Se observă din cele prezentate că reducţia reprezintă o etapă a analizeifenomenologice, anume cea pregătitoare pentru cel de-al doilea moment - al
constituţiei. Reducţia fenomenologică structurează modul de a fi al celui carecreează; reprezintă punctul de referinţă ce aduce reflecţia eidetică sau intuitivă,
etapă de construcţie a metodei fenomenologice.
Fenomenele reprezintă fiecare o verigă într-o ierarhie de acte, unde unact îl presupune pe celălalt ca o condiţie necesară, ceea ce înseamnă că un acteste „constitutiv" pentru un altul, aşa cum şi obiectul „se constituie" când estedeteminat actul său. Luând ca exemplu starea de lucruri „Mărul se află îngrădină", observăm că ea poate fi analizată adecvat doar considerând-o a fi unact categorial. Acest act presupune la rândul său că mărul este cunoscutnemijlocit într-un act perceptiv (îl văd). De asemenea, un astfel de actpresupune un flux de acte în care mărul iese la iveală prin „adumbririle" (seriileperceptive care împreună oferă o imagine de ansamblu) sale. Adumbririle îşigăsesc la rândul lor presupoziţii în latura specifică lui cogito (sunt tipuri de actecare se definesc în raport cu celelalte acte posibile în care poate fi dat nemijlocitun obiect), iar cogito se bazează şi el pe alte presupoziţii ş.a.m.d. În cadrulfenomenologiei transcendentale, constituirea este legată32 de reducţiatranscendental-fenomenologică. Actele constitutive au calitatea unor condiţiitranscendentale ale actelor constituite. Reducţia face posibil accesul lamodalităţile obiectului şi la ierarhia actelor constitutive, aşadar premergeoricărei descrieri riguroase, pure a relaţiei cogitatum-cogito: ,,Abia atunci cândfiecare obiect este redus la acel act prin care este cunoscut, şi fiecare act la unanumit tip de act, care la rândul lui trebuie subordonat unei ierarhii de tipuri deacte, abia atunci se poate spune că reducţia transcendental-fenomenologică estegândită până la ultimele consecinţe" 33.
Pentru clarificare, rezumăm ceea ce Husserl numeşte „obţinerea"
fenomenelor prin reducţie fenomenologică şi reflecţie eidetică: 1) punerea înparanteză ( epoche) în mod sistematic şi radical a fiecărei atitudini naturale, aideilor referitoare la obiectele particulare, dar şi a atitudinii generale a spiritului;2) reflecţia eidetică - recunoaşterea, înţelegerea şi descrierea multiplelor
,,apariţii" care nu mai desemnează obiecte, ci „unităţi de sens". Astfel,descrierea fenomenologică se divide în două părţi: descrierea „noemei" sauvizatul subiectiv al experienţei - şi descrierea „noematei" sau obiectul vizat înexperienţă.
Reflecţia eidetică - intuirea nemijlocită a esenţei nu este o intuire de tipmistic, ci, prin analogie cu intuiţia în matematică ( dar nu în sensul deducţiei),sunt înlăturate sau schimbate pe rând anumite condiţii pentru a ajunge la 32 Barry Smith, David Smith Woodruff (ed.), The Cambridge Companion to Husserl, 2002, New York: Cambridge University Press, p. 92: "Constitution is not the inverse of the intentional relation; it is in a certain sense the inverse of the phenomenological reductions. To discuss the constitution of a noema is to discuss the processes through which the given is articulated in one's consciousness".
33 A. Hiigli, P. Liibcke, op. cit., p. 78.
24
