adevăratelor sale determinaţii), de ex., o simfonie de Beethoven".
1 7 "AU in all, Husserl thinks that through epoche we gain access to our selves and our experiences as they are essentially, that is to say, as they must at least be if any kind of thought or question is to be possible. In other words, in epoche we encounter our intentional experience and subjectivity simply as a realm of being which is presupposed in all daily life, theoretical practice and even in first philosophy" (Carleton B.
Christensen, ,,Sense, Subject and Horizon", în Philosophy and Phenomenological Research, Vol. 53, No. 4, Dec., 1993, p. 754).
16
