pentru înţelegerea demersului său. Ar însemna să limităm forţa lor în mişcare, să le îngrădim puterea de semnificare, şi astfel, să nu ţinem cont de faptul că
Levinas se fereşte să afirme epuizarea sensurilor vreunui concept (lucru vizibil prin reluarea frecventă a lor în fiecare lucrare), tocmai din reticenţa faţă de pretenţia totalizatoare care se manifestă şi în modul de a scrie. Am putea considera că o eventuală limpezime a stilului ar fi reprezentat pentru Levinas semne ale unei dezminţiri sau ale unei încercări înfrânte de a trece dincolo de esenţă, din moment ce ar fi „redus" transcendenţa la imanenţă.
Scriitura lui Levinas se află într-o mişcare continuă. El îşi redefineşte termenii, îşi reaşează discursul, aduce mereu nuanţe noi, dorind să se distanţeze de limbajul fiinţei. Gânditorul francez „trebuie" - pentru a da dovadă de . . .
consecvenţă - să scrie ambiguu, prevenind „căderea" într-un spaţiu conceptual.
Cititorul are impresia unei lupte între metaforă şi concept, prima disimulând neîncetat tendinţa de ordine a construcţiei. Echivocul scriiturii este motivat prin 108 E. Levinas, Ethique comme philosophie premiere, 1998, Paris: Payot et Rivages, p.
67: «La comprehension de l'etre - la semantique de ce verbe - serait ainsi la possibilite ou la chance meme de la sagesse et des sages et, a ce titre, philosophie premiere».
109 John Russon, "Phenomenology's Politically Liberating Vision", în Research in Phenomenology, Voi. 31, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2001, p. 280: "Levinas does, however, compellingly show the primacy and the ambiguity of the experience of the face of the other".
1 1 0 E. Levinas, Altfel decât aji sau dincolo de esenţă, pp. 19, 28.
58
