enigma urmei Infinitului celuilalt. În primul rând trebuie afirmat că, vorbind despre atributele şi „non-prezenţa" Infinitului, el nu are în vedere o figură a teologiei negative. În lumina responsabilităţii, aceste atribute devin
„pozitivitate". Responsabilitatea răspunde de o datorie contractată înainte de conştiinţă, libertate, prezent. Iar pentru că „traduce" Infinitul, ea se multiplică.
Cum ar fi posibilă contractarea datoriei şi răspunsul în lipsa unei urme -
chip al aproapelui care străluceşte în ambiguitate111? Strălucirea urmei este enigmatică, echivocă, dar într-un sens care se distinge de faptul de a apărea al fenomenului (pentru că faptul de a apărea este esenţial fiinţei). Fiind echivocă, urma lăsată de Infinit se conturează şi se şterge în chip; de aceea, ea nu poate fi căutată ţinând cont de o metodă anume: ,,Urma lăsată de Infinit nu este restul unei prezenţe; însăşi strălucirea ei este ambiguă"1 12• Dacă Infinitul îşi „acoperă"
