Prezentarea nu înseamnă o prezenţă a obiectului în sensul fizic, spaţiotemporal, ci prin ea trebuie înţeles faptul că avem o trăire directă a modului încare obiectul vizat se raportează la diversele noastre acte intenţionale (tipuri devizare). Astfel, din punctul de vedere al fenomenologiei husserliene, prezentareanu se reduce la prezenţă, intenţionalitatea referindu-se, în funcţie de vizareadirectă sau indirectă, la prezenţă28 dar şi la „absenţă" 29. Mai mult, chiar şi încazul unui act de percepţie nu avem niciodată de-a face cu o relevare completă aobiectului (mărul) doar în acel act. Mărul se poate înfăţişa conştiinţei printr-oserie de acte perceptive - construind, prin urmare, prezentarea intuitivă aacestuia. Descrierea obiectelor, aşa cum sunt date în mod originar, reprezintă
sarcina fenomenologiei.
Termenul de intuiţie primeşte la Husserl rolul unui concept filosofieaparte. Faptul că depăşeşte domeniul percepţiei este dovedit şi de introducereaconceptului de intuiţie categorială30. Aceasta se referă la „surplusul de intenţii"
care nu poate fi dat intuitiv printr-un simplu act perceptiv. Spre exemplu,conţinutul intuitiv al enunţului „Acest pom este un măr, iar el este înflorit" nueste epuizat doar de actul vederii. Presupunând că ne aflăm în faţa unui mărînflmit, oricât de mult l-am privi după ce am auzit de la cineva enunţul de maisus, nu vom putea vedea niciodată la obiectul intuit ceva care să corespundă
cuvintelor „acesta", ,,este", ,,un", ,,şi", ,,el". Enunţul nu este orientat doar spremărul perceptibil şi florile sale. În aceeaşi măsură el face referire la starea delucruri neperceptibilă, potrivit căreia pomul „este" ,,un" măr „şi" ,,el" este înflorit.
Această stare de lucruri reprezintă un obiect ideal sau categorial, iarobiectele perceptibile (mărul şi florile sale) sunt obiecte reale. Intuiţiacategorială nu trebuie considerată a fi un act de al doilea nivel în raport cuprezenţa originară (datul intuitiv direct), ci reprezintă şi ea actul prin careobiectul este dat în mod originar. Actele categoriale - experienţe complexe cepresupun o conjuncţie, disjuncţie, însumare, mulţimile detenninate saunedetenninate etc. - sunt orientate către obiectele ideale. În acest mod, Husserla lărgit conceptul de experienţă, care în filosofia empiristă tradiţională serezuma doar la simple percepţii. Observăm, prin urmare, că ceea ce înţelegeamprin sarcina fenomenologiei, aşa cum a fost exprimată de Husserl ( o revenire „lalucrurile însele"), se reconturează din moment ce se deschide un nou câmpexperienţial.
28 Prezenţa are în vedere actele în care obiectul - ,,lucrul însuşi" - se dă în modalitatea lui originară.
29 Se referă la actele în care obiectul este doar vizat, nu prezent.
30 Theodore Adomo, ,,Husserl and the Problem of Idealism", în The Journal of Philosophy, Vol. 37, No. 1, Jan. 4, 1940: "Such acts which do the analogous service to words like 'so' and 'and', which is done to words like 'green' or 'red' when we have a sense perception of something green or red, induce Husserl to call the evidence of the whole sentence 'categorial intuition"' (p. 15); "The doctrine of categorial intuition îs a
taur de force for bringing together the analysis of consciousness and the being în itself of truth" (p. 17).
