L4. Fundamentul semnificaţiei -proximitatea
Levinas numeşte semnificaţia etică (,,semnificanţa") proximitate:
,,subiectivitatea subiectului care se apropie este, deci, preliminară, an-arhică,anterioară conştiinţei, ea este o implicare - o intrare în fraternitate. Această
intrare în fraternitate, care este proximitate, noi o numim semnificanţă" 1 14•
Proximitatea se referă la domeniul poruncii morale de a fi responsabil. Acesttermen nu are nicio conotaţie spaţială. Ni se spune doar că situaţia etică uită
reciprocitatea, este o iubire a semenului care nu se aşteaptă să fie împărtăşită.· Deaceea, ,,condiţia de proximitate, locul de naştere al eului moral, tinde să fie, de laînceput, sfâşiată între impulsul de a sta şi impulsul de a fugi" 115 deresponsabilitate.
Pentru că proximitatea e domeniul intimităţii şi al moralităţii, în timp cedistanţa e domeniul înstrăinării şi al Legii, conştientizarea ei îi distrugeautenticitatea şi o aduce într-un raport asemănător celui în care se află simplapalpare faţă de mângâiere. Dacă gândirea reflectă fiinţa şi cunoaşterea este pusă
în legătură cu solitudinea1 16, în schimb, responsabilitatea este inseparabilă defraternitate.
Filosoful francez vorbeşte despre semnificaţie şi semnificanţă. Dacă ceade-a doua este semnificaţia etică, prima este reprezentare a ei şi ţine de Rostit,de manifestarea fiinţei, fără a se pierde definitiv ecoul semnificanţei. Raportuldintre ele este următorul: ,,reprezentarea semnificaţiei se naşte ea însăşi însemnificanţa proximităţii, în măsura în care un terţ se iveşte în preajmaaproapelui" 1 17• Se menţine totuşi întrebarea: cum poate Levinas să treacă de la fiinţă la un dincolo de fiinţă care nu se reduce la cunoaştere şi a cărui referire la acesta (dincolo de .. . ) foloseşte o terminologie de tip metaforic? Pentru a da un răspuns este posibil să ne ajute chiar afirmaţia acestui gânditor despre propria operă: ,,Am spus că învăţătura mea rămâne, până la urmă, foarte clasică; ea repetă, după Platon, că nu conştiinţa e cea care fundamentează Binele, ci că
Binele e cel care face apel la conştiinţă" 118• Ceea ce vrea să spună că nu etica este subordonată fiinţei şi cunoaşterii ce ar construi un sistem de principii etice; dimpotrivă, raportul etic al eului cu aproapele este „primordial" şi se lasă
exprimat cerând un limbaj, înnobilând prin apariţia sa şi fiinţa.
Cum îşi prezintă Levinas tezele despre structura subiectivităţii caresponsabilitate? Conform acestuia, firul conştiinţei este tăiat de o tulburare, un
„traumatism" care împiedică auto-coincidenţa. Deodată survine „smulgerea" dinnucleul fericirii imperfecte, apare neliniştea, ,,insomnie" dincolo de regăsirileprezentului. Celălalt „persecută", afectează eul cu o rană care nu poate fi 1 1 4 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 176.
1 1 5 Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, 2000, Timişoara: Amarcord, p. 98.
J J 6 E. Levinas, Ethique comme philosophie premiere, p. 71: «Activite royale et comme inconditionne. Souverainite qui n'est pas possible que comme solitude».
